Skip to main content

Realitatea TV şi DBV Media House nu mai colaborează de la 1 ianuarie

 

ACTUALIZARE: Un comunicat Realitatea TV primit acum câteva minute confirmă despărţirea de DBV. Comunicatul, la finalul articolului.

Publicitate

Vânzările Realitatea TV nu se vor mai derula prin regia de publicitate DBV Media House, începând cu 1 ianuarie, conform informaţiilor paginademedia.ro.

Potrivit aceloraşi surse, decizia a fost luată astăzi, de comun acord, de reprezentanţii celor două părţi.

Colaborarea cu regia DBV Mediahouse se va derula în continuare până la sfârşitul anului. Contactată de paginademedia.ro, Brînduşa Vlanga,director general DBV Media House, a confirmat informaţia.

Brînduşa Vlanga, pentru paginademedia.ro:

“Vom duce la bun sfârşit toate contractele în derulare, chiar dacă unele dintre ele se vor extinde până în primul trimestru al anului viitor”.

Cât despre motivele încetării acestei colaborări, Brînduşa Vlanga a declarat că “nu este vorba de vreun motiv anume”. „Este doar o conjunctură”, a adăugat ea.

Brînduşa Vlanga a menţionat că de la 1 ianuarie vor ieşi din portofoliul regiei pe care o conduce şi celelalte produse TV ale Realitatea Caţavencu, respectiv Romantica şi Telesport.

DBV Media House vinde publicitatea pentru Realitatea TV de aproximativ cinci ani. Anul trecut, încasările publicitare ale canalului de ştiri au fost, potrivit informaţiilor paginademedia.ro, de aproximativ 15 milioane de euro.

În afară de Realitatea TV, DBV Media House mai vinde publicitate pentru OTV şi One Music Channel, dar, spune Vlanga, "DBV îşi va mări portofoliul de clienţi în viitor".

"DBV Media House va vinde în continuare publicitate pentru oricine are încredere în mine şi în echipa mea şi doreşte să facem performanţă împreună", a mai spus Vlanga.

Pentru viitorul departament intern al Realitatea TV, cel mai vehiculat nume este cel al lui Florin Alexandrescu. Fostul director operaţional al Media Pro a confirmat pentru paginademedia.ro, în urmă cu o săptămână, că negoiază cu Realitatea TV.

Citeşte şi:

COMUNICATUL DE PRESĂ

GRUPUL REALITATEA-CATAVENCU INCHEIE COLABORAREA CU DBV MEDIA HOUSE

"Grupul Realitatea-Catavencu si regia de vanzari DBV Media House au agreat de comun acord incetarea colaborarii incepand cu data de 1 ianuarie 2010. DBV Media House administreaza in acest moment in exclusivitate spatiul de publicitate al Realitatea TV, Romantica si Telesport.

Regia condusa de Brindusa Vlanga este cea care a gestionat vanzarea spatiului de publicitate al Realitatea TV inca din 2005, intr-o perioada de provocari majore care a culminat cu pozitionarea statiei pe locul trei in topul televiziunilor din Romania.

Le multumesc celor de la DBV Mediahouse pentru acesti 4 ani de eforturi comune. Realitatea TV si-a marit market share-ul din piata de publicitate de peste 4 ori in aceasta perioada, acest lucru datorindu-se in buna masura profesionalismului si eforturilor celor de la DBV, pe fondul cresterii spectaculoase a performantei de audienta a statiei”, spune Sorin Enache, Director General Grup Realitatea-Catavencu.

A fost o adevarata provocare inceperea colaborarii cu Realitatea TV, atunci cand nu multi clienti si agentii erau dispusi sa investeasca in canale de nisa. In timp, Realitatea TV a devenit parte din planurile de publicitate a cel putin 250 de clienti, iar colaborarea dintre regie si statie una foarte eficienta. As vrea sa le multumesc tuturor celor care au sustinut in toti acesti ani colaborarea noastra, a fost o perioada foarte frumoasa si ii asigur de tot sprijinul meu si al colegilor mei in viitor, dorindu-le succes.” – Brindusa Vlanga, Director General DBV Media House.

Infiintata in 2002, DBV Media House este membru EGTA (Asociatia Regiilor de Publicitate pentru Radio si Televiziune din Europa).

Incepand de anul viitor, spatiul de publicitate pe toate produsele Grupului Realitatea-Catavencu va fi administrat de un departament intern special creat pentru aceasta."

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • carlos bursucul carlos bursucul
    mda, cat de castigator e trendul asta vom vedea imediat ca 2010 e maine poimaine. pentru cine e castigator, asta e intrebarea?!
  • interimarul intern interimarul intern
    @RB - cum adica de ce internalizeaza? Asta e trendul castigator pe piata. Iar eu in globul meu de cristal am mai citit ceva: urmeaza vanzarile hyperinternalizate si anume direct pe persoana fizica. Autorizata sau nu. Dupa cum va bate vantu
  • sandy sandy
    Mda, probabil ca a venit vremea evenimentelor de buzunar si a emisiunilor nocturne cu rating 0.02.
  • sanchi sanchi
    Vin vremuri bune pentru Pro TV si restul lumii. Dupa ce Intact s-a gandit sa faca un bine celorlalte televiziuni, iata ca si Realitatea a decis sa renunte la niste bani incepand din 2010. Oamenii nu o stiu p-aia ca "orice mutare e juma' de incendiu".

    Si da, comunicatul e subtire la capitolul motive. Puteau sa zica macar ca e final de contract. Intr-o situatie ca asta, cand nu esti gata sa dai si motivul, nu esti gata sa dai nici comunicatul. Institutii de presa, ce sa-i faci.
  • Ciuscaru Ciuscaru
    eheeei, bunii mosului, asta e : vinzi nu vinzi - vremea regiei trece....arbo, clir, cablul direct si nici splendid nu se simte prea bine.
  • enachita sorinescu enachita sorinescu
    da......ce mai comunicat : totul a fost minunat pana acum dar adio si n-am cuvinte ....
  • RB RB
    Nu ma prind, daca toate au mers bine si frumos, de ce internalizeaza vanzarile?

Trimite un comentariu

sus