Skip to main content

EXCLUSIV: Energy Holding, oficial în acţionariatul cotidianului Cancan

 

Compania Energy Holding a fost pentru o perioadă acţionarul majoritar al companiei Cancan Media, care editează tabloidul omonim. Potrivit datelor publicate în Monitorul Oficial săptămâna trecută, Energy Holding a preluat 95% din Cancan Media, printr-un transfer de părţi sociale, în octombrie anul trecut. Daniela Ionescu, administrator Cancan Media, a declarat pentru paginademedia.ro că a fost doar un transfer temporar şi că în prezent acţionariatul a revenit la formula iniţială.

Publicitate

Energy Holding a fost deţinută de Bogdan Buzăianu, considerat unul dintre băieţii deştepţi din energie. Buzăianu s-a retras oficial din Energy Holding în urmă cu câţiva ani.

Transferul de părţi sociale s-a făcut în octombrie 2008 şi a fost consemnat în Monitorul oficial de săptămâna trecută. Cele 95 de procente preluate de Energy Holding erau deţinute de un offshore Bytheria Holdings Limited. Restul de părţi sociale au rămas la acelaşi asociat – Speranţa Budeanu, mama lui Radu Budeanu, proprietarul mărcii Cancan şi fondatorul ziarului.

Daniela Ionescu, administrator Cancan Media, pentru paginademedia.ro:

„Societatea Cancan Media se afla şi se află într-o relaţie contractuală cu Energy Holding, iar la un moment dat, Cancan Media nu şi-a onorat contractul, motiv pentru care Energy Holding a executat una dintre opţiuni în situaţia respectivă, respectiv preluarea unui pachet de acţiuni din cadrul societăţii. După o scurtă perioadă de timp, lucrurile s-au reglat, iar Energy Holding a redat acţiunile lui Bytheria Holdings.”

Este în spatele Bytheria fondatorul Energy Holding, Bogdan Buzăianu?

Daniela Ionescu:

Bytheria Holdings este o societate tip offshore. Acest tip de societăţi, pe lângă
diferite avantaje cum ar fi cele fiscale, conferă confidenţialitate acţionarilor săi.”

Petrişor Obae: Bytheria este deţinută de Bogdan Buzăianu?
Daniela Ionescu: Răspunsul la această întrebare l-am dat deja la întrebarea precedentă. Ţin însă să precizez faptul că încă de la lansare Cancan a fost pe rând asociat cu diverse persoane, poziţionate de "gura lumii", "în umbră". Printre aceste persoane s-au numărat Bogdan Buzăianu, Sorin Ovidiu Vântu, Adrian Sârbu etc. Este ciclic.

Cum s-a derulat tranzacţia din octombrie, la Adunarea generală, conform Monitorului Oficial:

Bytheria a fost reprezentată de Emil Marius Paraschiv. Din partea Energy Holding a venit Alexandrescu Costin Răducu, în calitate de administrator unic.

Ca urmare a dobândirii a 471.105 părţi sociale, SC Energy Holding este cooptată în societate şi dobndeşte calitatea de asociat al Societăţii, cu participare de 95% la capitalul social, la profit şi la pierderi.

Ca urmare a transferului de părţi sociale, orice referire din cadrul Actului Constitutiv al Societăţii la Bytheria Holdings limited se va considera ca fiind referitoare la noul asociat SC Energy Holding SRL.

Capitalul social al societăţii este de 4.959.000 RON, aport în numerar, din care 248.140 RON şi 1.424.943 euro.

Hotărârea publicată în Monitorul Oficial:

(click pentru a mări)

Cancan este unul din cotidianele cu cea mai spectaculoasă evoluţie, de la lansarea de acum trei ani.

Date de performanţă
Conform datelor BRAT, în ultimul trimestru din 2008, ziarul vindea 109.000 exemplare în fiecare zi, situându-se pe locul trei în topul ziarelor, după Libertatea (Ringier) şi Click (Adevărul Holding).

Conform Studiului Naţional de Audienţă, Cancan este citit, în fiecare zi, de aproape 650.000 de persoane. După acest criteriu, este pe locul 4, după Libertatea, Gazeta sporturilor şi Jurnalul naţional.

Cine este Energy Holding?

Compania Energy Holding a fost deţinută de Bogdan Buzăianu, considerat unul dintre “băieţii deştepţi” din energie. Buzăianu s-a retras din acţionariatul firmei în urmă cu câţiva ani.

Energy Holding este, potrivit site-ului oficial, "unul dintre cei mai importanţi furnizori de energie electrică din România şi un trader de renume în regiunea Europei de Sud-Est."

Compania a fost de multe ori în atenţia presei, pentru contractele controversate semnate de Energy Holding cu producătorii autohtoni de stat de energie electrică. Conform unei serii de articole publicate de Evenimentul zilei în urmă cu doi ani, unul din cele mai mari contracte a fost încheiat cu Hidroelectrica, pe vremea când Buzăianu era încă oficial în companie. Potrivit EVZ, Energy Holding a semnat în 2004 un contract în valoare de 3,2 miliarde de euro, pe zece ani, cumpărând energie la un preţ foarte mic.

Buzăianu este finul lui Dan Ioan Popescu, fost ministru al Economiei în guvernul lui Adrian Năstase. În anul 2000, Bogdan Buzăianu a fost strateg electoral pentru Partidul Naţional Liberal. În 2007 a renunţat la cetăţenia română, iar în prezent are domiciliul în Elveţia.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus