Narcisa – Iubiri Nelegiuite se oprește în plin sezon
Narcisa – Iubiri Nelegiuite se oprește în plin sezon

Industria mass-media
Vocea României: Peste un milion de telespectatori medie la ediția a patra
Vocea României: Peste un milion de telespectatori medie la ediț... »

Cifre şi statistici
VIDEO: “Laser, frate!” Cea mai bună reclamă TV din ultimii zece ani
VIDEO: “Laser, frate!” Cea mai bună reclamă TV din ultimii ... »

Industria mass-media
VIDEO: Paginademedia.ro a primit Premiul de Excelenţă IAA
VIDEO: Paginademedia.ro a primit Premiul de Excelenţă IAA

Industria mass-media

Schimbare de grilă la GSP TV. Sabina Petre: Nu se pleacă de la ideea reducerii de personal

 

GSP TV schimbă grila. Va avea ştiri scurte din oră în oră şi trei jurnale mari, de o oră. După ce, săptămâna trecută, GSP TV a rupt colaborarea cu Decebal Rădulescu, iar moderatorul Contraatac, Coştin Ştucan şi-a dat demisia, emisiunea va fi reluată într-o nouă formulă.

Sabina Petre, director general GSP TV, spune că reaşezarea nu pleacă “de la ideea reducerii de personal”.

Luni, paginademedia.ro va publica un interviu cu Sabina Petre, despre legătura dintre plecarea lui Decebal Rădulescu şi Dumitru Dragomir, dar şi despre relaţia Antena 1 – RCS.

Sabina Petre, director general GSP TV:

“Acum suntem într-un echilibru. Nu este în strategia mea şi nu e o sarcină din partea patronatului să dăm oameni afară. Fiecare va avea atribuţii precise, împărţite clar pe emisiuni.”

Când se va face?

Este în curs acum.

Se vor da oameni afară?

Nu se pleacă de la ideea reducerii de personal. Doar de la ideea că fiecare angajat trebuie să aibă de lucru. Acum se schimbă structura programului şi este de lucru. Intră ştiri din oră în oră. De fapt au intrat, de luni.

Va fi o reaşezare. Se schimbă din atribuţii, pentru că se schimbă grila.

Ce se schimbă?

Contraatac va avea o altă formulă. Îşi va extinde durata şi nu va fi un singur moderator, vor fi trei, prin rotaţie: Radu Naum, Silviu Tudor Samoilă şi Emil Grădinescu. Emisiunea va avea, cu o oră mai mult. Va începe înainte de ştiri şi, după ştiri, continuă cu alte două ore.

Ştirile vor fi din oră în oră, câte 15 minute, cu trei jurnale de o oră pe zi, la 13.00, 18.00 şi la 21.00. Va intra campionatul naţional de hochei şi suntem în discuţii pentru încă două competiţii. În pauza competiţională, va fi altfel.


Recomandări articole

Comentariile se supun acestor reguli interne.


7 comentarii

(obligatoriu)
(obligatorie)