Skip to main content

Revista presei media -18 septembrie

 

Anchetă Evenimentul zilei: În spatele show-ului 100% Adevărat (OTV) se află deputatul PDL Dănuţ Liga şi Theodor Berna, unul dintre controversaţii „regi ai asfaltului”, patronul de la Tehnologica Radion. Investigaţia EVZ le-a luat urma celor doi în Marea Britanie, într-unul dintre cartierele financiare ale Londrei, pe Regent Street. Aici, într-o clădire de birouri, funcţionează compania RTMB Production LLP, care înghite profiturile obţinute de tombola „televiziunii-apartament” din Bucureşti. Suveica nu e complicată: firma londoneză este unicul acţionar al Videoprod Industries - SRL-ul românesc care organizează show-ul.

Publicitate

Fraţii deputatului PDL Dănuţ Liga şi controversatul afacerist Theodor Berna, împreună cu pesedistul Robert Negoiţă, sunt beneficiarii afacerii 100% Adevărat. În 2002-2003, Berna a fost consilierul lui Traian Băsescu la Primăria Capitalei. A sponsorizat campania electorală a PSD din 2004. De anul trecut, Berna este deputat PDL, fiind considerat unul dintre apropiaţii preşedintelui.

Înfiinţată în martie 2009, firma-mamă din Londra, care controlează întreaga afacere, este deţinută de miliardarul Theodor Berna şi o anume Lăcrămioara Daia - omniprezentă în businessurile fraţilor Marius şi Dănuţ Liga. Din afacere câştigă şi PSD-istul Robert Negoiţă, care vinde apartamentele premiu.
Alianţa PSD-PDL face bani la OTV!

Tabloidele, preferatele românilor, cu aproximativ jumătate de milion de exemplare vândute zilnic, relansează în această toamnă ofensiva pentru cititori şi venituri din publicitate prin campanii de marketing cu premii şi îmbunătăţiri editoriale. Miza? O cotă cât mai mare din bugetele de publicitate, de peste şase milioane de euro, brut, numai în primul semestru, precum şi supravieţuirea pe unul dintre cele mai competitive segmente de presă, scrie Business Standard.
Bătălia tabloidelor se duce cu paparazzi şi concursuri

Ştefan Iordache, şeful Leo Burnett, într-un interviu acordat ziarului Financiarul: „Anul viitor va fi mai greu ca acesta, fiindcă este un an când ne «resetăm» modelul de lucru. În 2009 am tot sperat să nu fie chiar aşa de dur, dar acum ştim că nu este doar o evoluţie ciclică, ci o schim¬ba¬re a economiei şi a industriei noastre.”

Ce mai zice Iordache:

  • "Cred că în publicitate, la sfârşitul lui 2009, vom fi cu minimum 300 de oameni mai puţin."
  • "Avem în vedere să lansăm alte companii în grupul nostru, dar şi să achiziţionăm. În acest moment, interesul este mai degrabă către domeniul digital."
  • Ce ar trebui să înveţe oamenii din publicitate şi marketing din criză? “Să reacţioneze mai rapid la orice schimbări. Să se concentreze pe punctele tari şi să nu încerce să fie buni la toate.”

Leo Burnett are în vedere lansarea de alte companii, dar şi achiziţii

Sagit Tzur Lahav, care a fost până acum Vicepreşedinte Marketing la producătorul de lactate Tnuva România, a preluat conducerea pe partea operaţională a McCann Erickson România, preluând poziţia de Chief Operating Officer de la mijlocul lunii septembrie, a anunţat McCann, citată de HotNews şi Daily Business.

Bogdan Enoiu: "Suntem acum în echipă completă: eu voi fi în continuare la cârma agenţiei, ajutat de Sagit pe partea operaţională, de Adrian Boţan pe creaţie şi de Mihai Trandafir pe media.”
HotNews: Sagit Tzur Lahav preia conducerea pe partea operaţională la McCann Erickson România
Daily Business:Sagit Tzur Lahav este noul COO McCann Erickson România

Consiliul Naţional al Audiovizualului nu va lua o poziţie oficială faţă de acuzaţiile de cenzură ale Laviniei Şandru referitoare la Realitatea TV, notează Adevărul. După apariţia „listei lui Toader“, membrii Consiliului spun că nu există o încălcare a legii, atât timp cât postul TV respectă pluralismul punctelor de vedere.

După apariţia în mass-media a mult disputatei liste a lui Sergiu Toader, Project Manager la Realitatea TV, prin care acesta cerea ca unele personalităţi publice să nu mai apară pe post, Lavinia Şandru, aflată printre „invitaţii negri“ ai televiziunii, s-a plâns în faţa CNA.
CNA nu se implică în cazul Şandru - Realitatea

Conglomeratul media controlat de Rupert Murdoch, News Corporation, a anunţat că dă în judecata două companii din grupul media deţinut de Silvio Berlusconi, Mediaset. News Corp acuză cele două companii că au refuzat difuzarea de publicitate pentru reţeaua de televiziune prin satelit Sky Italia, subsidiară a News Corp, în reteaua de televiziune terestră a premierului italian, potrivit The Guardian, citat de HotNews. Sursa citată descrie procesul drept o nouă etapă în deteriorarea relaţiilor dintre cei doi magnaţi media.
Disputele dintre grupurile media controlate de Berlusconi şi Murdoch ajung în instanţă

Kraft Foods, producătorul de produse alimentare şi băuturi, se află în discuţii cu mai multe agenţii în vederea gestionării contului de publicitate pentru Europa, potrivit BrandRepublic.com, citat de Daily Business. Kraft a anunţat organizarea unui pitch şi pentru contul european de media, în valoare de 300 milioane de lire sterline.
Kraft organizează un pitch pentru contul de publicitate pe Europa

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

  • cred ca cea mai buna a fost c.f.r. cluj,dar stiu ca este greu sa egalizam adversarii, dar cel mai mare succes la avut f.c. timisoara si rusinea rominilor- steaua bucuresti.parerea mea.a voastra?
  • Petrisor, ar fi interesant sa faci o comparatie intre audientele meciurilor echipelor romanesti in cupele europene: Unirea Urziceni, Timisoara, Cluj, Dinamo, Steaua.
  • Referitor la investigatia EVZ: era de asteptat ca incasarile de pe urma show-ului sa duca direct la o persoana fizica. De obicei, in spatele oricarei televiziuni / ziar sta cate un mogul mare sau un grup de moguli mai mici. Si in cazul OTV, regula se respecta. Asa e modelul.

Trimite un comentariu