Skip to main content

Dorel, avocatul, lecţia pentru publicitari şi frica de a ne vedea în oglindă

 

Dorel are avocat! Agenţia pentru Monitorizare a Presei (AMP) a trimis o sesizare argumentată la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), după ce forul a considerat imoral ultimul spot al campaniei.

Publicitate

Actul iresponsabil al celor patru muncitori care sparg oalele pe un şantier arheologic stimulează, în opinia CNA un "comportament imoral". Mai mult, instituţia îşi invocă menirea de a asigura protejarea culturii şi a limbii române. Dorel nu a greşit, consideră AMP şi cere reluarea campaniei.

Spotul cu probleme

Cum îl apără Agenţia de Monitorizare pe Dorel?

1. Nu e nimic ilegal în spot. Personajele joacă tenis de picior, iar Dorel loveşte fără intenţie raftul cu obiecte arheologice. Este absurd să considerăm că tipul de comportament contravine legii (miuţa nu e o activitate ilegală).

2. Precedente în relaţia Dorel - CNA. Un alt spot Unirea ("Semnalul de alarmă") a avut probleme la CNA. Consiliul a fost dat în judecată şi a pierdut.

3. Cu greu putem considera comportamentul din spot imoral, cât timp nu e clar ce principiu al moralităţii se încalcă.

4. Este de neînţeles în ce măsură acest spot atentează la adresa culturii române. Crede CNA că măsura de a interzice spotul sprijină direct cultura naţională?

Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a declarat pentru Paginademedia.ro că sesizarea AMP va fi discutată săptămâna viitoare.

Dorel început cu glume "de autobază". A continuat cu glume "de şantier". A ajuns la poante de şantier... arheologic. Campania pentru Dorel este puţina din ultimii ani care a atras atenţia. Nu pentru că era o execuţie iesită din comun. Nici pentru că produsul era senzaţional. Dimpotrivă, este un cognac ieftin. Nici ideea nu este genială.

Explicaţia: reclama este, cum se spune în popor "de-a noastră". Personajele sunt, iar cum se spune în popor "de acolo". Dorel este fenomenul social căruia nu i-am găsit numele până să apară reclamele "Unirea".

Pentru publicitari Dorel este o lecţie. Printre reclamele în care Milla Jovovich spune în limba română "pentru că meriţi" iar pe buze se citeşte altceva, în care românii numai a romăni nu arată, în care importăm nemestecat reţete realizate în alte culturi, cu alte valori, Dorel arată ca originalul vinde.

Istoria lui Dorel

Soacra de la Olaneşti

Răzbunarea lui Dorel

Semnalul de alarmă

Basculanta 2

Târnăcopul

Nu-ţi mai ajunge strada?

Primul spot Unirea

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • "[...] ar marca un precedent periculos: mîine îi vor interzice pe alţi antisociali, precum Til Buhoglindă, pe Gargantua şi Pantagruel, pe Max şi Moritz, pe Arlecchino şi Pulcinella [...]"
  • In vest se fac spoturi foarte dure privind siguranta rutiera, punandu-se foarte mult accent pe latura sentimentala (indragostiti, familie, copii, care urmeaza sa fie striviti in accidente), iar la noi CNA-ul se ia de Dorel ca mama lui nu l-a facut ca pe Ronaldinho.
    Suntem europeni, ce tarnacopul lu' Dorel.
  • CNA incearca sa fie mai catolic decat Papa. E absurd ce face, ar trb restructurat urgent si reorganizat ca principii.

Trimite un comentariu