Skip to main content

Revista presei media – 28 ianuarie

 

catalin-tolontanBăieţii deştepţi din media se trezesc în perioada de criză, spune Cătălin Tolontan într-un interviu acordat iqads. "Din câte simt, se petrece o resuscitare a unor conduite primitive: presiuni, intervenţii, venituri neexplicite. E ca şi cum băieţii deştepţi, din media, din publicitate şi din marketingul clienţilor abia au aşteptat problemele ca să revină în forţă cu obiceiuri de acum 10 ani", spune Tolontan.

Publicitate

Tolontan: "Dacă într-adevăr publicitatea în ziare a murit, atunci înseamnă că avem printre noi cel mai scump strigoi din lume: aproximativ 90 de milioane de euro cheltuiţi în 2008 în presa scrisă din România. Serios: publicitatea în ziare n-a murit. Ziarele nu au murit şi nu vor muri."
Probabil că 1 din 4 ziare locale va dispărea. Şi câteva titluri naţionale, mai spune jurnalistul
Catalin Tolontan: Ziarele nu au murit si nu vor muri

Petrom intenţionează să lanseze, în următoarea perioadă, un post de radio care să se audă în toate cele aproximativ 500 de benzinării pe care le deţine în ţară, notează Business Standard. După ce au analizat posibilitatea încheierii unui contract de retransmisie cu unul dintre posturile de radio deja existente şi s-au lovit de problema drepturilor de autor, oficialii Petrom au început să se gândească la crearea unei staţii proprii.
Petrom vrea statie de radio in benzinarii

Postul de televiziune Cosmos TV, asociat numelui politicianului Corneliu Vadim Tudor, şi-a schimbat proprietarii, scrie săptămânalul Money Express. Mohammad Murad (acţionar al lanţului Springtime)a devenit proprietarul Cosmos TV, lansat iniţial ( în ianuarie 2007) ca un post cu tentă religios-culturală şi legat direct, în cultura populară, de numele lui Corneliu Vadim Tudor.
Mohammad Murad are propria televiziune

CNA a somat posturile Realitatea TV, Antena 1, Pro TV şi Antena 3 pentru difuzarea repetată, în cadrul jurnalelor de ştiri, a unor imagini preluate de pe internet cu un elev bătut de profesor, relatează HotNews. Totodată, Consiliul a sancţionat cu câte 5.000 de lei posturile Antena 1 şi Realitatea TV, pentru încălcarea normelor de protecţie a minorilor şi, respectiv, cea referitoare la informarea corectă.
Antena 1 şi Realitatea TV - somate public şi amendate

Gazeta Sporturilor a înregistrat în 2008 venituri de circa 6 milioane de euro din publicitatea pe varianta print, a declarat pentru DailyBusiness redactorul-şef al cotidianului, Cătălin Tolontan. Pentru 2009, ziarul se aşteaptă la o creştere a mediului online, cu venituri din publicitate mai mari cu 20% faţă de anul precedent.
GSP, 6 milioane de euro publicitate

Ai cinci pe linie şi eşti integralist? Blue Air te trimite la schi în Alpi”, spune sloganul campaniei organizate de Blue Air şi de shopul de creaţie 23 Comunication Ideas condus de Bogdan Naumovici, scrie Adevărul. Explicaţia campaniei: pentru „zecişti” există numeroase acţiuni de promovare, de la oferte de angajare la burse sau călătorii de studii, însă „pentru ceilalţi nu există mai nimic care să îi recompenseze”.
Blue Air premiază studenţii mediocri

AdPlayers pune faţă în faţă două declaraţii, două personalităţi media şi două afirmaţii. “Presa scrisă este muribundă" a declarat Cristian Tudor Popescu într-un interviu acordat paginademedia.ro. “Ziarele nu au murit şi nu vor muri", spune Cătălin Tolontan pe iqads.ro.
CTP şi Tolontan

Sir Anthony O’Reilly, fondatorul trustului Independent News&Media, a decis să scoată la vânzare două dintre titlurile cele mai populare-The Independent şi Independent on Sunday-pentru a reduce pierderile cauzate de criză, informează brandrepublic.com, citat de wall-street. Cele două titluri au pierderi anuale de cel puţin 10 milioane de euro.
The Independent si Independent on Sunday, scoase la vanzare

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi-a propus să salveze presa franceză, afectată de criza financiară, printr-o infuzie de capital de 600 de milioane de euro, abonamente gratuite pentru tinerii în vârstă de 18 ani şi o dublare a publicităţii de stat, scrie 9am.
Planul propus de Sarkozy se va desfăşura pe o perioadă de trei ani şi prevede: dezvoltarea ziarelor online, fidelizarea cititorilor tineri prin oferirea unui abonament gratuit la un cotidian la alegere, timp de un an, tuturor francezilor cu vârsta de 18 ani, reducerea costurilor de imprimare cu 30-40% şi dezvoltarea reţelelor de distribuţie.
Sarkozy propune un plan de salvare pentru presa scrisă

FOTO: EVZ

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Presa scrisa are probleme, dar, totusi, nu este condamnata la moarte.
    Gandindu-ma la cea romaneasca, cred eu ca perioada asta de recesiune este testul de foc pentru cei care conduc publicatiile. De ingeniozitatea lor depinde salvarea.

Trimite un comentariu