Skip to main content

Valentin Nicolau, fostul şef al TVR, doctor în comunicare cu o lucrare despre televiziunea publică

 

nicolauValentin Nicolau (49 de ani), fost şef al TVR în perioada guvernării Năstase, este, de vineri doctor în ştiinţe politice şi ale comunicării. Teza de doctorat: „Serviciul public de televiziune în audiovizualul românesc în raport cu modelele europene”. Susţinerea publică a tezei a avut loc în 10 iulie, la sediul Şcolii Doctorale în Ştiinţele Comunicării (SDSC) de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC).

Publicitate

George Hari Popescu a fost la prezentarea tezei şi a notat câteva idei.

Coordonatorul ştiinţific al tezei lui Nicolau a fost prof. dr. Mihai Coman, decanul FJSC şi directorul SDSC. Valentin Nicolau a realizat o monografie a serviciului public de televiziune, în care a surprins viaţa zbuciumată a televiziunii române, cu toate frământările politice, presiune comerciale, ascensiunea şi declinul audienţei.

În teza sa, Nicolau vorbeşte despre TVR ca un simbol al revoluţiei din decembrie 1989 şi o tribună de exprimare a ideilor. El continuă cu epoca de politizare a serviciului public de televiziune din anii 90, povestea alegerii primului consiliu de administraţie în 1994, rebranduirea postului şi prăbuşirea audienţei.

În cadrul prezentării publice, Nicolau a amintit situaţia unor televiziuni publice din alte ţări europene, fără a crea însă o paralelă consistentă cu peisajul televizual de pe continent.

Nicolau a precizat că doreşte să publice textul tezei sale de doctorat într-un volum, însă nu a dat un termen clar pentru apariţia cărţii pe piaţă. Mihai Coman a dezvăluit faptul că a fost nevoit să elimine din teză unele pasaje polemice, care veneau din biografia profesională a autorului, deoarece ele nu erau compatibile cu rigoarea ştiinţifică a unei teze de cercetare. Coman l-a îndemnat pe Nicolau să includă însă aceste pasaje în viitoarea carte.

În urma susţinerii tezei care a durat aproximativ o oră şi a comentariilor membrilor comisiei, titlul de doctor cu calificativul „foarte bine” a fost acordat pe loc.

Foto: Valentinnicolau.ro

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • Te-am hulit atunci, acum te regretam!Cu totii! Poti sa mori linistit, ca esti pomenit! Ai fost si esti un tip DESTEPT, am spus-o mereu, ne-ai luat si drepturile sindicale! Dar nu-ti voi contesta niciodata, desi ai fost unul dintre numitii Guvernului, calitatea, dovedita, ca esti un MANAGER adevarat pt. TVR! Dar, ne-ai lasat, fara sa intorci capul inapoi. Niciodata sa nu spui"mai rau nu se poate"!

Trimite un comentariu