Narcisa – Iubiri Nelegiuite se oprește în plin sezon
Narcisa – Iubiri Nelegiuite se oprește în plin sezon

Industria mass-media
Vocea României: Peste un milion de telespectatori medie la ediția a patra
Vocea României: Peste un milion de telespectatori medie la ediț... »

Cifre şi statistici
VIDEO: “Laser, frate!” Cea mai bună reclamă TV din ultimii zece ani
VIDEO: “Laser, frate!” Cea mai bună reclamă TV din ultimii ... »

Industria mass-media
VIDEO: Paginademedia.ro a primit Premiul de Excelenţă IAA
VIDEO: Paginademedia.ro a primit Premiul de Excelenţă IAA

Industria mass-media

Revista presei media – 28 aprilie

 

luca-niculescuCe s-a întâmplat în cazul cutremurului nu s-ar întâmpla la un alt post, şi nu aş zice doar de BBC sau Euronews, ci posturi mult mai mici pe care le-am văzut în Franţa”, a declarat Luca Niculescu (foto), redactor-şef RFI, în cadrul emisiunii “Discuţia de luni”, realizată de Dan Tapalagă şi difuzată de RFI şi HotNews. Invitaţii emisiunii, Luca Niculescu, Mircea Mihăieş, Cristian Tudor Popescu şi Cătălin Tolontan au vorbit despre degradarea discursului jurnalistic. CTP: “În România, toţi fac tot ce pot să câştige bani”. Tolontan: “Degradarea este aproape generalizată, mai ales printre vedetele TV”.
Despre degradarea discursului jurnalistic

Meciurile din Liga I, care în prezent sunt difuzate pe GSP TV, s-ar putea muta pe postul Digi Sport TV, pe care furnizorul de cablu se pregăteşte să-l lanseze, scriu Adevărul, Cotidianul şi HotNews, citând şi informaţii de pe paginademedia.ro. Operatorul RCS&RDS solicită Consiliului Naţional al Audiovizualului licenţă pentru televiziunea Digi Sport şi pentru posturile Digi Sport 2, 3 şi 4.

Când deschizi o carte, de fapt închizi un radio sau un televizor. Cartea e butonul ,,off’’ al audiovizualului. Primul rând citit dintr-o carte desfiinţează instantaneu următoarea ştire despre Gigi Becali”, spune Mihai Găinuşă într-un interviu acordat ziarului Cotidianul. După radioul lui zilnic, după televiziunea lui cârcotaşă o dată pe săptămână, în a opta zi, Găinuşă se pune pe scris. La Polirom i-au apărut absurdele “Povestiri mortale de paginat”, o ironică incursiune într-o lume tâmpită de cercetări ştiinţifice şi ştiri.
Găinuşă: Cartea e butonul “off” al audiovizualului

HotNews şi Iaa fac o sinteză a conferinţelor Olimpiadele Comunicării care au început ieri şi continuă şi astăzi. Orice mediu aparent „clasic” are nevoie de „neconvenţional, scrie Iaa, în timp ce HotNews spune Cum să faci campanii sociale cu bani puţini.

Societatea Română de Radiodifuziune a încasat de la regia CLIR Media peste 9,6 milioane de lei în 2008, faţă de cinci milioane de lei, cât a primit în anul 2007, notează Adevărul. Încasările din reclamă ale Radio România în 2008 reprezintă 3% din veniturile realizate de instituţie, care s-au ridicat la aproape 100 de milioane de euro.
Venituri duble din reclame, pentru radioul public

Evenimentul zilei vorbeşte despre castingul primei telenovele româneşti de epocă, care va începe să ruleze pe Acasă TV din această toamnă. Personajul pentru care se căuta un interpret în prima zi de casting – Prinţul Mihail – nu este unul dintre personajele principale în scenariul telenovelei, dar, asigură producătorii, „are importanţa sa”. La casting s-au prezentat câţiva „consacraţi”: Liviu Vârciu, Adrian Ştefan, Jorge, Corneliu Ulici, Răzvan Fodor sau Emil Măndănac.
Isaura, în variantă românească

Numărul de internauţi care au vizitat site-urile ziarelor americane în primul trimestru din acest an a atins media lunară de 73,3 milioane de persoane, în creştere cu 10,5% faţă de perioada similară a lui 2008, potrivit datelor Nielsen Online, citate de Business Standard. Luna ianuarie a înregistrat un record de vizitatori, de 74,8 milioane de persoane, în contextul inaugurării mandatului preşedintelui Barack Obama.
Site-urile ziarelor americane, plus de 10,5%

Google este desemnat, pentru al treilea an consecutiv, cel mai puternic brand global, după criteriul valorii în milioane de dolari, potrivit celui mai recent raport BrandZ realizat anual de compania de cercetare de piaţă Millward Brown, scrie Financiarul.
Cele mai puternice 100 de branduri globale valorează 2 trilioane USD

Wall-Street publică un studiu al companiei de outdoor Vision Media Plus: Din punct de vedere socio-demografic, audienţa panourilor outdoor este masculină (70%), iar 49% dintre privitori au vârste cuprinse între 30-44 de ani. 28% din audienţă are venituri lunare între 1200 şi 2000 de lei, iar 58% au studii medii.
Primul studiu despre audienţa publicităţii outdoor


Recomandări articole

Comentariile se supun acestor reguli interne.


1 comentariu

(obligatoriu)
(obligatorie)