Skip to main content

Revista presei media – 30 aprilie

 

Publicitate

adrian-sarbu3Adrian Sârbu, preşedinte CME: “Primul trimestru din 2009 a fost cel mai greu din istoria noastră pe toate pieţele.” Declaraţia este citată de Business Standard din raportul Central European Media Enterprises pe primele trei luni.
Veniturile nete ale CME de pe piaţa românească - respectiv din posturile Pro TV, Pro TV Internaţional, Acasă TV, Pro Cinema, Sport.ro şi MTV - au scăzut de la 57,9 mil. dolari, în primul trimestru din 2008, la 35,6 mil. dolari, în primul trimestru al acestui an.


Profitul operaţional al întregii companii a scăzut cu 130 mil. dolari: CME a terminat primele trei luni din 2009 cu o pierdere de 84,5 mil. dolari, după ce, în 2008, le termina cu un profit de 45,5 mil. dolari.
Primul trimestru din 2009, cel mai greu din istoria CME

cme-business-standard

Sloganul de promovare a turismului românesc- „Romania, Land of Choice“ este criticat intens de publicitarii români, scrie Cotidianul. „Sloganul pare să fi fost făcut de un comitet, care nu a putut să se pună de acord să spună ceva anume“, spune Bogdan Naumovici, creative director 23. „Ministrul Turismului crede că putem să promovăm şi turismul religios, şi turismul balneo, şi Delta Dunării şi agroturismul. Aşa mi se pare că sună sloganul, că încearcă să le facă pe toate“, a mai adăugat publicitarul. De aceeaşi părere este şi Şerban Alexandrescu, managing partner Headvertising, dar acesta se îndoieşte că sloganul va avea un rol esenţial în cadrul spotului: "Un slogan în 2009 nu mai e ce a fost în anii ‘70."
Părerea publicitarilor despre imnul turistic al României: vedete bine alese, slogan neinspirat

Din rândul instituţiilor media tradiţionale, românii au cea mai mare încredere în Pro TV, Europa FM şi Jurnalul Naţional, în timp ce primăria este instituţia publică ce beneficiază de cea mai mare încredere, scrie HotNews, citând studiul Trusted Brands, realizat de Reader's Digest. Încrederea românilor în internet a crescut cel mai mult la nivel european, în ultimii cinci ani.
Încrederea românilor în internet a crescut cel mai mult la nivel european

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus