Skip to main content

Cristian Pătrăşconiu: Da, am fost dat afară de la Cotidianul de domnul Cornel Nistorescu!

 

Cristian Pătrăşconiu, senior editor la Cotidianul, a fost concediat de Cornel Nistorescu, noul director al ziarului. “Da, am fost dat afară de la Cotidianul de domnul Cornel Nistorescu”, scrie Pătrăşconiu pe bogul său, AICI.

Publicitate

Pătrăşconiu, pe blogul său:

“Am fost anunţat, neoficial, verbal şi de către colegii mei, că dl Cornel Nistorescu a decis să mă dea afară de la ziar. Mi s-a povestit că, întrebat care au fost argumentele unei asemenea decizii, dl Nistorescu nu a oferit nici unul care să indice vreo abatere profesională din partea mea. A fost un act de voinţă şi de autoritate.”

Decizia lui Nistorescu, scrie Pătrăşconiu, “mi-a provocat cel mai dificil, mai absurd şi mai nedrept moment al carierei mele profesionale”.

HotNews scrie că anunţul lui Nistorescu a fost făcut azi, în faţa redacţiei. Explicatia noului director editorial, notează HotNews, ar fi fost că nu se conformează genului de ziar pe care vrea sa-l facă.

HotNews publică şi reacţia redactorului şef adjunct, Liviu Avram:

"Nu înţeleg decizia lui Cornel Nistorescu, câtă vreme nu ştiu care este conceptul viitor al ziarului. După ce a luat decizia şi a anunţat-o, a spus că ziarul va avea mai puţine opinii şi mai multe informaţii."

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus