Skip to main content

EXCLUSIV: Adevărul Holding îşi face studio TV

 

corneteanu6Grupul Adevărul Holding îşi va lansa, în toamnă propriul studio de televiziune, a declarat Răzvan Corneţeanu, director general, într-un interviu acordat în exclusivitate paginademedia.ro.

Publicitate

Studioul va înregistra materialele jurnalistice produse de ziarul Adevărul (cum ar fi interviurile), dar va produce şi emisiuni proprii. Jurnaliştii Adevărul invitaţi în direct în emisiuni TV vor putea participa direct din studioul TV. Va fi High Definition şi va funcţiona în clădirea Adevărul Holding.

Este un prim pas către un post TV?

Corneţeanu admite că sunt planuri şi că studioul TV este “Din start gândit ca în cazul în care vom cumpăra un post sau lansăm unul propriu, să se poată integra foarte uşor.

Interviul, pe larg:

Petrişor Obae: La ce va folosi studioul TV?
Răzvan Corneţeanu: În primul rând, nu îl vom mai trimite pe Grigore Cartianu la TV, va putea participa direct la alte emisiuni, din studioul de aici. Apoi, majoritatea interviurilor vor fi înregistrate acolo, vor fi postate şi pe internet. Vom produce şi emisiuni proprii, care vor fi vândute. Sunt planuri deja, pentru anumite emisiuni.

Aţi vorbit deja cu posturi TV?
Nu am vorbit încă. După ce le producem, vom vedea.

Cine va lucra la studioul TV?
Vom aduce şi oameni de televiziune pentru acest studio.

Câţi?
Nu vreau să spun asta. Deocamdată. Vreau să adaug că nu va fi doar un studio TV, va fi şi unul de radio. Cel de radio va funcţiona pe acelaşi principiu: vom produce aici spoturile noastre, vom înregistra interviurile pentru a le pune pe internet etc.

Ce va fi înregistrat, de exemplu?
Toate interviurile 2+1 sau La masa adevărului vor fi făcute în studioul TV.

Va fi o structură separată?
Deocamdată nu. Cel puţin o perioadă. Cât nu devine o structură de cost foarte mare, va funcţiona în Adevărul Holding. Dacă ajungem la infrastructuri mai mari, va fi separat. De fapt, va ajunge o infrastructură mare, întrebarea e în cât timp.

Va fi separat într-un post TV?
Din start este gândit ca în cazul în care vom cumpăra un post sau lansăm unul propriu, să se poată integra foarte uşor.

Sunt planuri de un post TV?
Da, planuri sunt. Nu au legătură directă cu studioul. Avem content pe care vrem să îl folosim mai eficient, de aceea facem studioul. Sunt peste 1.000 de angajaţi, avem 30 de echipe locale. În scurt timp, cam într-o săptămână, vom lansa ediţii la Brăila şi la Galaţi.

Proiectul TV în ce fază este?
Aşteptăm, tatonăm, vorbim, negociem. Suntem într-o aşteptare activă.

Sunteţi în negocieri pentru a cumpăra un post?
Nu pot să confirm aşa ceva.

Unde va fi studioul?
În aceeaşi clădire cu Adevărul Holding. Cu totul, radio plus TV, ocupă între 120 şi 150 de metri pătraţi. Vom avea studio, cabină de comandă, tot ce trebuie. Încă un lucru important: va fi tehnologie de ultimă generaţie, studioul va fi High Definition.

Cât aţi investit?
Nu pot spune suma. Mulţi, foarte mulţi bani, raportat la situaţia actuală a pieţei.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • felicitari si firesc vine si intrebarea directa: pe cand faceti ceva si la Iasi? - eu sunt realizator tv- mc mult
  • Inainte de a face toate investitiile astea fantasmagorice, managementul de la Adevarul ar trebui sa-si respecte angajatii. Toto mai multe povesti incredibile razbat de acolo. A mea este doar una dintre ele. Sunt mai multe, dar unii nu vor/nu au curajul sa le spuna.
  • Vin alegerile....Tinta e Basescu... Ce se intimpla baieti, cu toata agitatia nu-i faceti fata Marinerului? :))
  • nu cred ca era nevoie de un nou studio tv... tot trustul in sine este un studio, la cate camere sunt acolo puteau face chiar un reality-show... ma intreb daca camerele din redactii transmit in HD.
    una peste alta daca isi faceau cei de la ringier televiziune in secunda doi maestrul de ceremonii ( corneteanu ) iesea si el cu o mizerie ceva de genul asta...
  • Le urez bafta si vreau sa le reamintesc ca echipa Gazetei Sporturilor a facut acest pas important pentru propriul business inca din februarie/martie 2008, prin implementarea studioului TV din sediul GSP.

Trimite un comentariu