Skip to main content

S-a spart buba dintre Intact şi Mihai Craiu: Şefii Intact despre plecarea lui Craiu – A fost demis!

 

mihai-craiu-mediapediaRăzboi deschis între Săptămâna financiară (Intact) şi Mihai Craiu (Media Consulta). “A fost demis!” spune în premieră Intact despre plecarea de acum un an a lui Mihai Craiu, după ce acesta a declarat în câteva materiale în presă că “s-a retras”.

Publicitate

Săptămâna financiară a ieşit cu un comunicat extrem de dur la adresa fostului manager. În comunicat, fostul şef al revistei este apelat “Craiu Mihăiţă”.

În urmă cu un an, Intact se despărţea de Mihai Craiu, directorul Jurnalului naţional şi al Săptămânii financiare şi administratorul publicităţii celor două titluri, prin firma Media Consulta Regie de Vânzări (O precizare: Mihai Craiu deţine în prezent firma Media Consulta Internaţional, companie diferită de regia menţionată). Motivele despărţirii nu au fost niciodată făcute publice.

Comunicatul Săptămânii financiare sugerează ilegalităţi comise de Mihai Craiu şi anunţă “angajarea răspunderii sale civile şi penale”. Documentul îl acuză pe Craiu că a falimentat firma Media Consulta Regie de Vânzări şi că “a derulat acţiuni ostile, neîntemeiate, împotriva societăţilor Trustului Intact şi a unora dintre salariaţii acestuia”.

De ce s-a spart acum buba?

Totul a plecat de la câteva materiale/comunicate apărute în ultimele zile în presă, mai precis în Ziua, Curentul şi Bursa. Cel din Ziua, AICI.

Afirmaţia care i-a deranjat pe şefii Intact:

“După retragerea lui Mihai Craiu din managementul activ, compania (Săptămâna financiară SRL n. red) a înregistrat pierderi în valoare de 150.000 de euro pentru prima data în cei patru ani de existenţă.”

Reacţia Săptămânii financiare, în comunicatul de mai jos

Comunicat

In urma aparitiei, in cateva publicatii, a unui comunicat de presa al companiei Media Consulta International S.R.L. in care se fac afirmatii eronate si defaimatoare despre S.C. Saptamana Financiara S.R.L., pentru corecta informare a publicului facem urmatoarele precizari:

Ce sustine comunicatul Media Consulta International:

“Dupa retragerea lui Mihai Craiu din managementul activ, compania (n.n. Saptamana Financiara SRL) a inregistrat pierderi in valoare de 150.000 euro pentru prima data in cei patru ani de existenta”.

Cum stau lucrurile in realitate:

1. Craiu Mihaita nu “s-a retras” din managementul activ al companiei, ci a fost revocat de catre Adunarea Generala a Asociatilor. Marturie in acest sens stau actiunile de contestare in instanta a acestei masuri precum si a tuturor altor hotarari ale Adunarii Generale a Asociatilor companiei, introduse de Craiu Mihaita, dintre care unele au fost respinse de catre instantele judecatoresti, iar altele sunt in curs de solutionare. Ca efect al revocarii d-lui Craiu, compania a initiat si derulat demersuri pentru verificarea legalitatii operatiunilor efectuate de Craiu Mihaita si, ca rezultat al acestor verificari, a fost aprobata de adunarea generala a asociatilor angajarea raspunderii sale civile si penale, iar avocatii Saptamana Financiara SRL pregatesc actiunile corespunzatoare.

2. Unul dintre motivele pentru care Craiu Mihaita a fost revocat din functia de administrator al S.C. Saptamana Financiara S.R.L. se refera tocmai la performantele slabe obtinute de acesta in primele 8 luni ale anului 2008, ceea ce a influentat negativ rezultatul financiar.

3. Principalul motiv pentru care compania a inregistrat pierderi in primele 8 luni ale anului 2008 a fost neindeplinirea substantiala a targetului de incasari din publicitate. Mentionam ca vanzarile de publicitate erau in responsabilitatea directa a lui Craiu Mihaita, acestea derulandu-se prin intermediul regiei de publicitate Media Consulta Regie de Vanzari SRL, al carei administrator unic si asociat era Craiu Mihaita.

4. Ceea ce nu spune dl. Craiu este ca in acest moment se afla in conflict de interese fiind asociat atat la Saptamana Financiara SRL cat si la Realitatea Media Barter Deals SRL si ca prin toate actiunile sale nu doreste decat afectarea negativa a imaginii si situatiei financiare a Saptamana Financiara SRL. De asemenea, dl. Craiu nu a dezvaluit presei faptul ca pe parcursul realizarii demersurilor pentru revocarea sa din functia de administrator unic al Media Consulta Regie de Vanzari SRL (care actiona ca regie de vanzari a mai multor companii ale Trustului Intact), a derulat actiuni ostile, neintemeiate, impotriva societatilor Trustului Intact si a unora dintre salariatii acestuia.

Cu rea credinta, in detrimentul Saptamana Financiara SRL si al altor companii ale Trustului Intact, dar si pentru a favoriza propria societate, Media Consulta International (care are si calitatea de asociat minoritar in cadrul regiei de vanzari), Craiu Mihaita nu a onorat obligatiile de plata scadente si a stopat activitatea Media Consulta Regie de Vanzari SRL determinand falimentul acesteia. Dreptul de administrare al lui Craiu Mihaita a fost revocat prin efectul declansarii procedurii falimentului. In prezent, la cererea creditorilor, se verifica legalitatea operatiunilor derulate de dl. Craiu si sunt in curs de initiere proceduri de angajare a raspunderii sale, civile si penale.

5. Dupa schimbarea managementului S.C. Saptamana Financiara S.R.L., in ultimele 4 luni ale anului 2008 situatia financiara a companiei s-a ameliorat vizibil. Faptul ca in bilantul pe 2008 este evidentiata pierdere se datoreaza exclusiv constituirii unor provizioane care sa acopere deciziile manageriale si actiunile litigioase ale lui Craiu Mihaita. Astfel, din totalul de cca 1,5 milioane lei constituiti ca provizioane, 288.000 lei reprezinta creante incerte provenite de la regia de vanzari de publicitate (Media Consulta RV), iar cca 560.000 lei reprezinta contravaloarea unui apartament achizitionat in sistem barter si care a fost oferit ca premiu la concursul “Investeste inteligent” derulat in 2006. Un calcul simplu arata ca in absenta acestor provizioane rezultatul financiar al anului 2008 ar fi fost unul pozitiv.

Precizam ca desi Craiu Mihaita se recomanda in continuare “actionar la Saptamana Financiara” el nu mai are niciun fel de calitate executiva in cadrul companiei si nu mai desfasoara niciun fel de activitati in colaborare sau parteneriat cu Trustul Media Intact.

Saptamana Financiara

Foto: Mediapedia.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • vali bordei vali bordei
    mihaita mai ai putintica rabdare! au mai ramas 40 zile pana la destramarea imperiului!!!!
  • miki miki
    Petrisor, esti salvat! Mihaita nu e suparat pe tine! Poti sta linistit! Mama mama, ca daca ramanea suparat cine stie ce naiba ti se intampla! Frate, omu' e un monument de tupeu!
  • Petrisor Petrisor
    Uh, mi s-a luat o piatră de pe inimă că acum ştiu cum stau treburile. Un an de zile m-am tot gîndit cum s-au despărţit Mihai Craiu, om de încredere al lui Dan voiculescu, şi Intact.
  • mihai craiu mihai craiu
    Petrisor

    Ma asteptam sa ma intrebi si pe mine cate ceva...Nu s-a intamplat acest lucru desi cred ca era de bun simt sa o faci...Stai linistit ca nu sunt suparat pe tine.Iti recomand sa intri pe site ul www.mediaconsulta.ro la capitolul Testimoniale si sa vezi ce declara cu gurita ei doamna Firea...Cand a mintit? Atunci sau acum?

    Cu consideratie
    Mihai Craiu
  • Boxing Live Boxing Live
    Mihai mi-a fost sef pe vremuri la Gazeta Sporturilor, unde in cardasie cu Horia Ivanovici a facut o groaza de greseli si de prostii. Pana sa se prinda Intact, el si-a pus de-o parte cateva galeti cu euroi. Bravos!

Trimite un comentariu

sus