Skip to main content

Revista presei media – 26 iunie

 

alexandru-sassu7Zile grele pentru conducerea Televiziunii publice, scrie HotNews. Un proces pierdut cu unul dintre angajaţi, un memoriu acuzator în Parlament şi discuţii complicate în Comisia de Etică, într-o o instituţie care, în ultimele săptămâni, a primit două sancţiuni din partea CNA, iar conducerea a fost acuzată de abuzuri şi presiuni pe politica editorială.

Publicitate

Pe scurt:

  1. Au început primele audieri în Comisia de Etică, pe tema deciziei unora dintre responsabilii Telejurnalului de a-şi retrage semnăturile de pe genericul final la ediţia din 6 iunie, când în emisiune a fost invitat un om politic, după cum a relatat şi paginademedia.ro, AICI
  2. Cezar Ion, fostul director al Departamentului de Producţie Editorială, a câştigat procesul cu TVR, după ce a contestat decizia şefului TVR Alexandru Sassu de a-l “concedia în mod nelegal”.
  3. Lucian Ionică, director al studioului teritorial TVR Timişoara, a trimits un memoriu în Parlament prin care aduce la cunoştinţă încercarea “abuzivă” a conducerii TVR de a-l înlătura din funcţie.

Alexandru Sassu primeste trei lovituri dure chiar din interiorul TVR

daniel-buzdugan-adevarulDaniel Buzdugan, vedeta postului Radio ZU, ar putea fi nevoită să plătească 90.000 de euro către Radio 21, fostul loc de muncă, în urma unui proces. Litigul este legat de faptul că Buzdugan a părăsit locul de muncă fără să îşi încheie contractul cu Radio 21, motiv pentru care conducerea l-a acţionat în judecată pentru neprezentarea la locul de muncă. Conducerea radioului a confirmat informaţia, dar a refuzat să ofere alte detalii. Deşi Buzdugan a plecat împreună cu Mihai Morar, colegul său, acesta nu s-a lovit de aceleaşi probleme.
Buzdugan: „Vor fi şi alte căi de rezolvare a litigiului cu Radio 21“

Curtea de Apel Cluj a decis, ieri, că un concurs de promovare în funcţie organizat de Studioul TVR Cluj s-a desfăşurat fără respectarea normelor legale în vigoare. TVR Cluj va trebui să reia concursul şi, în consecinţă, să le desfacă cărţile de muncă a celor doi angajaţi promovaţi ilegal. Una dintre jurnalistele de la TVR Cluj, Adriana Vitan, a contestat anul trecut în justiţie modul în care a fost organizat concursul pentru promovare pe funcţie în cadrul TVR. Adriana Vitan susţinea că din comisie fac parte oameni care nu puteau fi obiectivi, colegi şi prieteni de familie cu unul dintre candidaţii înscrişi la concurs, Karen Sebesi.
Concurs pe post la TVR Cluj, anulat în instanţă

Amenda de 100.000 de lei (un miliard de lei vechi) primită de Luis Lazarus de la CNA, relatată de paginademedia.ro ieri, AICI, este reflectată de Evenimentul zilei, Cotidianul, HotNews şi Daily Business.

De la afilierea agenţiei de relaţii publice 2activePR la reţeaua internaţionala Fleishman-Hillard, în portofoliul agenţiei româneşti au intrat cinci noi clienţi internaţionali, scrie Business Standard. Întrebat despre o posibilă intrare a companiei internaţionale în acţionariatul agenţiei locale, Nick Andrews, senior vice-president&partner al Fleishman-Hillard, a explicat că “orice este posibil”, dar că nu au luat în calcul, pentru moment, o achiziţie. Afilierea este anunţată şi de Daily Business.
Business Standard: Afilierea a adus cinci clienţi noi pentru 2activePR
Daily Business: 2activePR s-a afiliat reţelei internaţionale de relaţii publice Fleishman-Hillard

Preşedintele Traian Băsescu i-a ceru unui ofiţer SPP să înlăture un jurnalist al Antenei 3 din drumul său, acuzând faptul că ziariştii "sunt mai răi ca fosta securitate", relatează HotNews. "Am o rugăminte, dacă tot mergi aşa ţanţoş, ia-o pe fata asta cu microfonul, că ăştia sunt mai răi ca fosta Securitate. Să-ţi bage microfonul, să auzi ce discuţi cu nevasta...", a spus şeful statului, la Sulina.
Traian Băsescu către un SPP-ist: Ia-o pe fata asta cu microfonul, că ăştia sunt mai răi ca fosta securitate!

IAA transmite de la festivalul de publicitate de la Cannes: Agenţia Fred & Farid Paris a câştigat 5 Grand Prix-uri la categoria Press cu o campanie realizată pentru Wrangler. La categoria Design s-a impus McCann Worlgroup (client Nike Hong Kong), iar la categoria Cyber au obţinut Grand Prix trei agenţii diferite: una din Australia, una din Anglia şi una din USA.
9 Grand Prix acordate la categoriile Press, Cyber şi Design

Delhaize Group a investit peste trei milioane de euro în schimbarea celor 13 magazine La Fourmi în Mega Image finalizate până în prezent, potrivit unei estimări AdPlayers în baza bugetului mediu pentru un singur magazin. “Investiţia medie este de 250.000 euro pe magazin”, a afirmat, pentru AdPlayers, Raluca Pavel, Marketing Manager Mega Image, Delhaize Group.
3 Mil. EUR în schimbarea La Fourmi în Mega Image

Deadline Hollywood Daily, un blog de ştiri independent care a împlinit trei ani şi care îşi câştigase reputaţia de a oferi primul ştiri din industria media, a fost cumpărat de compania de media digitală Mail.com Media Corporation pentru 10 milionae de dolari, notează Business Standard. Blogul era ţinut de un fost reporter de la Newsweek şi Los Angeles Times, Nikki Finke.
10 milioane de dolari pentru un blog de ştiri

Steve Ballmer, directorul executiv al Microsoft, a avertizat companiile media că veniturile din publicitate nu vor reveni la nivelurile de dinainte de recesiune. Prezent la festivalul de publicitate de la Cannes, Ballmer a argumentat că televiziunea tradiţională şi ziarele printate ar trebui să planifice modele de business care se vor bate pe o cotă mică din piaţa publicităţii, după ce veniturile continuă să se mute către publicitatea digitală, scrie ediţia online The Guardian, citată de Wall-Street. El a declarat că în următorii 10 ani, toate conţinuturile tradiţionale vor fi digitale.
Ballmer, Microsoft: În 10 ani, întreaga industrie media va fi online

Piaţa globală de publicitate va înregistra un declin de 1,4% anul viitor faţă de anul curent, până la 411 miliarde de dolari, arată cele mai recente previziuni Group M, reţea de media a grupului de comunicare WPP, scrie Daily Business. Studiul Group M a acoperit 70 de ţări de pe tot globul.
GroupM: Publicitatea globală va scădea cu 1,4% in 2010

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu