Skip to main content

Cum poţi scăpa o reclamă de o amendă CNA

 

Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) a anunţat astăzi lansarea primului serviciu de consultanţă în domeniul publicităţii. Noul serviciu promite “să scadă numărul campaniilor contestate sau care ajung subiecte de discuţie pentru CNA sau pentru Comitetele Etice RAC”.

Publicitate

Ce face Copy Advice: “Îndrumarea clienţilor şi agenţiilor spre respectarea principiilor şi a standardelor etice, fapt care îi poate ţine departe de sancţiunile aplicate de Consiliul Naţional al Audiovizualului.”

Practic, RAC poate sugera chiar schimbarea unei reclame, astfel încât aceasta să respecte principiile etice prevazute de codul elaborat de RAC şi să nu ajungă pe masa de discuţii la CNA.

Iată cum funcţionează serviciul de consultanţă:

Companiile sau agenţiile de publicitate pot solicita recomandări privind corectitudinea din punct de vedere etic pentru orice formă de publicitate, de la spot tv, radio, print, până la forme neconvenţionale.

Răspunsul este primit la trei zile după depunerea solicitării şi poate conţine inclusiv sugestii privind modificările necesare pentru ca reclama să fie conformă cu principiile etice prevazute de codul elaborat de RAC.

Serviciul este oferit de RAC printr-o comisie formată din conducerea executivă a asociaţiei şi un număr de experţi. Până la sfârşitul anului, serviciul Copy Advice este gratuit.

RAC are deja experienţă de lucru cu CNA. Organizaţia este parteneră a forului audiovizual în zona publicităţii şi oferă un punct de vedere consultativ atunci când o reclamă ajunge să fie judecată la CNA.

Victor Dobre, Director Executiv al International Advertising Association şi membru în Consiliul Director RAC:

„Sperăm ca efectele să nu se lase aşteptate şi să scadă numărul campaniilor contestate sau care ajung subiecte de discuţie pentru CNA sau pentru Comitetele Etice RAC. Nu suntem aici ca să judecăm sau ca să distrugem ideile creative ale agenţiilor. Ne dorim să fim constructivi şi, împreună cu cei care vor apela la noi, să găsim acele soluţii care să pună în valoare ideile creative fară a aduce atingere eticii în comunicare.

De ce Copy Advice: după modelul altor ţări europene precum Marea Britanie, Austria, Spania, Belgia, Ungaria, Portugalia sau Italia, care îl utilizează deja.

Despre RAC

Consiliul Român pentru Publicitate sau Romanian Advertising Council (RAC) este o organizaţie profesională, non-guvernamentală al carei obiect de activitate este autoreglementarea în publicitate. RAC a fost înfiinţat în anul 1999. În prezent are 48 de membri: companii, agenţii de publicitate, media şi organizaţii din industria publicităţii.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus