Skip to main content

Undercover: când ziariştii stăteau mai mult pe teren decât în redacţie

 

florian-bichirTraian Băsescu a cerut concedierea lui în timpul alegerilor din 2000. Angajat incognito ca lipitor de afişe, a descoperit că Partidul Democrat se folosea de minorii de la o casă de copii. Într-o altă acţiune, angajat coşar, a fost la un pas să cureţe coşul crematoriului uman de la IML. Într-un incognito la spaţii verzi, a dat nas în nas cu o mătuşă, care a povestit familiei în ce hal a ajuns…

Publicitate

Le povesteşte Florian Bichir (Padre printre ziarişti), în volumul Undercover, lansat de curând. O carte cu reportajele sub acoperire realizate de Bichir (în prezent editor coordonator Evenimentul zilei, Ediţia de duminică), în perioada 1998-2002.

A fost bun de însurat pentru a testa agenţiile matrimoniale, ucenic la bodyguarzi, vânzător la tarabă, yoghin, controlor RATB. Pentru că aspectul îl ajuta, a pozat în afgan în faţa Palatului Parlamentului chiar în perioada în care americanii bombardau Afganistanul.

S-a întâlnit cu situaţii demne de un film de comedie: sub acoperirea unui cumpărător de copii, a lăsat baltă acoperirea. Vânzătorul era un ziarist de la Ziua.

Sunt reportaje scrise într-o perioadă când ziaristul stătea mai mult pe teren şi mai puţin în redacţie. Când pentru o documentare nu era de ajuns doar un telefon, un mail sau un ID de mess.

Materiale care de multe ori nu dezvăluie lucruri extraordinare, dar menirea lor este cu totul alta: zugrăvesc meserii, situaţii, personaje pe care nu le poţi înţelege decât din interior.

O spune chiar autorul în Argument:

Poate asta ar trebui să facă mai mulţi jurnalişti. Să încerce să-şi cunoască interlocutorii, nu să-i privească doar ca pe nişte simpli mesageri ai unor declaraţii.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu