Skip to main content

Revista presei media – 20 mai

 

corneteanu5Nu vă pot infirma sau confirma informaţiile apărute pe Paginademedia”, a declarat pentru Cotidianul Răzvan Corneţeanu, directorul general Adevărul Holding, referitor la venirea lui Dorin Chioţea de la Libertatea în grupul patronat de Dinu Patriciu. Corneţeanu a spus în schimb că trustul pe care îl conduce va angaja masiv în perioada următoare: “Astăzi avem 1.100 de angajaţi, lăsaţi-mă să cred că până la sfârşitul anului avem 1.500 de angajaţi”.
Jurnaliştii de la “Libertatea” se îndreaptă spre rivalii de la “Click”

Publicitate

Majoritatea publisherilor spun că nu sunt interesaţi de convertirea datoriilor Rodipet în acţiuni sau alte active, preferând plata în bani, scrie Business Standard. Săptămâna trecută, după cum paginademedia anunţa aici, Rodipet a propus să convertească datoriile pe care le are către editori în bartere, de la cartele Orange, la spaţii de cazare în hotelurile Awdi şi acţiuni. Datoriile Rodipet se ridică la 2,5-3 milioane de euro. Grupurile de presă se află în discuţii, pentru o atitudine comună în relaţia cu Rodipet.
Publisherii de presă nu sunt interesaţi de acţiunile Rodipet

Ediţia din 2009 a concursului de muzică Eurovision a atras jumătate din populaţia ţării nordice, al cărei reprezentant a şi câştigat, scrie Adevărul. Peste două milioane de norvegieni au urmărit Eurovisionul, în timp ce în Franţa, o ţară cu peste 60 de milioane de persoane, show-ul a fost vizionat de 3,1 milioane de telespectatori. În România, postul public de televiziune TVR 1, care a difuzat finala concursului Eurovision, a fost lider de audienţă, cu 11,2% rating în mediul urban.
Norvegia, audienţă-record la Eurovision

Postul de televiziune OTV a anunţat că transformă toate emisiunile electorale în emisiune dezbatere, în acest caz participarea candidaţilor fiind gratuită, notează Evenimentul zilei. Iniţial, la începutul lunii mai, OTV a informat, printr-un comunicat transmis Consiliului Naţional al Audiovizualului, că va solicita 10.000 de euro pe oră plus TVA candidaţilor la alegerile europarlamentare.
Campanie electorală gratuită la OTV

Revenirea la formatul strict al licenţei americane este, probabil, cheia necesară pentru evitarea altor neînţelegeri”, punctează în Financiarul Mihail Vârtosu, preşedintele juriului festivalulul Effie. Acesta subliniază că rolul Effie ar trebui să crească, pentru că eficienţa în comunicare este una dintre căile prin care o întreprindere îşi poate uşura ieşirea din criză. Anul acesta, organizatorii au numărat doar 70 de campanii şi 26 de agenţii înscrise, faţă de 90 de campanii şi 29 de agenţii, anul trecut.
Vârtosu: Aplicarea regulamentului este singura cale împotriva balcanizării Effie

Dacă intri primul în mediul online, timpul lucrează în favoarea ta, nu a concurenţilor tăi", potrivit lui Laszlo Horvath, fondatorul agenţiei media online Active Media din Statele Unite, notează HotNews. Dacă nu, companiile riscă să piardă teren în faţa concurenţilor care-şi adaptează mai rapid strategiile de marketing la schimbările de comportament ale consumatorilor, care se mută online, a spus specialistul american în cadrul unui seminar desfăşurat la Bucureşti.
Marketing: "Timpul lucrează în favoarea ta, nu a concurenţilor" dacă eşti primul în mediul online

X3 Studios şi Alin Zăinescu investesc 200.000 euro într-o reţea de publicitate pe status-urile Yahoo Messenger, notează Wall-Street. Status Pimp este, potrivit acţionarilor, primul sistem de publicitate pe status-uri de instant messaging din lume, care le permite utilizatorilor să-şi monetizeze mesajele (status-urile) afişate pe Yahoo Messenger, Skype şi Google Talk. Proiectul se află într-o fază de test, urmând a fi lansat pe piaţa internaţională în următoarele luni.
Publicitate pe status-urile de mess

reclama-comunista-2Episodul doi despre istoria publicităţii comuniste în Adevărul. Istoria publicităţii comuniste cuprinde multe episoade interesante, unele absurde. Producătorii n-aveau voie, de pildă, să-şi promoveze conservele cu mâncare pentru câini. Au rămas în memoria colectivă anumite mesaje publicitare, precum cele care promovau consumul de peşte oceanic.
Din culisele publicităţii comuniste

Adevărul Holding a lansat portalurile adevarul.it şi adevarul.es, destinate în principal diasporei din Italia, respectiv Spania, potrivit unui comunicat al companiei, citat de HotNews, Business Standard şi Wall-Street. Cele două produse sunt susţinute de o echipă din ţară, precum şi de redacţii locale înfiinţate încă de acum doi ani, timp în care au asigurat conţinut pentru cotidienele Adevărul, Adevărul de seară, Click şi site-ul adevarul.ro.

Săptămânalul american Newsweek a apărut, luni, într-o nouă versiune creată pentru a depăşi criza vânzărilor de presă tipărită şi migrarea cititorilor către internet, relatează 9am. Potrivit redactorului şef Jon Meachem, noul Newsweek se va concentra mai mult asupra reportajelor, dezbaterilor provocatoare şi a vocilor unice şi mai puţin asupra ştirilor de actualitate.
Newsweek, într-o nouă versiune

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Şi de ce am zis că sunt interesante: pentru că Realitatea a încercat să lanseze staţii acolo şi a eşuat, dar Adevărul dă în fiecare zi (cel puţin in cel de seara, pe care îl mai citesc) informaţii de acolo.
  • Da, băiete, sunt Corneţeanu şi mi-am făcut blog sub acoperire ca să vă fraieresc pe voi. Foarte foarte inteligent, ştiu!

Trimite un comentariu