Skip to main content

Revista presei media – 22 ianuarie

 

tvr3Adevărul face o analiză detaliată a situaţiei dezastruoase a postului public. TVR a pierdut poziţia de jucător de forţă pe piaţă. Audienţele programelor au scăzut dramatic. Ziariştii de la Departamentul de Ştiri lucrează sub teamă, autocenzură şi comenzi politice.

În ultimii patru ani, instituţia a fost părăsită de telespectatori şi bugetul său înregistrează deficit. În timp ce piaţa TV autohtonă a cunoscut o creştere a ofertei de programe, televiziunea publică s-a transformat într-un spectator cuminte, umil şi... uitat în tribună.

TVR este în criză de bani şi audienţă

Raluca Turcan, preşedinte al Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, crede că actualul cadru legislativ care reglementează activitatea televiziunii şi radioului public este învechit şi permite amestecul factorului politic, prin suprapunerea ciclurilor electorale cu desemnarea Consiliilor de Administraţie ale celor două instituţii, notează HotNews. Sistemul permite apariţia necontrolată a unor posturi “inutile” de felul TVR 3 şi TVR Info.
Raluca Turcan: „TVR 3 şi TVR Info sunt inutile”

Bogdan Stratulă, fost director executiv Pro FM Bucureşti şi Pro FM Network, a fost numit în funcţia de director general al Radio ZU, anunţă wall-street.ro. Mandatul său a început pe 15 ianuarie, Bogdan Stratulă având responsabilităţi depline legate atât de zona de business, cât şi de cea de conţinut.
Bogdan Stratulă, director general Radio ZU

Compania Turner Broadcasting System a anunţat că va schimba imaginea posturilor Cartoon Network şi TCM şi că va lansa, din mai, o nouă versiune a site-ului Cartoonnetwork.ro, notează Business Standard. Schimbările au loc în contextul în care România este a doua ţară ca importanţă, după Polonia, în ceea ce priveşte veniturile Turner în Europa de Est.
Business Standard punctează şi preluarea cotidianului britanic Evening Standard de către omul de afaceri rus Alexander Lebedev. Este primul oligarh care deţine o publicaţie britanică importantă.
România, numarul doi în Europa de Est pentru businessul Turner

După zece ani de când organizează festivalul de publicitate AdPrint, echipa Millenium Communications îi invită la Poiana Braşov pe toţi cei interesaţi de publicitate, la ediţia aniversară, scrie iaa.ro.
Ediţia aniversară AdPrint, sărbătorită într-un mod mai special

Studio-ul Warner Brothers Entertainment va renunţa la 800 de persoane - 10% din angajaţi, din cauza recesiunii care începe să se simtă şi la Hollywood, informează presa internaţională, citată de dailybusiness.ro. Reducerea costurilor consumatorilor cu produse precum DVD-urile - cea mai importantă linie de câştiguri pentru industrie - a făcut ca studiourile americane să treacă, la rândul lor, la scăderi de costuri.
Criză şi la Hollywood: Warner Bros va renunţa la 800 de angajaţi

Mai multe site-uri chinezeşti au eliminat menţiunea pe care a făcut-o Barack Obama referitoare la comunism, în discursul de învestitură, relatează Reuters, citat de Cotidianul. "Amintiţi-vă că generaţiile anterioare au înfruntat comunismul şi fascismul nu doar cu rachete şi tancuri, ci şi cu alianţe solide şi convingeri puternice", a spus Obama. În traducerile publicate pe principalele portaluri chinezeşti - Sina şi Sohu -, cuvântul "comunism” este omis, ca şi referirea la reducerea la tăcere a nemulţumiţilor.
Presa chineză cenzurează anticomunismul lui Obama

FOTO: brandient.com

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus