Skip to main content

Revista presei media – 20 august

 

mihai-coman-hotnewsCriza presei din România este una de credibilitate. O criză morală nu se vindecă prin concedieri”, spune Mihai Coman, Decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), care face o analiză detaliată a presei, pe HotNews.

Publicitate

Câteva idei:

  • Despre publicitatea de stat: “reprezintă un instrument de subordonare a presei în raport cu puterea politică, deci de diminuare a rolului de ”câine de pază” al democraţiei, de observator critic al politicienilor, de investigator al acţiunilor guvernanţilor şi de demascator al abuzurilor acestora.”
  • Criza presei din România nu este una economică, este în primul rând una de credibilitate; problemele economice, globale şi naţionale, nu sunt decât un catalizator al cancerului profund, care distruge, încet, dinăuntru, mass media.
  • De-a lungul anilor, presa română s-a scindat în două grupuri: o masă de jurnalişti invizibili, care efectuează sarcinile zilnice în mod rutinier şi fără glorie şi un grup restrâns, o elită (...) care controlează gloria şi vizibilitatea, fiind stăpânii editorialelor şi vedete ale talk-show-urilor. Aceştia se consideră ”lideri de opinie”, adică stăpâni ai opiniei publice şi voturilor (cum le place să se iluzioneze şi să-i amăgească pe politicieni).
  • Ceea ce uită este că publicul nu e pasiv: el gândeste, comentează, evaluează şi, mai presus de orice, nu uită niciodată. Iar publicul a putut asista la transformarea aceloraşi jurnalişti-vedetă din acuzatori în promotori (şi invers) ai aceleiaşi figuri politice; nimic nu este mai revoltător decât partizanatul lor afişat, corelat cu o lipsă de consecvenţă asumată adeseori cinic.

Câţi arginţi trebuie pentru ca jurnalistul-tonomat să cânte în strună?

Sorin Ovidiu Vîntu şi-a vândut participaţia pe care o deţinea la firma SOCO Dezvoltare şi Management, unde era asociat cu fostul politician Cozmin Guşă. Acesta din urmă a declarat pentru HotNews că a răscumparat acţiunile deţinute de Vîntu la firma de consultanţă cu 50.000 de lei. Întrebat de motivul despărţirii, Cozmin Guşă a spus că acesta "mă priveşte doar pe mine şi pe el, dar rămanem în continuare în relaţii bune".

Sorin Ovidiu Vîntu şi Cozmin Guşă deţineau fiecare 50% din acţiunile firmei. HotNews publică AICI şi un interviu cu Vîntu, legat de ultimele evenimente din grup: Realitatea va lansa un post TV în Moldova anul viitor, în februarie, spune Vîntu.
Sorin Ovidiu Vîntu a ieşit din firma pe care o deţinea împreună cu Cozmin Guşă

Grupul de presă patronat de Sorin Ovidiu Vîntu şi-a început anul printr-o serie de investiţii, în timp ce competitorii săi tăiau costuri reducând salariile sau renunţând la ediţiile tipărite ale unor publicaţii. De la 1 iulie a început însă “reorganizarea şi restructurarea” grupului, scrie Wall-Street, care trece în revistă calendarul principalelor mişcări din Realitatea-Caţavencu în ultimele opt luni.
Sorin Ovidiu Vîntu: Voi investi 10 mil. euro în Realitatea-Caţavencu anul acesta

După ce timp de 20 de ani, actorul şi muzicianul Ioan Gyuri Pascu s-a identificat cu grupul "Divertis", în octombrie 2007 a hotărât să renunţe la proiect şi să dedice exclusiv muzicii, teatrului şi filmului pe cont propriu. Din această toamnă, însă, artistul se va alătura din nou trupei, dar nu la Antena 1, ci la Pro TV, scrie Evenimentul zilei.

În Gândul, Ioan Gyuri Pascu spune de ce s-a întors: “M-a convins chiar acest proiect. Când am plecat, am făcut-o din cauza vechiului format, nu mai voiam să filmez săptămânal.” „Acum există această aventură a unui personaj care călătoreşte în timp, devenind alt personaj de fiecare dată când ajunge într-o altă epocă. Colegii mei au scris deja şase episoade. Sper să termin filmările până în 20 septembrie, pentru ca apoi să-mi văd de damblalele mele”.
EVZ: Divertis pleacă de la Antena la Pro Tv! Revine Gyuri Pascu
Gândul: Gyuri Pascu se întoarce în echipa Divertis, pe post de „călător în timp“

Comisia „Udrea” a avut ieri parte de o surpriză: Goran Bregovici ar fi cântat de Paşte în România, fie că plătea, fie că nu Ministerul Turismului, scrie Evenimentul zilei. Directorul general al MediaPro Pictures, care a câştigat contractul de 330.000 de euro “Lumină la malul mării”, a admis la audierea din parlament că firma sa intenţiona oricum să organizeze în aceeaşi perioadă acest spectacol, ideea Elenei Udrea de a-l plăti din bani publici venind ca o “coincidenţă fericită”.
Stranii coincidenţe pe firul Udrea-MediaPro

Reducerea tarifelor de publicitate i-a determinat pe clienţi să investească mai mult în ultimele două luni, comparativ cu începutul anului, analizează Adevărul. Volumul reclamelor difuzate de televiziuni a scăzut cu 3% în perioada ianuarie-iulie 2009, dar tinde să se revigoreze.
Reclamele TV revin pe linia de plutire

Compania maghiară Alfoldi Nyomda Printing Company intenţionează să ceară insolvenţa Editurii Nemira, motivul constând în obligaţii contractuale de 300.000 de euro, pe care editura condusă de fostul preşedinte al televiziunii publice, Valentin Nicolau, nu le-a achitat până în acest moment, scrie Business Standard.

Această datorie are la bază o relaţie comercială de câţiva ani buni ce are ca obiect lucrările de tipărire executate”, a explicat Mihaela Elena Predescu, consilier juridic în cadrul firmei de avocatură Urban&Asociaţii, care reprezintă compania maghiară în instanţă.
O companie maghiară cere insolvenţa Nemira

Deşi, la sfârşitul anului trecut, specialiştii din piaţa românească de marketing direct preconizau că, în ciuda crizei financiare, vor creşte bugetele, acest lucru nu s-a întâmplat, observă Business Standard. Astfel, dacă anul trecut bugetele rulate de această piaţă erau de aproximativ 30 milioane de euro, anul acesta este estimată cel mult o stagnare. Cauza: poziţionarea defectuoasă şi încrederea scăzută pe care o inspiră advertiserilor.
Marketingul direct în 2009: bugete ca în 2008, cotă de piaţă mai mare

Ikea România şi-a bugetat pentru următoarele 12 luni un buget de media de 1,2 milioane de euro, la care se adaugă suma alocată pentru realizarea şi distribuţia catalogului de produse, în total 2,5 milioane de euro, în intervalul 1 septembrie 2009-31 august 2010, notează Daily Business.
Ikea România a alocat 2,5 mil. de euro pentru marketing şi promovare în următoarele 12 luni

Producătorul Don Hewitt, creatorul emisiunii televizate de ştiri "60 minutes", a murit ieri la vârsta de 86 de ani, notează EVZ. Emisiunea pentru care Hewitt a lucrat ca producător timp de 30 de ani, "60 minutes" (60 de minute) a reprezentant un format revoluţionar în 1968, când a fost lansată. Producţia combina ştiri şi reportaje şi a câştigat numeroase distincţii, printre care şi 73 de premii Emmy, din 1968 până în 1998, câtă vreme Don Hewitt a lucrat la CBS. Don Hewitt a fost şi producătorul primei dezbateri prezidenşiale televizate din istoria SUA, cea dintre Richard Nixon şi John F. Kennedy.
A murit creatorul emisiunii "60 minutes"

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu