Skip to main content

Revista presei media – 30 octombrie

 

În primele nouă luni, Pro TV SA a avut venituri nete cu 44% mai mari decât în 2007. Pro TV SA, parte a grupului american CME, a obţinut în trimestrul al treilea 2008 venituri nete de 59,2 milioane de dolari, cu 33,4% mai mari decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, scrie Adevărul. Rezultatele CME sunt prezentate şi de Business Standard.

Publicitate

Adevărul - Afacerile CME rezistă crizei financiare

Business Standard - Pro TV, aproape 200 mil. dolari în nouă luni

Teo se poate considera liberă de contractul cu Prima TV abia pe 1 ianuarie 2010. De câteva luni însă, sunt alimentate zvonuri referitoare la o iminentă plecare forţată, relatează Cotidianul. Şi Gândul acoperă subiectul.

Cotidianul - Teo, liberă de contractul cu Prima TV abia în 2010

Gândul - Teo: „Eu nu învârt cuţitul în rana nimănui“

Ştiu că televiziunea nu mai este tot ceea ce îmi doresc, spune Mona Nicolici într-un interviu acordat EVZ. După 13 ani de presă şi o încercare eşuată de a intra în politică, Mona Nicolici este de aproape doi ani CSR Manager la Petrom.

Mona Nicolici despre presă şi CSR

Numărul clienţilor dispuşi să plătească suplimentar pentru canale opţionale, precum HBO, va scădea în viitor, prevede Bloomberg, citat de Cotidianul. Criza economică îi face pe americani să-şi stângă cureaua, iar asta are efecte şi în privinţa canalelor de televiziune pe care le urmăresc.

Criza afectează abonamentele la cablu

Grupurile de advertising recunoscute la nivel internaţional, precum Interpublic, Publicis şi Aegis, prevăd un sfârşit de an cu rezultate pesimiste, confirmând un an 2009 sumbru pentru industria de marketing, potrivit ft.com, preluat de Financiarul.

Agenţiile de publicitate au intrat într-o zonă cu turbulenţe

Identitatea vizuală pentru Radio ZU, aparţinând grupului media Intact, a fost dezvoltată de compania de consultanţă de brand şi design Seed Consultants, scrie Financiarul despre radioul din trust.

Brandul Radio ZU, creat de Seed Consultants

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus