Skip to main content

Revista presei media – 22 septembrie

 

Grupul de firme Netbridge rămâne cel mai mare jucător de pe piaţa de vânzare de publicitate online, chiar şi după falimentul regiei Boom, cu o cotă de piaţă de 19,76% şi un portofoliu de circa 80 de site-uri, potrivit hărţii de publicitate online actualizată recent de vivi.ro, citată de Business Standard.

Publicitate

Spre deosebire de anul trecut însă, piaţa are o nouă configuraţie, în care au intrat alţi jucători importanţi, dar a dispărut liderul Boom. Internalizările operate de marile grupuri au dus la reducerea portofoliului Digital Ads, ARBOinteractive şi AdEvolution, principalii trei jucători.

  • Intact Interactive reuneşte circa 81 de site-uri, atât din trust, cât şi externe, precum site-urile Inform Media. Ca număr de vizitatori, deţine o cotă de piaţă de 14,45%.
  • Site-urile Pro sunt împărţite între MediaPro Interactiv şi IBU Pro TV, ultimul preluând site-urile brandurilor TV, radio şi cinema. Cota de piaţă a MediaPro Interactiv a scăzut la 8,22%, iar IBU Pro TV are 6,1%.
  • Adevărul Holding şi-a internalizat şi el vânzările: 11 site-uri, cu 2,56% cotă de piaţă.

Cum s-a modificat harta publicităţii online

Anul trecut a fost foarte bun pentru sălile de proiecţie de la noi: cinematografele româneşti au înregistrat cel mai mare număr de spectatori din ultimii patru ani. Hollywood Multiplex şi Movieplex Cinema şi-au trecut în cont cele mai mari încasări, analizează Gândul.

Cele 75 de cinematografe în funcţiune din România au avut, anul trecut, încasări de circa 53,1 milioane de lei, cu peste 18,7 milioane de lei mai mult faţă de 2007. La rândul său, numărul de spectatori a crescut, cu aproape 870.000 de persoane, faţă de anul precedent.
3,8 milioane de români au fost la cinematograf în 2008

Reţeaua locală de reviste pentru petrecerea timpului liber Zile şi Nopţi, editată de Zile şi Nopţi Media Shop, se va extinde şi în Bucureşti, prin lansarea, pe 12 noiembrie, a Ediţiei de Bucureşti, scrie Business Standard. Aceasta va fi realizată în colaborare cu regia de vânzări Splendid Media, iar conceptul şi realizarea grafică a revistei sunt coordonate de agenţiile Firestarter şi Re:ply. Revista va avea minimum 100 de pagini şi un tiraj de minimum 50.000 de exemplare cu apariţie săptămânală.
Zile şi Nopţi lansează ediţia de Bucureşti

Televiziunea Română a lansat, duminică seara, programul „Restaurare”, o campanie care invită telespectatorii să contribuie la salvarea monumentelor istorice, relatează EVZ. Emisiunea, difuzată pe TVR1 în fiecare seară de duminică, este realizată după un format Endemol-International B.V., compania olandeză devenită celebră pentru lansarea reality show-ului „Big Brother”.

În zece ediţii, 30 de clădiri monumente istorice (palate sau conace boiereşti, biserici, castele sau situri arheologice de importanţă naţională) intră într-o competiţie în care publicul larg va decide care dintre ele va fi restaurat.
„Restaurare” – un format „împrumutat” de TVR de la creatorii lui „Big Brother”

Conform clasamentului celor mai puternice branduri din lume, realizat de Interbrand, companiile financiare au avut cel maimult de suferit în ultimul an, ajungând să piardă până la jumătate din valoare, notează Adevărul. American Express rămâne marca financiară cea mai valoroasă, dar a căzut de pe locul 15 pe 22, pierzându-şi 32% din valoare.

Liderul clasamentului rămâne tradiţionala marcă Coca Cola, a cărei valoare a ajuns 68,7 miliarde de dolari, în creştere cu 3% faţă de 2008. Brandul Google a sărit trei poziţii după ce valoarea sa a explodat cu 25%, ajungând la 31,9 miliarde de dolari.
Cele mai puternice branduri ale lumii, zguduite de criză

adevarul-branduri

Cel de-al doilea acţionar al grupului media britanic Independent News&Media, Denis O'Brien, susţine că The Independent, cotidianul reprezentativ al companiei, va fi închis. Potrivit lui O'Brien, acest lucru s-ar putea întâmpla chiar înainte de sfârşitul acestui an. Motivul îl reprezintă datoriilor acumulate, scriu Adevărul şi Cotidianul, care se ridică la 220 de milioane de lire.
Adevărul:The Independent ar putea fi închis din cauza datoriilor
Cotidianul: The Independent, aproape de a fi închis

Hotnews: Cititorii britanici de ştiri pe internet nu sunt deloc încântaţi de intenţia unor companii de a introduce plata pentru conţinutul online, arată un studiu citat de The Guardian. Wall Street Journal anunţă o campanie globală de marketing a Yahoo!, iar Reader's Digest îşi reorganizează activitaăţile online pentru a-şi întineri audienţele, conform Financial Times.
Pe scurt: Campanie globală Yahoo, reorganizare online la Reader's Digest, un studiu britanic privind ştirile contra cost şi o nouă achiziţie Thomson Reuters

bob-rappReţelele sociale nu mai reprezintă demult doar o modalitate de comunicare doar cu persoanele apropiate, ci şi un spaţiu pentru comunicarea de business sau promovarea unui brand. Succesul unei mărci în cadrul reţelelor sociale este generat de autenticitatea sa, consideră Bob Rapp, head of user communities Vodafone Group, într-un interviu acordat Wall Street.

Prezent la Webstock, Bob Rapp consideră că acţiunile din mediul online pot avea impact asupra lumii reale. În plus, companiile şi brandurile ar trebui să acorde o importanţă mai mare reţelelor sociale, în condiţiile care majoritatea clienţilor lor sunt prezenţi în acest mediu.
Bob Rapp, Vodafone: Orice brand poate avea succes în social media, dacă este autentic

CNN International introduce, odată cu noua grilă de programe, şi un nou slogan, "Go Beyond Borders", care îl înlocuieşte pe cel care a fost utilizat în ultimii 8 ani - "Be the First to Know", scrie Mediafax, citat de Daily Business. Sloganul va fi lansat împreună cu un nou logo, o nouă grafică şi o nouă temă muzicală.
CNN îşi lansează un nou slogan, odată cu noua grila de programe

Noile date de audienţă radio, despre care Paginademedia.ro a scris ieri, AICI, sunt prezentate în Adevărul, Jurnalul naţional, Hotnews, Business Standard şi Financiarul.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu