Skip to main content

Revista presei media – 5 februarie

 

caraibeÎn 2008, producţiile cinematografice care au înregistrat cea mai mare audienţă au fost aventurile, cu un rating mediu de 429.896 telespectatori pe minut, analizează Adevărul. Acest gen de filme este urmat, la mare distanţă, de categoriile: dramă (250.775 telespectatori pe minut), comedie (227.019 privitori pe minut) şi suspans (151.598). Mult în urmă, sub o sută de mii de telespectatori, se află producţiile poliţiste, dragoste sau western.

Publicitate

Câteva cifre:

  • Piraţii din Caraibe“ - 2,3 milioane de telespectatori pe minut în mediul urban.
  • Doi cuscri de coşmar“ - 1.758.000 de telespectatori
  • Minţi diabolice” – 1,7 milioane de telespectatori

Filmele care ţin românii cu ochii pe televizoare

Înregistrarea programelor favorite, buton de pauză pentru când dă cafeaua în foc şi derulare proprie pentru văzut golul ăla de acum trei secunde. Sunt inovaţiile pe care le propune UPC abonaţilor săi, scrie Cotidianul. Digital Video Recorder (DVR), pachetul lansat ieri de operatorul de cablu UPC, este până acum singurul serviciu de acest gen disponibil pe piaţa din România.
UPC introduce posibilitatea de înregistrare, pauză şi replay a programelor tv

Grupul de publicitate Leo Burnett a înregistrat în 2008 o cifră de afaceri cu 46% mai mare decât în 2007, până la 59,3 mil. euro, scriu Business Standard, HotNews şi wall-street. Cea mai mare creştere procentuală a venit de la divizia de interactive iLeo (plus 300%), iar cea mai mare creştere valorică, de la divizia de media Starcom MediaVest Group, care a finalizat anul 2008 cu o creştere de 62%, până la 39,2 mil. euro.
Business Standard - Grupul Leo ajunge la aproape 60 milioane de euro în 2008
HotNews - Leo Burnett: cifra de afaceri a crescut cu 46% în 2008
Wall-Street - Grupul Leo Burnett: Afaceri de 59,3 mil. euro în 2008

Profil Florin Busuioc în Cotidianul. Cei mai mulţi cred că Florin Busuioc va stinge lumina la Pro TV pentru că, de 13 ani, se încăpăţânează să anunţe „Vremea“, din Pache Protopopescu. Busu visează la o emisiune pentru tinerele mame, scrie versuri şi a renunţat la teatru.
Busu: „Am fost mai frumos decât colegele de la «Vremea»“

Time Warner, gigantul media care controlează, printre altele, platforma AOL şi revista People, a raportat pierderi de 16 miliarde de dolari în ultimul trimestru din 2008, pentru prima oară în aproape cinci ani. Potrivit Bloomberg, citat de Business Standard, pierderile au fost cauzate, în principal, de scăderea vânzărilor de publicitate. Vânzările au scăzut la 12,3 miliarde de dolari.
Pierderi la Time Warner si Disney

Agenţia GMP PR a avut, în 2008, o cifră de afaceri de 1,8 milioane de euro, în condiţiile în care spre finele anului, perioadă extrem de aglomerată, a înregistrat scăderi considerabile faţă de anii precedenţi în domeniul organizării de evenimente, după cum a afirmat pentru HotNews Ioana Mănoiu, managing partner al agenţiei.
Ioana Mănoiu, GMP PR: În relaţii publice rămân mai degrabă clienţii pe termen lung

Cred că se va face publicitate puţină, dar mai bine. Discuţiile vor fi mai la obiect, valorile se vor cerne, se va acorda importanţă fiecărui detaliu şi cred că, din disperare, clienţii vor merge la risc şi vor începe să aprobe soluţii curajoase. Dacă nu anul ăsta, atunci în 2010”, spune într-un interviu acordat iaa.ro Valentin Suciu, director de creaţie al agenţiei Odyssey.
Vali Suciu: “Creaţia publicitară este previzibilă”

Festivalul de publicitate AdPrint, care se va desfăşura între 12 şi 15 februarie la Poiana Braşov numără, după încheierea înscrierilor, 325 de lucrări în competiţie, dintre care doar 10% la categoria nou introdusă de print neconvenţional, au anunţat organizatorii festivalului, citaţi de 9am. Festivalul va avea, începând cu această ediţie, trei mari categorii: două dedicate lucrărilor convenţionale şi o a treia, introdusă cu ocazia ediţiei aniversare, dedicata printului "inovativ".
La AdPrint, publicitarii preferă convenţionalul

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu