Skip to main content

Revista presei media – 25 februarie

 

Toată lumea doreşte depolitizarea serviciilor publice de radio şi televiziune, însă puţini au rămas cei care cred că aceasta mai este posibilă. Aşa reiese din discuţiile găzduite, ieri, de Agenţia de Monitorizare a Presei-ActiveWatch pe tema situaţiei din audiovizualul public. HotNews face o sinteză a discuţiilor lacare au participat reprezentanţii celor două instituţii, ai scenei politice, ai presei şi ai asociaţiilor de media, dar şi iniţiatoarea schimbării legii de funcţionare a posturilor publice, Raluca Turcan.

Depolitizarea SRR-SRTv: Cine-şi mai face iluzii şi care sunt soluţiile

Postul ABC, care a găzduit cea de-a 81-a ediţie a Oscarurilor a avut scăderi ale încasărilor din publicitate, scrie Adevărul. Decernarea premiilor Oscar 2009 a atras 36,3 milioane de telespectatori americani, cu 13% mai mulţi faţă de anul trecut, când s-a atins minimul istoric de audienţă. Cea mai mare audienţă înregistrată vreodată de gala Oscar a fost în 1998, când 55 de milioane de americani au urmărit decernarea celor 11 statuete filmului Titanic.

ABC, marele perdant la gala premiilor Oscar

La sfârşitul lui 2008, la un an de la achiziţia SBS Broadcasting de către ProSiebenSat.1, a avut loc prima schimbare vizibilă, notează Business Standard. Este vorba de lansarea campaniei de promovare Prima TV care are la bază o platformă ProSieben: “We love to entertain you", în urma unei investiţii despre care Cristian Gheorghiţă, director de marketing Prima TV, spune că este una dintre cele mai mari din industrie pentru un astfel de pachet.
Strategia ProSiebenSat.1 Media la Prima TV

Mai multe posturi de televiziune din România funcţionează din alte raţiuni decât cele economice, a declarat, într-un interviu acordat Wall-Street, Pavel Stanchev, noul CEO al Kanal D. Această premisă ar motiva apariţia de noi canale TV anul acesta, în ciuda crizei economice şi a supraaglomerării pieţei.
Multe televiziuni din România nu au un "raison d’etre" economic

Grupul Financial Times, care editează cotidianul economic cu acelaşi nume, a propus angajaţilor reducerea săptămânii de lucru la doar trei zile, pe fondul crizei financiare, informează The Guardian luni, citat de Cotidianul. Marţi, FT a confirmat ştirea.
“Financial Times” le propune angajaţilor săptămâna de lucru de trei zile în intervalul iunie- august

În ultimele trei luni, patru mari grupuri de presă de peste Ocean au solicitat intrarea sub protecţie în baza Legii falimentului, informează Financiarul. Acesta pare să fie doar începutul, analiştii industriei media fiind de părere că în următoarele luni vor urma şi alte grupuri de presă care vor aplica pentru acelaşi lucru.
Grupurile media cer protecţie în baza Legii falimentului

Interamerican a devenit Eureko şi a lansat prima campanie media locală integrată, care a debutat cu spotul TV „Despre tine. Despre încredere”, produs de Ogilvy România, relatează iaa.ro.
Eureko vorbeşte „Despre tine. Despre încredere”

În contextul celei mai dezastruoase crize din istoria modernă a presei, un american a decis să investească 10 milioane de dolari din propria avere într-o nouă publicaţie destinată călătoriilor, denumită Afar, scrie 9am. Având un preţ de 4,95 dolari, revista se va baza pe vânzarea de spaţiu publicitar şi va apărea de şase ori pe an.
Un american investeşte 10 milioane de dolari într-o revistă

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus