Skip to main content

Revista presei media – 23 februarie

 

Andrei Iucinu încearcă să negocieze cu Dinu Patriciu, actualul proprietar Adevărul, pentru a obţine o parte din moştenire, scrie Cotidianul. După ce, la finele anului trecut, instanţa a decis că Andrei Iucinu este moştenitorul lui Dumitru Tinu, având dreptul la trei optimi din averea tatălui său, lucrurile se complică din nou. Recent, fiul regretatului jurnalist l-a invitat la dialog pe Dinu Patriciu, însă acesta, deocamdată, nu a răspuns.
Iucinu îşi cere partea de moştenire de la Patriciu

Publicitate

Investiţia în reclamele pentru anumite sectoare de produse s-a diminuat cu peste 50%, analizează Adevărul. Criza economică şi-a înfipt cel mai tare colţii în sectorul financiar, care a consumat, la începutul acestui an, cu 62% mai puţină reclamă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai promovată bancă în această perioadă a fost BCR, urmată de instituţia financiară nebancară Provident.
Publicitatea de la TV scade văzând cu ochii

Marketingul interactiv va continua să crească în România şi în regiune, în pofida climatului economic, crede Julian Smith, Director of Digital, Insight&Research în cadrul MEC Interaction, divizie a reţelei internaţionale Mediaedge:cia. Într-un interviu acordat HotNews, Smith spune că eficienţa costurilor pe care o oferă mediul online este căutată de clienţii de publicitate. Diferenţa între bugetele alocate pentru mediul online şi cele pentru canalele tradiţionale ar trebui să se diminueze.

Julian Smith: Publicitatea prin motoarele de căutare va fi cel mai puţin afectată de scăderea economică

Inform Media va închide din martie punctul de lucru de la Deva, inclusiv cotidianul gratuit Hunedoara Expres şi se va concentra pe consolidarea celorlalte produse, notează Business Standard. Potrivit reprezentanţilor Inform Media, piaţa din Deva este în declin, iar şansa de a face profit cu ziarul gratuit este slabă şi ar necesita o subvenţie costisitoare.
Inform Media închide la Deva şi continuă dezvoltarea online

Regia de vanzări online Boom, divizie a companiei Netbridge Investments, a dat publicităţii rezultatele financiare pe cel de-al patrulea trimestru din 2008, scriu HotNews şi Business Standard: regia a avut încasări de 1,39 milioane de euro în ultimul trimestre şi pe peste 6,2 milionae de euro pe tot anul 2008.
HotNews: Boom: Încasări de 1,39 milioane euro în ultimul trimestru din 2008 şi de 6,2 milioane pe tot anul
Business Standard: Boom, peste 6 mil. euro în 2008

Profil Alexandru Conovaru în Adevărul: Realizatorul emisiunii 710 de la B1 TV spune că televiziunea i-a adus fani şi la Teatrul de Comedie. Matinalul de la B1 TV îl stoarce de energie, iar spectacolele pe care le susţine seara îl încarcă. „Publicul nostru de teatru este unul foarte bun şi selectiv, nu se compară cu cel de televiziune, care îngurgitează orice fel de umor, mai puţin cel de tip american, cum este în Seinfeld”, spune el.
Conovaru iubeşte teatrul, dar nu se desparte de TV

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu