Skip to main content

Teo, înainte de emisiunea de final: am stat prea mult la televizor

 

teo-trandafir-1Teo Trandafir îşi încheie contractul cu Prima TV. La ora publicării interviului, începe ultima emisiune a vedetei la Prima TV. Am vorbit cu Teo cu puţin timp înainte de emisiune.

Publicitate

Împreună cu echipa a înfiinţat firma Fun Events, cu participaţii egale, care va începe să funcţioneze în ianuarie anul viitor. În interviul acordat paginademedia.ro, vedeta vorbeşte despre planuri, despre dezamăgiri şi despre despăgubirile primite după despărţirea de Prima TV.

Petrişor Obae: Cum te simţi înainte de ultima emisiune?


Teo: Într-un fel mă simt uşurată că s-au luat deciziile cele mai grele. Am avut timpul să mă obişnuiesc cu ideea că voi fi şomer, că nu mai valorez mare lucru, am avut timp să mă obişnuiesc cu ce a fost mai complicat pentru orgoliul meu. Dar sunt convinsă că pot face alte lucruri.

Nu eşti prea dură cu tine?
N-a fost uşor, crede-mă. Dar orice om inteligent se pliază pe realitate. Câtă vreme eu nu fac audienţă, pot da la nesfârşit vina pe alţii? Nu cumva e vina mea? Şi dacă e aşa, n-ar fi bine să mi-o asum şi să merg mai departe, ca să fiu cinstită cu mine? Nu cred că sunt dură, sunt foarte, foarte, cinstită.

Ce va face Teo mâine?
Crede-mă că nu am nici cea mai vagă idee. O să încep cu o scurtă pauză, ca tot românul. Mai încolo vom vedea. Nici noi nu am stat degeaba în timpul ăsta, ne-am mai întâlnit cu tot felul de cetăţeni, nimic legat de televiziune încă.

Ce fel de cetăţeni?
Din zona de evenimente, PR, lucruri de genul ăsta. Se pare că la televiziune degeaba sunt vizibilă, dacă nu fac audienţă, aşa că mă gândesc că o reorientare, dacă nu definitivă, măcar parţială, ar fi binevenită.

La jumătatea lui ianuarie începem să ne mişcăm

Brandul Teo nu mai face bani pe TV?
După cum demonstrează istoria ultimilor doi ani, nu neapărat. E posibil să fi fost o nepotrivire între cele două branduri, între Prima şi Teo. Prima se adresează unui public foarte tânăr, foarte activ. Publicul lor este 15-44, ori eu mai am un pic şi fac 44, deci nu voi mai convinge vreodată tinerii să mă privească la televizor, cu atât mai mult la ora patru şi jumătate.

S-a tot dat vina pe diferite circumstanţe. Ba că e ora proastă, ba că brandurile nu converg. Eu tind să cred că am stat prea mult la televizor. Asta ar fi explicaţia.

Afară sunt oameni pe TV de zeci de ani.
Publicul nostru e, să spun în engleză, mai demanding. Cere mai mult. Nu poţi să faci cum face Letterman acelaşi lucru sau Jay Leno. Nu cred că psihologia poporului român poate fi suprapusă peste psihologia popoarelor de afară.

Am citit în Gândul că ai fi fost în cărţi pentru Revelionul TVR, iar în Libertatea că negociezi cu Antena 2. E adevărat, sunt discuţii?
Absolut nimic. Nici nu ştiu de unde scot lucrurile astea.

Ai avut vreo discuţie cu cineva de la casa de producţie a lui Lazarov?
Ai cuvântul meu de onoare că nu.

Ai spus că săptămâna viitoare vei sta acasă, dar restul echipei ce face? Poate au familii, credite.
Noi toţi suntem în aceeaşi fasole. Dacă eu stau, ei stau. Dacă eu nu stau, ei nu stau. Facem împreună totul, aşa ne-am obişnuit. Nu trebuie să stăm mult. Ne trebuie puţin timp să ne regrupăm. Deja acum ne-am făcut o firmă, pe care o punem la treabă. Presupunem că de la jumătatea lui ianuarie începem să ne mişcăm. O lună şi jumătate n-a omorât pe nimeni.

Eram convinşi că lucrurile vor merge foarte bine

Cum se numeşte firma?
Fun Events.

Tu cât o să ai din firmă?
Cât colegii mei. Suntem şapte asociaţi cu părţi egale.

Ce obiect de activitate va avea?
Vom organiza evenimente, vom prezenta... Ştim să facem consultanţă pe PR, ştim să dăm un sfat, dacă ne întreabă cineva cum vorbeşte la televizor. Putem să ajutăm. Sunt oameni politici inteligenţi care se pierd la televizor. Eu ştiu cum să îi fac să nu se piardă.

Vei fi un consultant scump?
Nu ştiu. Firma nu a pornit încă. Nu ştiu ce să îţi spun despre preţuri.

Libertatea spune că ai primit despăguniri de 400.000 de euro de la Prima TV. Este adevărat?
Dacă gândim puţin logic, ne putem da seama că nu poate fi aşa. În primul rând, când am semnat contractul cu Prima TV, atât ei, cât şi eu eram convinşi că lucrurile vor merge foarte bine. Nu ne-am pus clauze care să dezechilibreze relaţia dintre noi. Suma iniţială, în cazul plecării, era mult mai mică.

Dacă Prima mi-ar fi dat 400.000 de euro ca să stau acsă, de ce nu ar fi preferat să mă ţină la TV pe banii ăştia? Am o oră şi jumătate zilnic, plus reluarea. Înmulţeşte-l cu 20 de zile lucrătoare (contractul era până la sfârşitul anului n.r.) şi va da un minus de 60 de ore de emisie. De ce să-mi dea şi mie 400.000 de euro şi să piardă şi 60 de ore de emisie?

Cât este de departe suma de adevăr. În ordin de mărime, e mai mult sau mai puţin de jumătate?
Din nefericire, foarte departe. Este mai puţin de jumătate.

Dacă o luăm procentual, să înţeleg că 99% nu te întorci în televiziune.
Să zicem 90%. Există întotdeauna o mică marjă. Nu poţi să ştii ce se va întâmpla. Nici nu vreau să pic prost dând declaraţii definitive în legătură cu subiecte care îmi sunt cvasinecunoscute.

Nu discuţi cu niciun post TV vreo colaborare în acest moment?
Nu. Trebuie să mai stau o tură. Pot să te asigur că vei fi primul care o să afle.

Să ne jucăm puţin: ce produs comercial s-ar potrivi cel mai bine cu brandul Teo? Pe ce ar fi brandul Teo lipit cel mai bine ?
Cafea, lapte, chestii de-astea. Prăjituri.

Pe aceeaşi temă:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • adi adi
    pacat o alta vedeta care dispare din audiovizualul romanesc nu ne mai ramane decat sa ne aruncam televizoarele
  • Angela Angela
    Stimabile Obar, se vede treaba ca ''esti prin pruni...''. :-))
    Matalutza nu prea le ai cu : BUNUL SIMT; BUNELE MANIERE; SPIRITUALITATEA...etc ( chesti d'astea IMATERIALE... :-( In viata precedenta ai fost RAMA? E doar o curiozitate... eu am 34 ani si ma consider tanara! ;-P
  • Angela Angela
    Subscriu la ce a spus ana a zis în 28 noiembrie, 2008, la ora 23:53 - SI SUBLINIEZ: CARISMA TA ESTE UNICA! NU TE LASA!!!
  • sad sad
    corect este "de-a", format din prepozitia "de" si articolul posesiv "a"! "marca domniei voastre"- a cui marca? a domniei voastre...
    -comprimarea prep."dintre" si a art."ale" = "dintr-ale" si nu "de-ale"...
    si, oricum, prep.'dintre' se foloseste doar in situatii care privesc doua sau mai multe obiecte/fapte/insusiri/etc.

    da, m-am adresat gresit! asadar, va cer scuze, domnule Obae! sper sa mi le acceptati!
  • George Hari Popescu George Hari Popescu
    Corect este "de-ale" pentru că este comprimarea lui "dintre ale".

    Corect este "îţi cer scuze" sau "vă cer scuze". Cel cărora le cereţi vi le acordă sau nu, după caz.

    Ideea e că, dacă auzim la televizor, nu înseamnă că e şi corect. O altă idee e să nu ne bazăm pe etimologia populară şi pe explicaţii la mîna a doua. (Da, eu scriu cu "î", mi se pare mai corect decît să scriu cu "â" cuvinte care vin din slavă)
  • sad sad
    multumesc pentru corecturi, domnule Popescu!
    - si totusi..." vreo marca... de-ale domniei voastre"???? nu cred! dac-as fi spus "una dintre marcile..." atunci s-ar fi facut acordul la plural!
    -"eventual poate..." ar putea intra la pleonasm daca nu se tine cont de continuarea ideii cu frunzaritul...asadar exista eventualitatea de a se opri din frunzarit si posibilitatea/probabilitatea de a face cunostinta cu DEX-ul, asta nefiind obligatorie!
    -iar constructia "pe mai departe" se foloseste mai rar. daca ma insel, imi asum critica!

    p.s. Imi cer scuze, domnule Petrisor Obae, pentru devierea de la subiectul interviului, si tin sa va felicit!
  • George Hari Popescu George Hari Popescu
    Sad, mici probleme:

    - Corect este "să frunzăreşti mai departe"
    - "Eventual poate" ar putea intra la pleonasm
    - Corect este "de-ale domniei voastre"
  • sad sad
    habar n-ai ce vorbesti, 'stimabile' omar! ce-ar fi sa stai in banca ta si sa frunzaresti pe mai departe niste carti de septica? eventual poate faci cunostinta si cu DEX-ul! sau cuvantul asta "manelar" o fi vreo marca inregistrata de-a domniei voastre????
    "succesuri", stimabile...
  • omar omar
    Draga Teo, publicul tau e cam acelasi cu cel al PSD-ului: pensionari si casnice din care trei sferturi au ca studii scoala profesionala sau 10 clase. Mi-e grau sa-l numesc un public demanding. pe de alta parte a confunda toti tinerii de azi cu o gramada de manelari e o greseala de interpretare grava. Succesuri pe mai departe, dar nu in TV.
  • yoda yoda
    Imi pare rau pentru Teo, mi-a placut ca om de televiziunea, dar la plecarea de la Romantica a cam sfeclit-o, a scos niste cuvintele din gurita de nu pot fi uitate asa usor: "Nu esti la PROTV, nu existi". Deh, se mai intoarce roata.
  • Petrişor Petrişor
    Mulţumesc frumos, Simona!
  • any any
    Teoooo,te iubim si te vom iubi mereu!::X:X:X:X
  • simona_ionescu simona_ionescu
    Petrisor, am preluat in Click! de maine si am citat sursa - paginademedia.ro.
  • ana ana
    draga teo, fruntea sus! sa-ti spun drept, eu te iubesc nespus, problema ta tind sa cred ca e faptul ca in ultima vreme aveai cam aceleasi stereotipii de glume: ca esti ba prea batrana, ba prea grasa in comparatie cu altii. Si lumea a gustat ce a gustat asta, insa la un moment dat te cam saturi... aveai impresia ca daca ai vazut o emisiune, le-ai vazut pe toate. Nimic nou... iar Tanta te tragea in jos rau de tot, crede-ma...nu are deloc fata si carisma pt tv, si nu ma refer la varsta sau kg... Daca ai mai fi schimbat registrul, glumele, stilul, cred ca ieseai la pensie din tv...99%. In orice caz, esti in sufletul nostru in continuare si speram sa te revedem totusi cat de curand, poate nu zilnic dar macar saptamanal... Ne va fi dor de tine, multa bafta, carisma ta e unica! nu te lasa!

Trimite un comentariu

sus