Skip to main content

România – Franţa a "marcat" 300.000 de euro pentru Antena 1

 

Campania de marketing a Antenei 1 şi interesul românilor pentru meciul România-Franţa şi-au spus cuvântul: aproape 2.650.000 de români din mediul urban au urmărit partida (23,5 rating). Postul din Băneasa a fost lider detaşat de audienţă, astfel că jumătate din orăşenii care se uitau la televizor sâmbătă seara erau pe Antena 1.

Publicitate

În termeni financiari, audienţa se măsoară astfel: la audienţa de sâmbătă seară, estimările paginademedia arată venituri de aproximativ 300.000 euro din publicitate şi din inserţiile grafice. Numai cele trei spoturi izolate transmise în timpul meciului (două pentru Bergenbier şi unul pentru vinul Sânge de taur) au adus circa 30.000 de euro. Suma mare e justificată de audienţa ridicată pe care au avut-o cele trei reclame transmise în timpul partidei: aproximativ 20% (peste două milioane de persoane!)

Audienţa meciului pe sferturi de oră

Mii telespectatori Rating %
21:30 - 21:45 1.555.000 13.8
21:45 - 22:00 2.690.000 23.9
22:00 - 22:15 2.860.000 25.4
22:15 - 22:30 2.950.000 26.2
22:30 - 22:45 1.465.000 13.0
22:45 - 23:00 2.570.000 22.8
23:00 - 23:15 2.770.000 24.6
23:15 - 23:30 2.750.000 24.4

*ratingul mediu pe fiecare sfert de oră, în mediul urban.


Laurenţiu Ionete, directorul regiei de publicitate Clir Media, care administrează spaţiul publicitar al Antenei 1, a confirmat estimările paginademedia. Ionete a declarat că "grosul" încasărilor a venit din publicitatea în calupurile tradiţionale. Preţul unui punct de audienţă pentru meciul România – Franţa a fost între 450 şi 550 de euro.

Pentru a-şi maximiza potenţialul de audienţă şi implicit publicitate, Antena 1 a dedicat tot intervalul de seară "Meciului marilor speranţe", într-un program care a început la 20.30. Mutarea s-a dovedit inspirată. Postul a fost lider de audienţă în mediul urban de la 20.15 şi până după miezul nopţii, la 00.30.

Audienţa comparativă pe intervalul partidei*

Antena 1 Pro TV TVR 1 Acasa Prima TV Realitatea TV Kanal D OTV
21:30 - 21:45 13.8 3.4 4.7 1.8 1.4 1.5 3.2 1.2
21:45 - 22:00 23.9 4.7 1.9 1.9 1.9 0.3 1.6 1.0
22:00 - 22:15 25.4 4.5 0.7 2.1 2.4 0.8 1.4 1.0
22:15 - 22:30 26.2 2.5 1.1 1.5 1.0 0.8 2.0 1.1
22:30 - 22:45 13.0 1.9 2.3 2.1 2.3 1.5 1.6 1.7
22:45 - 23:00 22.8 2.5 1.9 1.9 2.0 0.5 1.7 0.9
23:00 - 23:15 24.6 2.6 1.0 0.6 2.0 0.6 1.4 1.1
23:15 - 23:30 24.4 2.2 0.4 0.7 0.7 0.5 1.9 1.0

*ratingul mediu pe sfert de oră, în mediul urban. 1% rating = 112.700 persoane

În intervalul partidei, Pro TV a difuzat o comedie. La fel TVR 1 (care, de la 22.15, a transmis meciul Serbia Lituania). Acasă TV a programat o dramă, la fel Prima TV.

Pe aceeaşi temă:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • bucurestiinoi bucurestiinoi
    @om de media
    stai linistit, au fost moca. iti spune unul care a citit caietul de sarcini la licitatia federatiei. berea a platit, dar nu la tv, ci la federatie.
  • om de media om de media
    banii pe meci s-au scos. s-au scos peste 500.000 euro, numai solo spoturile au fost in jur de 40.000, doar ca nu e suficient pentru cel mai tare meci din pachet. audienta a fost inca una mica, comparativ cu importanta meciului si cat trebuie sa aduca. bucurestiinoi: bergenbier nu au fost gratuite.
  • Alin Alin
    Daca au scos 300 de mii pe cel mai tare meci din pachet, atunci sunt intr-o mare gaura. Pierderea ramane si daca adaugam toata publicitatea vanduta pe gsp tv in timpul emisiunilor despre Romania-Franta.
  • bucurestiinoi bucurestiinoi
    petrisor, ma asteptam sa comentezi si cit a pierdut antena. sunt convins ca ai aceasta informatie, au cheltuit pe drepturi, pentru un meci, cam 575,000 euro. nu stiu daca pe asta o cunosteai, dar cele 4 spoturi bergenbier din pozitiile cele mai bune, sunt gratuite, adica sunt ale federatiei, prin urmare n-au adus nici un ban antenei. o alta informatie- contractul ii obliga pe cei de la antena sa produca meciul cu doua feeduri, adica doua transmisii simultane. asta mai este vreo 30,000 de euro cel putin. tragi linie si-ti iese o gaura de vreo 250,000-300,000 de euro. chestiuni din categoria asta as vrea sa aud de la tine. gfk-ul il citesc mai multi, niste cpp-uri mai stie si piata, (oricum sunt exagerate cele pe care ti le-a dat clir, smecher ionete), dar tu, ca analist, trebuie sa vii cu mai mult de atit. multumesc.
  • little dot little dot
    bravo lor ca au facut, nu ma deranjeaza, nu are de ce sa ma deranjeze. Un singur lucru imi displace la reclamele lor. Acele reclame care apar in timpul meciului, ma cam deranjeaza, probabil sunt eu pretentios, dar in timpul meciului nu am chef sa vad reclame la bere, ca doar am o bere langa mine, nu tre sa imi spuna ei ca s-a inventat berea...
  • George Hari Popescu George Hari Popescu
    Dar ăştia ce aveau? Eu nu mă pricep, de aia întreb.
  • ailaic ailaic
    Cu ocazia asta, poate isi permit si niste comentatori mai competenti.

Trimite un comentariu

sus