Skip to main content

Revista presei media – 23 iunie

 

simona-patruleasaSimona Pătruleasa, fosta vedetă a ştirilor sportive de la Antena 1, se va pune în temă, de la 1 august, cu politica, la pupitrul celui mai vizionat Telejurnal de la TVR, cel de weekend, de la ora 20.00. Potrivit surselor Evenimentul zilei, zvonul a stârnit rumoare printre angajaţii postului public, deoarece Pătruleasa ar urma să-l înlocuiască pe Mihai Rădulescu, unul dintre cei vechi şi mai competenţi jurnalişti din Departamentul de ştiri.

Publicitate

Intrebată de HotNews dacă există negocieri cu Simona Pătruleasa, Mădălina Rădulescu, directorul Departamentului Ştiri al TVR, a declarat că "nu este niciun contract". Ea a afirmat că „sunt doar nişte tatonări, niste discuţii.”
EVZ: Scandal în TVR: Simona Pătruleasa la ştirile politice
HotNews: Simona Pătruleasa, în cărţi la Ştirile TVR? Şefa ştirilor spune că e posibil un contract de colaborare

Agenţiile din România au înregistrat 74 de campanii la festivalul de publicitate de la Cannes, în scădere faţă de anul trecut, când au avut 97, scrie Adevărul. La Cannes 2009, cele 19 firme româneşti de publicitate au înscris, în general, campanii pro bono, de responsabilitate socială sau cu bugete mici. Puţine au fost pentru produse comerciale. Arsenoaiei&Mătăşel, Leo Burnett &Target şi Grey Bucureşti sunt cele trei agenţii ajunse pe lista scurtă a Festivalului de Publicitate de pe Croazetă, notează şi Cotidianul şi HotNews.
Festivalul de la Cannes, lovit şi el de criză

Gazeta sporturilor şi televiziunea online HappyFish au organizat ieri, în faţa sediului Ministerului Tineretului şi Sportului, un eveniment diminutiv-parodie la adresa megacheltuielilor de 2 Mai. O parte din cei peste 630.000 de euro au fost folosiţi de MTS pentru imaginea Monicăi Ridzi şi a Elenei Băsescu, pentru a cumpăra publicitate mascată în ştirile posturilor TV. Chilian a adaptat melodia sa "Zece", scrie GSP despre evenimentul din faţa MTS. Varianta prin care cere demisia lui Ridzi sună astfel: "Zece scânduri, o terasă, costă toate / Toate costă cât o casă" .
Încurajări de la ferestrele MTS

Segmentul televiziunilor tematice a evoluat mai bine decât cel al staţiilor generaliste, în primele cinci luni din 2009, din punctul de vedere al dinamicii veniturilor din publicitate, faţă de perioada similară a anului trecut, susţin specialişti din piaţă, citaţi de Business Standard. “Ambele categorii înregistrează diminuări, rata de scădere a grupului tematicelor fiind cu aproximaiv 8-10% mai mică faţă de cea a staţiilor generaliste”, a explicat Mircea Vlad Ionescu, managing partner al regiei Splendid Thematics.
Televiziunile tematice scad mai puţin în criză decât generalistele

Platforma locală de sharing Trilulilu.ro a lansat propria platformă de publicitate video în sistem de plată cost per click (CPC), destinată în special companiilor care investesc bugete mici şi medii în publicitatea online, potrivit unui comunicat de presă citat de HotNews şi Business Standard. Dezvoltată de echipa Trilulilu, platforma permite crearea unor reclame ce vor fi afişate în cadrul clipurilor de pe site, precum şi targetarea după locaţia, sexul și vârsta utilizatorilor sau după categoria de interes din care fac parte clipurile.
HotNews: Trilulilu îşi lansează propria platformă de publicitate video în sistem cost per click
Business Standard: Trilulilu.ro se extinde cu propria platforma de publicitate video

adela-popescuAdela Popescu, Denis Ştefan, Bogdan Albulescu şi Sabina Posea vor fi eroii primului serial românesc de epocă: Aniela, un proiect marca Promance, se va difuza din toamnă Acasă, anunţă Gândul. Adela Popescu o va interpreta pe Aniela Elefterios, o tânără din înalta societate. Adela Popescu şi Denis Ştefan vor forma prima pereche de protagonişti. După rolul lui Codruţ din Inimă de ţigan şi Regina, Denis îl interpretează acum pe ofiţerul Radu Vulturesco.
Adela Popescu, eroina primului serial românesc de epocă

Trustul de presă Financial Times le-a cerut angajaţilor să accepte o săptămână de concediu suplimentară, care urmează să fie plătită cu 30% mai puţin decât în mod obişnuit, în încercarea de a reduce costurile, anunţă brandrepublic.com, citat de Wall-Street. Mai puţin de 10% din personalul Financial Times a acceptat acest plan, care este însă obligatoriu.
Cum reduce Financial Times cheltuielile salariale

Cine va avea ultimul cuvânt în bătălia pentru tronul talk show-ului american?, se întreabă The Independent, citat de Cotidianul. Chiar dacă emisiunea lui David Letterman, Late Show (CBS) a crescut spectaculos în audienţe, în timp ce Tonight Show (NBC), fosta emisiune a lui Jay Leno, a luat-o la vale în ultima lună, cantitatea publicului contează mai puţin în ochii publicitarilor. Ei sunt interesaţi mai curând de categoriile de vârstă ale fanilor celor două talk show-uri concurente.
Lupta giganţilor: Leno, Letterman, O’Brien

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu