Skip to main content

Contractul Ars Advertising-Mediu, executat de Best Advertising

 

evz-nemirschiArs Advertising, agenţia căreia Ministerul Mediului i-a atribuit un contract pentru care ministrul Nemirschi este cercetat de o comisie parlamentară, a cumpărat de la o altă firmă spaţiul publicitar pentru difuzarea spoturilor cerute de minister. Este vorba de agenţia Best Advertising.

Publicitate

Concluzia reiese din raportul întocmit de comisarii Gărzii Financiare în urma controlului făcut firmei Ars Advertising la cererea comisiei parlamentare în cazul Nemirschi, document citat de agenţia Mediafax.

Ars, firma care a luat 500.000 de euro de la Ministerul Mediului fără licitaţie, şi-a oprit un comision, plasând apoi restul sumei unui subcontractor, tot client politic, scrie Evenimentul zilei.

Practic, în urma unui control la Ars Advertising - firma cu care ministerul a încheiat în aprilie un contract „de continuare” a promovării Programului Operaţional Sectorial Mediu Lot II -, Garda Financiară a descoperit că prestatorul real de servicii ar urma să fie de fapt Best Advertising.

Din raportul datat 3 august, notează EVZ, reiese că Ars ar fi doar un intermediar, deşi documentele încheiate cu Ministerul Mediului prevăd expres faptul că proiectul nu poate fi subcontractat. Contractul în cauză, în valoare de 2.040.900 de lei, adică aproximativ 500.000 de euro, i-a fost practic oferit firmei Ars, în baza unei „selecţii de oferte” la care a participat ca unic ofertant.

Documentele ajunse în parlament arată însă că nu este prima dată când Ars şi Best lucrează mână în mână pentru banii de la Mediu. Acelaşi tip de sifonare a banilor publici s-a aplicat şi la contractul atribuit Ars pe 28 octombrie 2008 şi semnat în decembrie 2008, invocat acum de oficialii de la Mediu ca justificare a continuării colaborării cu firma.

Aceeaşi firmă Best Advertising, în parteneriat cu Optimedia, a fost de semnată, la sfârşitul lunii trecute, câştigătoare a licitaţiei de 920.000 de euro alocaţi de ministerul Elenei Udrea pentru campania media internă „Turist în România”, mai notează EVZ, citând paginademedia.ro şi interviul dat de Marian Străchinescu, şeful Best Advertising.

Detalii în Evenimentul zilei, AICI.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu