Skip to main content

Publicitate de criză: Product Placement şi în comunicatele de presă

 

iulia-vintur-2Publicitatea prin Plasarea de produse (aşa numitul Product Placement) a ieşit din spaţiul audivovizual în comunicatele de presă. Într-un comunicat Pro TV, vedeta Iulia Vântur laudă performanţele maşinii Mercedes GLK.

Publicitate

Pretextul testimonialului Iuliei Vântur este o pseudoştire: Iulia Vântura zburat” la Iaşi, la părinţii ei. Dar nu oricum, ci “alături de Mercedes-Benz GLK şi de co-pilotul Ghyzmo” (căţelul, n. red).

Comunicatul Pro TV (pe care îl găsiţi la finalul articolului) este, de fapt, un mesaj publicitar pro Mercedes al vedetei de la Dansez pentru tine.

Iată ce zice Iulia Vântur, printre altele:

“Drumul spre casă a fost relaxant, confortabil şi extrem de silenţios. Până acum am avut doar maşini diesel, care sunt puţin mai zgomotoase, însă Mercedes-Benz GLK este un model pe benzină, aşa că nici un am auzit motorul, doar l-am simţit atingând pedala de acceleraţie.”

“Maşina este puternică, are un motor de 3,5 şi 250-270 de cai, dar economică, dinamică, are o personalitate îndrăzneaţa şi m-am simţit, cu adevărat, în siguranţă, la drum.”

"M-am bucurat foarte mult că am avut posibilitatea să vorbesc cu prietenii mei la telefon, în timp ce conduceam, datorită sistemului de conectare a maşinii prin bluetooth."

Contactată de paginademedia.ro, Maria Apostol, PR Manager Pro TV, declară că nu există niciun contract între Pro TV şi Mercedes. Contractul este între Iulia Vântur şi compania auto.

De ce apare în comunicatul de la Pro TV?

Maria Apostol:

“Pentru că noi suntem responsabili de comunicarea şi imaginea Iuliei, am decis împreună cu ea să o ajutăm şi cu această comunicare.”

Paginademedia.ro lansează o dezbatere: credeţi că astfel de comunicate trebuie marcate cu "P", ca Publicitate?

Iată şi comunicatul:

Pentru a-si incarca bateriile pentru un nou sezon “Dansez pentru tine” care incepe pe 23 octombrie, de la 20.30, la Pro Tv,

Iulia Vantur “a zburat” la Iasi, la parintii ei, alaturi de Mercedes-Benz GLK şi de co-pilotul Ghyzmo

Iulia Vantur si-a incarcat bateriile pentru noul sezon “Dansez pentru tine” care incepe din 23 octombrie, de la 20.30, la Pro Tv, petrecandu-si cateva zile acasa la parintii ei, la Iasi. Desi destul de prinsa cu pregatirile pentru debutul celui de-al optulea sezon al competitiei visurilor si cu prezentarea Stirilor Pro Tv din diminetile de week-end, Iulia a decis sa dea totusi o fuga la Iasi, mai ales ca urmeaza o perioada de cateva luni in care nu va avea cum sa mai plece din Bucuresti.

Mai rasfatata la Iasi ca in niciun alt loc din lume, Iulia s-a grabit sa ajunga la parintii ei ca vantul si ca gandul si a avut in acest demers un sprijin de nadejde si un co-pilot de seama. Iulia a “zburat” spre casa la volanul noii masini pe care o conduce, Mercedes-Benz GLK: “Drumul spre casa a fost relaxant, confortabil si extrem de silentios. Pana acum am avut doar masini diesel, care sunt putin mai zgomotoase, insa Mercedes-Benz GLK este un model pe benzina, asa ca nici un am auzit motorul, doar l-am simtit atingand pedala de acceleratie. Masina este puternica, are un motor de 3,5 si 250-270 de cai, dar economica, dinamica, are o personalitate indrazneata si m-am simtit, cu adevarat, in siguranta, la drum”, povesteste Iulia Vantur.

SefulIuliei in drumutia la Iasi a fost catelusul ei, Ghyzmo care a decis opririle, stationarile sau viteza cu care a circulat stapana lui. Mai mult decat atat, Ghyzmo s-a atatasat atat de mult de masina, incat in timpul drumului, s-a luptat cu Iulia pentru scaunul soferului: “Pana la Iasi am facut putin peste 5 ore si asta pentru ca am respectat toate regulile de circulatie, limitarile de viteza si opririle de care a avut nevoie Gyzmo. Daca as fi pus la bataie toti caii pe care ii are masina, as fi ajuns, cu siguranta, mult mai repede. A fost un drum placut, l-am avut co-pilot pe Gyzmo, care se lupta cu mine pentru scaunul soferului. Lui Gyzmo ii place mult masina, altfel nu-mi explic de ce vroia sa se implice la condus. Am impartit frateste scaunul si am rezolvat problema, nu puteam sa-i rapesc aceasta placere. Asadar, nu am avut timp sa ma plictisesc pe drum», povesteste prezentatoarea « Dansez pentru tine ».

Chiar daca l-a avut alaturi doar pe Ghyzmo, Iulia a simtit ca-si are si prietenii in masina, pentru ca a stat de vorba cu ei tot drumul spre Iasi fara sa simta ca de fapt vorbeste cu ei la telefon : «M-am bucurat foarte mult ca am avut posibilitatea sa vorbesc cu prietenii mei la telefon, in timp ce conduceam, datorita sistemului de conectare a masinii prin bluetooth. Fara nici un pericol, fara fire sau casca in ureche. Imi place foarte mult interiorul GLK-ului – totul e la indemana, usor de utilizat, am toate dotarile pe care si le poate dori un sofer, inclusiv navigatie, video, camera video pe spate, senzori, comenzi vocale chiar, bine-nteles cd, dvd player, tuner tv. In plus, plafonul panoramic de pe cupola masinii mi-a dat o senzatie de libertate – ca si cum as fi fost intr-o masina decapotabila”, povesteste incantata vedeta Pro Tv.

Iulia este o persoana extrem de dinamica ce-si petrece foarte mult timp pe drumuri, fie ca merge la filmari, la Buftea, la munca, in oras, la Iasi sau in diverse drumetii, astfel ca Mercedes-Benz GLK ii este ca o a doua casa care trebuie sa-i ofere confortul si siguranta unui camin: “As putea spune ca este a doua casa. Ma simt in siguranta in GLK, iar acest aspect este foarte important pentru mine. Are confortul unei case complet mobilata si utilata – cu materiale nobile – lemn sienna pine, piele, crom, cu un design placut, relaxant si indraznet. Are si o parte captivanta pentru prietenii care vin in vizita. Adevarul e ca in GLK te simti ca un copil intr-o sala de jocuri, intr-un parc de distractii – cu atatea comenzi, dotari, butoane, functii”, spune Iulia.

Odata ajunsa acasa, Iulia s-a bucurat de bucatele delicioase pregatite de mama ei, dar si de o vizita la casa bunicilor care adaposteste intre zidurile ei multe dintre amintirile copilariei ei: “Cel mai mult mi-a placut ca am luat-o pe mama intr-o plimbare pana la bunica mea, la tara, unde nu mai fusesem de multa vreme si unde am amintiri foarte frumoase, pentru ca acolo mi-am petrecut multe vacante in copilarie. A fost foarte placut drumul, am depanat amintiri, iar cand am ajuns la bunica, am avut parte de o primire foarte frumoasa. Toti vecinii, copiii de acolo au venit sa-mi vorbeasca, sa ceara autografe, sa ma imbratiseze. M-au primit cu drag, m-am simtit iubita si am plecat de acolo cu inima plina, fericita, mai ales ca am revazut-o pe bunica”.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • isis isis
    Este de o penibilitate fara seaman. O mizerie de compunere prescolara combinata cu product placement
  • andnobody andnobody
    iulia vantur habar nu are de specificatiile tehnice ale unei masine, asa ca nu si-a scris singura acest asa zis "comunicat de presa". este o reclama si atat.
  • geo geo
    da, merita un P, iar cei care publica o asa mizerie trebuie sa ii ceara bani Iuliei Vintur! Apropo, o vedeti pe juna la volanul dihanie lasinduse depasita de vreo Dacie prafuita in timp ce circula cu 50 la ora prin localitatile moldave!?
  • Florina Florina
    Este absolut penibil...De ce nu au facut un comunicat ref la parteneriatul - pe fatza - dintre Iulia si Mercedes? Suna jenant - bluetooth, capacitatea motorului si fericirea ei de a o revede pe bunica! Cred ca trebuia sunat si PR-ul de la Mercedes:)
  • FreeMind FreeMind
    Poate avea si un mic "P" sau se poate sa nu aiba. Oricum comunicatele de presa se duca catre presa si in general jurnalistii trebuie sa discearna.(desi sunt multi care dau copy-paste)

    Un comunicat de presa nu are cum sa devina publicitate fara ajutorul uni canal media. Asa ca un jurnalist poate sa aleaga informatiile folositoare si poate sa le lase afara pe cele publicitare.

    Publicitatea trebuie sa vanda, mai ales in perioada de criza, asa ca de apreciat ce fac publicitarii.
  • runbaby runbaby
    vai, ce mizerie, macar de la pro ma asteptam sa faca PR mai destept de atat...

Trimite un comentariu

sus