Narcisa – Iubiri Nelegiuite se oprește în plin sezon
Narcisa – Iubiri Nelegiuite se oprește în plin sezon

Industria mass-media
Vocea României: Peste un milion de telespectatori medie la ediția a patra
Vocea României: Peste un milion de telespectatori medie la ediț... »

Cifre şi statistici
VIDEO: “Laser, frate!” Cea mai bună reclamă TV din ultimii zece ani
VIDEO: “Laser, frate!” Cea mai bună reclamă TV din ultimii ... »

Industria mass-media
VIDEO: Paginademedia.ro a primit Premiul de Excelenţă IAA
VIDEO: Paginademedia.ro a primit Premiul de Excelenţă IAA

Industria mass-media

OPINIE: Cazul Cozma, temerile lui Dan Diaconescu şi cum s-a găsit antidotul perfect pentru OTV

 

dan-diaconescu-21Da, am găsit în sfârşit antidotul pentru OTV! Nu credeam că mai există speranţă. Deja ne resemnam la spectacolul grotesc din fiecare seară din garsoniera lui Diaconescu. După prestaţia televiziunilor din ultima săptămână, în cazul Marian Cozma, ştiu cum putem scăpa de OTV!

Da, există soluţia şi este demonstrată: stimate posturi TV, stimaţi realizatori cu prestanţă, stimaţi editori, Luaţi-i pâinea de la gură lui Dan Diaconescu! Marian Cozma a fost doar începutul, se poate mai mult. Diaconescu e deja în corzi!

Ce şanse are OTV, într-o competiţie deschisă pe acelaşi subiect (ca o paranteză, discuţia despre moralitatea posturilor, respectarea demnităţii umane şi a publicului este deja desuetă, aşa că o voi pune în planul secund)?

Cum să te pui cu desfăşurarea de forţe a Realităţii TV, cu elicopterul cu cameră cu sistem giroscopic care poate focusa până la scrisul de pe cruci? Cine, dintre invitaţii OTV, poate rivaliza cu bardul Adrian Păunescu şi ale lui poezii de jale despre cazul Cozma. Cum pot calculatoarele din epoca de piatră ale OTV să facă traseul grafic al sicriului?

Cum poate egala Dan Diaconescu forţa postului Acasă TV, care poate stoarce lacrimi din drama unei mâţe rămase cocoţată într-un pom, darămite din tragedia unui handbalist ucis? Cadre în slow motion (cu încetinitorul, pe româneşte), bine alese, cu rudele jelind, muzică pe măsură…

Cum se mai poate lăuda Diaconescu cu date secrete din dosar, când Antena 3 a lăsat deoparte toate celelalte subiecte şi a reuşit să facă rost (şi să difuzeze obsesiv), ultimele imagini ale lui Cozma şi poate chiar momentul înjunghierii?

Ce şanse are OTV în faţa Pro TV, a cărui exprimare aproape cinematografică te lasă cu impresia că te uiţi la Lord of the rings, nu la nişte (pseudo)ştiri TV?

Cazul Marian Cozma a arătat că Diaconescu poate fi învins! A fost vioara a doua! Atât poate! Fauna manelistică de la OTV nu poate fi în stare să aleagă o bucată muzicală, pe fundal, cu o încărcătură de dramatism care să mişte şi sufletul unui călău. Ce contează dacă e moral să stoarcem lacrimi în direct de la tatăl handbalistului? Sau dacă arătăm chipul defunctului în sicriu? Publicul a văzut diferenţa, ce înseamnă să fii “profi”.

Un post crescut într-o garsonieră, pornit cu câteva reflectoare de grădină şi camere de filmat pe la nunţi, este distrus dacă îşi pierde ultimele (de fapt singurele!) două atuuri: nesimţirea şi prostul gust. Doar din asta trăia! Piaţa TV le-a acaparat fără mustrări de conştiinţă! Altădată blamate, atuurile OTV au fost legitimate în virtuţi de toate televiziunile aşa-zis respectabile. Pentru sfântul Rating. Piaţa şi-a expus disperarea! A fost un derapaj colectiv, în masă.

Dan Diaconescu a făcut şi el, cum se spune, ce a putut: A difuzat integral filmul înmormântării. Iar declaraţia lui, de acum vreo două zile, ascunde depotrivă teamă, resemnare, dar şi o brumă de orgoliu (doar vorbim de OTVizare, nu?):

“Toţi mă acuzau că fac rating din înmormântări, iar acum, la Marian Cozma, nu puteam filma, erau opt care de televiziune”…


Recomandări articole

Comentariile se supun acestor reguli interne.


8 comentarii

(obligatoriu)
(obligatorie)