Skip to main content

MESAJ DE LA ŞEFI: Realizatorii Realitatea TV, ameninţaţi cu amendă dacă sunt depăşiţi de Antena 3

 

catalin_popa_400Presiune puternică pe performanţele Realităţii TV. Cătălin Popa, director executiv Realitatea TV a trimis o scrisoare de încurajare echipelor de jurnalişti ai postului: dacă scot audienţe mai slabe decât principalul concurent, Antena 3, toţi vor fi amendaţi, pe linie, de la realizator, la editor şi la producător. Lupta crâncenă pentru audienţă cu orice preţ îşi găseşte motivaţia în acest mesaj.

Publicitate

Documentul intern a fost publicat de Reporter Virtual şi spune că:

“În cazul tuturor programele care vor înregistra audienţe sub cele ale Antenei 3, fie că sunt Ştiri, Fabrica, Deschide lumea, Realitatea zilei, se vor aplica amenzi echipei care realizează aceste programe (realizator-editor-producător), iar la propunerea EOD-ului (editorul zilei) şi
seniorilor şi reporterilor care şi-au adus obolul la aceste contraperformanţe."

Pentru alte două emisiuni, Da sau nu şi Ora de foc (emisiunile care se bat Sinteza zilei şi cu Mircea Badea), au fost stabilite chiar marjele de audienţă în care se pot mişca realizatorii fără riscul de a fi răsplătiţi cu amendă:

“Vom stabili un palier de rating minim pe care îl acceptăm (la maxim 0.2-0.3 diferenţe în minus faţă de cele ale concurenţei) pentru următoarele două luni. Apoi, egalitatea este singura opţiune pe care o luăm în calcul, iar din toamnă, cele două programe trebuie să fie cu 0.1 peste concurenţă.”

Mesajul lui Cătălin Popa, publicat de Reporter Virtual, explică şi două concedieri din postul TV, Claudiu Giurgea şi Adrian Ivănescu:

"Începând de saptamâna trecută, orice greşeală profesională se plăteşte scump: Claudiu Giurgea - editor al zilei la sport, respectiv Adrian Ivănescu - producătorul executiv al jurnalelor de prime-time au încheiat contractele de muncă pentru “întâmplări” fără precedent: primul a ratat o emisiune cu totul (a pierdut invitaţii) şi am fost nevoiţi să o înlocuim cu un jurnal făcut în grabă, celălalt a ratat prima şi cea mai importantă ştire din jurnalul de 21, un sondaj CURS care arăta că PSD a trecut în faţa PDL (încă o greşeală ca asta în an electoral şi plecăm toţi!!!). Alături de ei, o ilustră garnitură de colegi au primit sancţiuni de 10% sau 20% din salariu “(…).

O umbră de cinism în încheierea mesajului:

“Mulţumesc şi vă rog să luaţi în serios acest mesaj. Altfel, salariile voastre vor fi în aceeaşi situaţie cu cele ale profesorilor: oficial, nu scad. În realitate(a), scad în mod natural.”

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • domnilor, a3 face opozitie Realitate TV e pozitiva cu Puterea! NU ai nici o sansa sa ii depaseasca pe a 3. asa ca faza asta cretina cu amenzi este iluzorie, se va dovedi ca e contraproductiva! o sa vedeti
    un telespectator
  • Citind acest articol, tare m-am minunat de deciziile ce se iau in cadrul postului Realitatea Tv. E normal sa iti doresti sa "bati" concurenta, dar in nici un caz nu iti vei motiva angajatii sa faca un lucur de calitate si sa mai aduca si rating prin a le insufla teama.Aceasta decizie idioata nu va face decat ca programele sa fie slabe, mai putin bune din punct de vedere calitativ si se vor rezuma la o simpla fuga dupa rating, in timp ce cei de la Antena 3 vor zambi satisfacuti si vor fi foarte amuzati de politica "extraordinara" adoptata de Realitatea tv. Intr-un fel, nici nu ma mir ca s-a ajuns la asa ceva, deoarece sunt mult mai slabi decat Antena 3.Dar cui ii mai pasa de calitate si jurnalism bine facut, pe timpuri de criza?
  • Toti din A3 vor fi extrem de motivati acum sa muste din salariile fraierilor.
    Cind ai asemenea sefi ca-cei de mai sus, ar trebui sa pleci de bunavoie si sa-ti cauti norocul in alta parte! succes
  • Baietilor si fetelor de la RTV le mai trebuie si creier in loc de numai bani.Si le mai trebuie ceva:previziune politica si deontologie reala,nu tipata.
  • culmea e ca la insistentele distinsilor semnatari ai depesei s-a auns in situatia asta aberanta: breakinguri fara acoperire, resurse taiate in 4, oameni stresati ocupand 3 functii pe un singur salariu...
  • Este situatia deja cronicizata in Ro: institutii media conduse de persoane care habar n-au de specificul respectivei institutii (incompetente profesional, iar managerial... ga-ga). In consecinta, deontologia profesionala a subordonatilor tinde galopant spre ZERO. Asa se perpetueaza generatii si generatii de impostori intr-ale presei (de orice fel ar fi ea).
    @CC - poti face, deja, linistit "switch off" pe toate canalele romanesti.
  • Realitatea Tv este tot mai agresiva gratuit in ultima vreme. O nebunie de evenimente sunt prezentate superficial, multe altele sunt tratate agresiv dar intr-o directie total aiurea.
    Realizatorii emisiunilor nu mai acorda atentie invitatilor, nu le urmareste discursul, nu se adapteaza, sunt tot mai rigizi.
    Lucrurile astea se platesc.

    Cu toate astea, urmaresc Realitatea Tv si asta doar pentru invitatii din cadrul emisiunilor, probabil pana intr-o zi cand am sa fac switch...
  • Ce tampenie, Doamne, dar eu ma gandesc cum le vin astfel de idei sefilor de la Realitatea. Deja curge cu amenzi, nu?

Trimite un comentariu