Skip to main content

Revista presei media – 13 august

 

Publicitate

adrian-sarbu-34Adrian Sârbu pregăteşte un nou post de televiziune, scrie Evenimentul zilei. Acasă 2 va fi lansat spre sfârşitul anului şi se va adresa publicului feminin. „Canalul va fi complementar televiziunii Acasă, dedicat femeilor care iubesc telenovela. După cum ştiţi, acest gen are titluri care au făcut istorie, toate acestea se vor regăsi în grila noului canal”, susţine Maria Apostol, PR manager Pro TV.

Maria Apostol: „Acasă TV s-a dezvoltat foarte mult în ultima vreme, prin producţia proprie pe care a difuzat-o. Mai ales telenovelele româneşti - ultimul exemplu: «Regina» - ne-au adus un public aproape de publicul generalist, deci nu mai putem vorbi de Acasă ca de o televiziune dedicată exclusiv femeilor. Prin urmare, Acasă 2 se va concentra din nou asupra publicului feminin, care era ţinta iniţială pentru Acasă 1”.


Adrian Sârbu lansează programul „a doua casă”

insula-paradisului1Kanal D va difuza, din toamnă, emisiunea „Rătăciţi în Panama“, cu un buget-record de două milioane de euro. Vor reuşi turcii să-şi recupereze investiţia? Potrivit calculelor Adevărul, dacă în cele trei luni de difuzare ar vinde toate cele 12 minute de publicitate pe oră, postul şi-ar acoperi cu greu costurile de producţie. Dacă emisiunea va avea succes, o reclamă ar putea atinge, conform estimărilor Adevărul, aproximativ patru puncte de rating. În sondajele de audienţă, postul Kanal D avea, în intervalul prime-time din primele şase luni ale acestui an, un rating între 1,5% şi 2,5%.
De unde îşi scot banii „Rătăciţii din Panama“?

lazarov-discipoli-cotidianulShow-urile longevive ale lui Valeriu Lazarov dispar încet din grila românească, constată Cotidianul. Ruxandra Ion, „mama telenovelelor“, Adela Harnagea, de al cărei nume se leagă producţii ca Big Brother, Vara ispitelor, Ştii şi câştigi sau Lanţul slăbiciunilor, Peter Marschall, creatorul „schimbului de mame“, Mona Segal, producătoarea Dansez pentru tine şi Monica Mihai - aducătoarea „inelelor cu diamant“ sunt câteva nume din televiziunea autohtonă care îţi vin în minte atunci când te gândeşti la locul gol lăsat de dispariţia lui Valeriu Lazarov.
Discipolii lui Lazarov

elena-udrea-evz-4Ministerul Turismului condus de Elena Udrea a atins un nou record în domeniul contractelor suspecte pe bani publici, scrie Evenimentul zilei. Evenimentul de lansare la Paris a campaniei „Romania - Land of choice” a fost organizat pe 5 iunie pe baza unui contract încheiat cu mai puţin de 24 de ore înainte.

Firma care s-a ocupat de eveniment pentru 88.050 de euro se numeşte SC Eventures Concept Solution SRL şi aparţine Amaliei Năstase, soţia tenismenului Ilie Năstase, una dintre cele trei vedete ale lansării. Toate indiciile din documentele de la Ministerul Turismului arată faptul că firma câştigătoare avea garanţii dinainte că îi va fi atribuit contractul.
Elena Udrea, campioană la contracte-viteză

La începutul acestei luni, platforma GSP anunţa lansarea unui serviciu prin care conţinutul video exclusiv de pe site urma să fie accesibil doar prin intermediul unui abonament plătit. Contextul în care are loc această lansare este dominat de o piaţă aflată în plină criză economică şi în care consumatorii nu sunt obişnuiţi să plătească pentru conţinut, analizează Business Standard.
Cât de pregătit este consumatorul român pentru site-urile cu plată? Cazul GSP

radu-mazare-evz2Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au autosesizat în cazul Primăriei Constanţa, după ce HotNews a scris că primarul Radu Mazăre a dat 800.000 de euro bani publici către televiziunea partenerilor de afaceri ca să cumpere ştiri şi imagine pozitivă pentru Primăria de la malul mării. Potrivit NewsIn, care citează surse judiciare, scrie HotNews, DNA a început să verifice traseul banilor şi legalitatea contractelor de publicitate încheiate între Primăria Municipiului Constanţa şi Soti Cable Neptun.
Procurorii DNA s-au autosesizat în cazul celor 800.000 de euro daţi de Radu Mazăre pentru "ştiri pozitive"

Principalii advertiseri nu îşi vor debloca bugetele atâta timp cât guvernul român nu va adopta o serie de măsuri anti-criză credibile şi coerente. Până atunci, notează Wall-Street, pentru agenţiile de publicitate e important să îşi păstreze standardele calitative, fără să le sacrifice pentru a aduna fărămături de bugete de la clienţi. “E important şi cum vom ieşi din criză”, spune Adrian Ţuluca, general manager Propaganda.

Scăderea pieţei de publicitate în primul semestru, cu un procent estimat în intervalul 20%-50%, se transpune în două tipuri de comportament predominante în rândul principalilor jucători: panică la agenţiile de publicitate şi expectativă la clienţi.
Ţuluca, Propaganda: Bugetele de marketing, blocate până când mediul politic va adopta strategii clare

alessandra-stoicescuDin 15 august, Antena 3 va difuza în fiecare sâmbătă, începând cu ora 20.05, emisiunea “Q&A”, anunţă Gândul. Realizat de Alessandra Stoicescu, talk show-ul îşi asumă o misiune dificilă: să determine autorităţile să le dea telespectatorilor răspunsuri fără echivoc, la întrebările presante ale momentului. Timp de o oră, vor fi abordate teme de interes din zona politică, socială şi economică.
Alessandra Stoicescu, talk show la Antena 3

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • stefan stefan
    Faina si inspirata miscare a lui Sarbu :) isi va da singurel o gaura
  • aversiuni.wordpress.com aversiuni.wordpress.com
    Odata cu intrarea in concediu fortat vor fi mai multe televizoare deschise.

Trimite un comentariu

sus