Skip to main content

Model de business: “Site-urile pot fi rentabile cu o minoritate profesionistă şi o majoritate amatoare”

 

carmen-nicolaspelissier090520082Eu cred într-un model jurnalistic mix, format din profesionişti şi neprofesionişti, pentru că aceştia din urmă pot fi plătiţi mai puţin, iar cheltuielile pot fi, astfel, mai puţin importante”. Acesta este modelul propus de profesorul Nicolas Pelissier, de la Université de Nice Sophia Antipolis, Franţa.

Publicitate

Pelissier a fost prezent, la Bucureşti, la conferinţa Change in progress, organizată cu ocazia a 20 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC).

Nicolas Pelissier, pentru paginademedia.ro:

“Site-urile pot fi rentabile cu o minoritate profesionistă şi o majoritate amatoare. Acesta ar fi mix-jurnalismul, model în care eu cred destul de mult.”

Carmen Andronache a stat de vorbă cu Nicolas Pelissier despre relaţia bloggerilor cu jurnaliştii în Franţa, despre cum poate fi rentabil jurnalismul online şi despre cât sunt de dispuşi internauţii să plătească pentru ştiri.

Din interviu:

  • Faptul că blogurile jurnaliştilor sunt găzduite de anumite publicaţii arată interesul mediei tradiţionale pentru media online.
  • Doar o minoritate este dispusă să plătească accesul la conţinutul ziarelor online şi anume: profesionişti, studenţi, biblioteci şi alte câteva instituţii. Adică vreo 300.000 de persoane, nu mai mult.
  • Rentabilitatea online este foarte greu de obţinut. Site-urile ziarelor sunt susţinute financiar de marile grupuri de presă, pentru că ele reprezintă oglinda produselor lor, sunt practic o vitrină.
  • Eu cred într-un model jurnalistic mix, format din profesionişti şi neprofesionişti, pentru că acesştia din urmă sunt plătiţi mai puţin, iar cheltuielile pot fi, astfel, mai puţin importante.
  • Calitatea informaţiilor transmise de bloggeri va putea fi “controlată”, la un moment-dat, doar printr-un mecanism de auto-reglementare.

Interviul, pe larg:

Carmen Andronache: Care este relaţia blogger-jurnalist în Franţa?
Nicolas Pelissier:
În redacţia ziarului Liberation sunt aproximativ 120 de jurnalişti, iar dintre aceştia aproximativ 30 ţin un blog. În general, blogurile acestor jurnalişti sunt găzduite pe site-ul ziarului online. Acest lucru arată că presa tradiţională are un adevărat interes pentru media online. Mai sunt şi alţii, care sunt, în general, mai neprofesionişti, dar se comportă ca nişte jurnalişti. Aici mă refer la sfera amatorilor care propun alte forme de jurnalism, mai subiectiv. Aceasta este o altă formă a jurnalismului online.

Cum poate publiul să facă distincţie între cele două categorii de bloggeri profesionişti şi neprofesionişti?
Sursele de informare citate ar trebui să-l facă pe cititor să-şi dea seama cu ce fel de jurnalism are de-a face. Când e vorba de 3-4 surse, aceasta este o dovadă că un jurnalist profesionist a scris textul respectiv.

Având în vedere faptul că sunteţi familiar cu media franceză, cât de dispuşi îi vedeţi pe francezi să plătească conţinutul online al ziarelor?
Pot să vă spun că doar o minoritate este dispusă să plătească accesul la conţinutul ziarelor online şi anume: profesionişti, studenţi, biblioteci şi alte câteva instituţii. Adică vreo 300.000 de persoane, nu mai mult. Cei mai mulţi nu vor să plătească, nu vor să piardă acest avantaj al gratuităţii presei online. Site-urile care au institutit o taxa de acces nu sunt rentabile, cel puţin până acum nu au fost rentabile.

E adevărat că nu pierd la fel de mulţi bani ca înainte, pierd mai puţini bani, cu această plată, dar nu reuşesc să devină rentabile chiar şi cu publicitatea online. Nici cel mai important site din Franţa care este şi cu plată şi găzduieşte şi publicitate nu este rentabil. Rentabilitatea online este foarte greu de obţinut. Site-urile ziarelor sunt susţinute financiar de marile grupuri de presă, pentru că ele reprezintă oglinda produselor lor, sunt practic o vitrină.

Calitatea informaţiilor transmise de bloggeri va putea fi “controlată” prin autoreglementare

Cum vedeţi viitorul jurnalismului online?
Eu cred într-un model jurnalistic mix, format din profesionişti şi neprofesionişti, pentru că aceştia din urmă pot fi plătiţi mai puţin, iar cheltuielile pot fi, astfel, mai puţin importante. Site-urile pot fi rentabile cu o minoritate profesionistă şi o majoritate amatoare.

Acesta ar fi mix-jurnalismul, model în care eu cred destul de mult. Am observat că în domeniul artelor asta s-a produs. De pildă, în domeniul teatrului sunt profesionişti şi neprofesionişti în spectacole, iar cei mai mulţi sunt actori amatori. Astfel reuşesc să dea spectacole mult mai ieftine. E bine pentru public, e bine şi pentru profesionişti şi neprofesionişti.

Ce se poate face împotriva bloggerilor care dezinformează?
Nu putem face nimic. Uitaţi-vă la exemplul chinezilor.

Prevedeţi, totuşi, o variantă de curăţare a blogosferei, în privinţa celor care dezinformează ?
Calitatea informaţiilor transmise de bloggeri va putea fi “controlată”, la un moment-dat, doar printr-un mecanism de autoreglementare. În Franţa, de exemplu, a început să funcţioneze un comitet de vigilenţă. La fel, şi aici se poate crea o asociaţie a bloggerilor, care să funcţioneze după un cod liber asumat, pe care să îl respecte toţi cei care vor să adere la acest grup.

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţare, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a organizat, în perioada 19-21 noiembrie, o serie de conferinţe internaţionale cu tema Industrii în schimbare. Modele ale/Modele pentru jurnalism şi comunicare.

Printre numeroşii profesori străini şi specialişti din jurnalism, relaţii publice şi publicitate, care au luat parte la eveniment s-au mai numărat şi: Peter Gross (University of Tennessee, USA), Bernard Miège (Université Stendhal - Grenoble, France), Eric W. Rothenbuhler (Texas A&M University, USA), Colin Sparks (Westminster University, UK) şi Katerina Tsetsura (University of Oklahoma, USA)

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu