Skip to main content

Realitatea Caţavencu: Nou model de business la Divizia Life Style – acţiuni pentru manageri

 

Trustul Realitatea Caţavencu pregăteşte câteva schimbări la revistele din Divizia de Life Style. Potrivit informaţiilor paginademedia.ro, conducerea grupului va adopta un nou model de business, în care actualii manageri ar putea deveni acţionari la titlurile pe care le coordonează.

Publicitate

În Divizia Life Style sunt cuprinse reţeaua naţională de ghiduri 24Fun, lunarul Tabu, Superbebe şi publicaţiile de nişă Aventuri la pescuit şi Bucătăria pentru toţi.

Mai precis, managerii revistelor din divizie vor primi acţiuni sau cotă parte din vânzări, pentru a fi mai motivaţi. Potrivit informaţiilor paginademedia.ro, nu este exclusă varianta ca managerii să devină acţionari majoritari, în noua formulă. Deocamdată, soluţia finală nu a fost adoptată, dar o decizie clară va fi luată în următoarele săptămâni.

Pot spune că suntem în discuţii cu managementul revistelor”, a declarat pentru paginademedia.ro Sorin Enache, director general Realitatea Caţavencu, fără a detalia situaţia.

O poziţie similară are şi proprietarul grupului, Sorin Ovidiu Vîntu. “Încercăm o cointeresare mai mare a managementului”, a declarat Vîntu.

Cine vor fi managerii cointeresaţi?

Publisherul revistei Superbebe este Tana Pazara. Ghidurile 24 Fun sunt conduse de Alex Săndulescu. Tabu este condusă editorial de Cristina Bazavan, dar discuţiile se vor purta, cel mai probabil, cu Sorin Vulpe, şeful diviziei Life Style şi cel care coordonează titlul, ca publisher.

La celelalte două titluri este o situaţie specială. În august, fondatorii Bucătăria pentru toţi (Răzvan Cucui) şi Aventuri la pescuit (Cristi Vezure) au fost schimbaţi din poziţia de publisheri ai celor două titluri. Răzvan Cucui a rămas director editorial, iar lui Vezure Director de vânzări publicitate şi evenimente.

Schimbările vin la o lună după ce Sorin Ovidiu Vîntu şi-a anunţat noile direcţii de dezvoltare: prioritate, pe media electronică – online, radio, TV. “Nu cred în viitorul ca business al presei scrise”, declara Vîntu într-un interviu acordat paginademedia.ro.

Viitorul revistelor, spunea proprietarul Realitatea Caţavencu, depinde "de la caz la caz, de atitudinea managerilor faţă de produse”.

Sorin Ovidiu Vîntu, acum o lună:

“În online si radio, vom continua investiţiile” (…) “În print, vom încerca maximizarea veniturilor”.

“Printul se păstrează, dar nu mai pot investi. Evident că voi susţine Cotidianul, dar nu mai investesc în dezvoltarea ziarului.”

“Piaţa va decide soarta printului. Ca în orice afacere, te orientezi acolo unde ai şanse de dezvoltare în viitor. Eu, acum nu mai cred în print.”

“În momentul în care ştiu că toată generaţia care vine acum din spate este pe online, de ce să mai bag bani în print?”

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Razvan Cucui Razvan Cucui
    @omar. Alo, sefu'! Vezi ca nu esti atent la nuante... In divizia Life Style, aproape toti managerii de produs si-au facut treaba. Bine. Si, atentie, nimeni nu a fost dat afara. Nici macar un om! Acuma, stii si tu, ca peste tot e la fel – sunt manageri si manageri. Unii se nasc cu talent altii se chinuie pe la cursuri de alfabetizare.
  • omar omar
    ar fi amuzant ce se intampla in trustul realitatea media daca nu ar fi sfidator. practic dupa ce sute de oameni sunt dati afara pt ca managerii nu si-au facut treaba, afla acum ca aceeasi manageri, majoritatea abia alfabetizati sunt motivati si mai bine dacat erau pt. a maximiza sclavia intelectuala. halal presa...mai bine la capsuni
  • costel costel
    Ar vrea Sandi si Cucui sa fie in spatele acestei afaceri, dar cred ca Vulpe e foarte egoist. Vrea totul doar pentru sine. are spatele foarte lat, nu mai incape nimeni langa el. Dar cum ar face SOV sa le dea cadou revistele dupa ce deja le-a platit insutit valoarea si produselor si oamenilor? Nu e de ras?
  • Razvan Cucui Razvan Cucui
    @Ronaldinho. Unde confirma Vulpe ca are componente pe plus si eu nu stiu? Si care sunt alea? Si unde sunt pe plus, in Buget sau in Bilant? Si ce publisheri si-a ales el? Ma rog, in afara de Laura Cristescu de la Tabu...
    Si ia te rog sa nu ma mai suspectezi pe mine de vreo intentie de preluare ostila, ca nu-mi sade in caracter/educatie sa ma duc la vreun patron ca sa-i cer sa-mi dea pe daiboj intreprinderea in MEBO. Sau Van Gogu' de pe perete!
  • Adrian Adrian
    Razvan, ai dreptate. Probabil ca Sandi a dobindit arta suflatului in iaurt. Mai ales cind e servit de Foxy.
    Daca iese ceva cascaval insa, nu cred ca refuza un drink-team ca in vremurile bune.
  • Razvan Cucui Razvan Cucui
    @Adrian, nu-l vad io pa Sandi sa se mai asocieze cu cineva. Cu cine sa se asocieze? Cu cei care s-au straduit ani de zile sa-i explice ca albul este negru, asta doar ca sa-i muste din prajitura? Sau cu cei care l-au vopsit ca cica ar fi cam Vamaiot? Mi-e greu sa cred! Ce sa-i mai fi promis de data asta? 33,3% din luna de pe cer?
    Vechile drink-teamuri s-au cam spart de niste vreme...
  • ronaldinho ronaldinho
    Nu inteleg care este problema. Navigatorul Chisu ar trebui sa ne desluseasca. Ca e treaba de sextant si azimut. Ba poate chiar si trident. Unii vor primi vant din pupa - putini si alesi pe spranceana. Altii au primit vant dar din pulpana - multi si la gramada precum pletele fluturand ale matrozului Danut in tinerete.Lasand gluma la o parte este o actiune bine gandita a SOV. Da niste actiuni ca sa cointereseze managementul. Si se vor da atat business-urilor care merg (divizia lifestyle a lui Vulpe) cat si business-urilor paguboase (restul). Cei din trupa de pagubosi sunt deja actionari dar nu stiu inca. Vor afla de Craciun ca taierea din salarii reprezinta aportul lor la capitalul social. Iar de Revelion vor afla ca ce le-a mai ramas din salarii va fi folosit la astuparea gaurilor. Ca doar asa e cand esti patron - ai procent si din castiguri dar si din pierderi.Razvane, nu te supara dar, in ciuda parerilor tale, Vulpe confirma - divizia lui are componente pe plus. Asta insemna ca o manageriaza bine si ca si-a ales niste publisheri competenti.Hai sa dam arama pe fata. Recunoaste ca tot circul din ultima vreme este un puci regizat de tine, Sandi si Vulpe si ca intentionati sa preluati tot grupul
  • liviu luca liviu luca
    razvan :da, confirm.dl chisu era super prins in proiectul Margaritar, cand i-am propus bpt-ul acum 2 ani si-n plus, om de caracter, sa nu-si strice o veche prietenie s-a urcat pe barca lui (pe/cu banii nostri) si dus a fost.... Cand s-a intors nici eu si nici sorin nu mai serveam fusion.
  • vitalie dobanda vitalie dobanda
    ia gata...mai subtire cu cointeresarea si impartirea moca de actiuni....am vorbit cu sov si maxim niste cupoane semnate vacaroiu am mai avea de impartit; ma rog pt cucui si-o carte cu autografu' lui Pastorel . Lui sandi sa-i dea vulpe, din partea lui, ca-i mai mare.
  • Razvan Cucui Razvan Cucui
    Salut, juni. Te-am recunoscut! Omiti plasarea in timp a 'actiunilor'! O s-o fac eu:
    Acum doi ani jumate, Chisu a fost invitat sa preia niste actiune (!) la Bpt, insa nu s-a bagat. Probabil ca s-a gandit ca risca sa-si piarda niste prieteni. Si nu ma refer la mine si la Stelica...
    Acum un an, Chisu a fost invitat din nou, insa ca sa preia niste actiune nu doar la Bucataria pentru toti. Si iar a refuzat. Si iar s-a gandit ca-si pierde (de data asta cu siguranta) niste prieteni. Tot p-aia!
    Ce bine era daca Chisu prelua putina actiune... El a preferat insa 'actiune-motor!'
  • B - 69 - FAT B - 69 - FAT
    Lui Sandulescu ii vine manusa, noua decizie.... E drept ca omu' astepta si el niste cash dar sunt bune si actiunile; oricum el face toata treaba la revista...are merite mari acolo , e nedrept sa spui doar c-ar culege scamele din reverele vulpii.
  • pernambucano pernambucano
    junininho,
    Nu-l mai speria de pomana pe cucui ! Chisu are alte proiecte, mai "gustoase"... El se baga doar sa-ntinga-n sos, nu-i place sa curete cartofii la varsta lui.
  • juninho juninho
    Salut, Razvane! Sunt tot eu, Juni! S-ar putea sa ai dreptate. Cu toate astea, nu inteleg de ce a fost invitat Chisu sa preia niste actiuni la bucatarie... Ma rog, ramane sa vedem, noi sa fim sanatosi.
  • Razvan Cucui Razvan Cucui
    @Petrisor. Ideea 'autonomiei locale' a fost enuntata de patronat de mai bine de un an, cand a fost primita de publisheri cu entuziasm. "Cointeresarea" a fost si ea enuntata atunci, inclusiv cu quantumul procentelor 'stimulative'. Fiecare avea la sertar proiecte print, on-line si TV. Insa totul a ramas la nivel de deziderat. Ca stii ce ti se intampla pana ajungi la a-L de sus! :)
  • Petrişor Obae Petrişor Obae
    După cum am scris în articol, variantele sunt în lucru. Nu s-a luat încă o decizie finală privind modul exact în care se va face "cointeresarea" managerilor.

Trimite un comentariu

sus