Skip to main content

Revista presei media – 18 iunie

 

Creşterea de 1,1% a pieţei româneşti de publicitate, estimată de PricewaterhouseCoopers (PwC) pentru perioada 2009-2013, plasează România în Top 5 în regiunea Europei Centrale şi de Est, analizează Business Standard. După valoare însă, piaţa locală de publicitate este pe ultimul loc, cu 755 milioane de dolari.

Publicitate

Potrivit raportului dat publicităţii de compania de audit şi consultanţă, piaţa românească de publicitate va scădea, în 2009, de la 869 mil. dolari (625,4 mil. euro) la 755 milioane de dolari (543,3 mil. euro), iar scăderea va continua şi în 2010, dar ceva mai lent.
Criza duce publicitatea din 2013 la nivelul din 2008

publicitatea-in-europa

regina-5Marele final al telenovelei Regina va fi difuzat diseară de la ora 20.30, pe Acasă TV. Marin Moraru şi Gheorghe Dinică povestesc pentru Cotidianul cum s-au despărţit de rolurile lor şi care au fost ultimele replici rostite. Cei doi vor juca şi în primul serial românesc de epocă, pe care Acasă TV îl va difuza din toamnă.

Evenimentul zilei notează că, la o statistică sumară, cei 150 de actori implicaţi în această producţie au muncit timp de 213 zile de filmare, din care au rezultat 7022 de secvenţe de film. Şi Gândul anunţă ultimul episod din Regina
Cotidianul: “La ultimele zile de filmare la «Regina» toţi plângeau”
Evenimentul zilei: Domnia „Reginei” a luat sfârşit
Gândul: Ultimul episod din „Regina“ iese din seif

Ca în fiecare an, înainte de începerea celui mai prestigios festival de publicitate, Cannes Lions, Leo Burnett organizează concursul Cannes Predictions, anunţă IAA. Competiţia se adresează tuturor celor care vor să-şi testeze talentul şi intuiţia în a sesiza execuţiile cu cele mai mari şanse de a câştiga la Cannes Lions. Anul acesta, procesul de votare a spoturilor se poate face în mediul online, accesand blogul Leo Burnett.
Leo Burnett dă startul la Cannes Predictions 2009

Cinema City România va inaugura, în luna octombrie, primul megaplex din Bucureşti, în cadrul mall-ului AFI Palace Cotroceni, relatează Wall-Street. Complexul va avea 21 de ecrane, o capacitate de 4300 de locuri şi va folosi tehnologia tridimensională IMAX. Compania va mai deschide un al doilea megaplex, cu 15 săli de cinema, în Bucureşti, în Sun Plaza Mall. “Numărul vizitatorilor sălilor de cinema a crescut cu peste 20% în primele trei luni din 2009”, declară Moshe Greidinger, CEO Cinema City International.
Criza creşte traficul complexurilor cinematografice

Investiţiile în promovare în primele trei luni ale acestui an în Statele Unite au scăzut serios faţă de 2008, din cauza crizei, scrie Adevărul. Industria de publicitate de peste ocean este un uriaş care a pompat în prima parte a acestui an 30,18 miliarde de dolari, în scădere cu 14,2%.
Publicitatea din SUA pierde teren

publicitatea-in-sua

Contul global de media al Nokia va fi administrat de reţeaua Carat, potrivit Advertising Age, citat de HotNews. Aceeaşi sursă anunţă, separat, o fuziune aparte între două agenţii independente - asimilarea agenţiei "tradiţionale" Nitro de către agenţia specializată în medii digitale Sapient. O altă fuziune a anunţat şi grupul Omnicom - cea dintre agenţiile de relaţii publice Ketchum şi Pleon. Daily Business spune că valoarea contului Nokia este de 350 de milioane de euro şi că în licitaţie au intrat, alături de Carat, ZenithOptimedia, PHD, MediaCom şi UM.
HotNews: Piaţa globală de comunicare - Nokia îşi schimbă agenţia de media, Ketchum şi Pleon fuzionează, Sapient absoarbe Nitro
Daily Business: Contul global de media al Nokia, de 350 mil. euro, a plecat la Carat

Reţeaua de socializare online MySpace a concediat aproape 30% dintre angajaţii de pe piaţa americană în încercarea de a obţine economii, în condiţiile în care vânzările de publicitate scad, iar rivalul Facebook câştigă tot mai mult teren, informează Bloomberg, citat de HotNews. Potrivit anunţului MySpace, numărul angajaţilor în Statele Unite ale Americii a ajuns în prezent la 1.000, fiind vorba de circa 400 de locuri de muncă eliminate.
MySpace şi-a disponibilizat 30% dintre angajaţii de pe piaţa americană

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu