Skip to main content

Revista presei media – 9 decembrie

 

cosmina-noaghea3Un număr de 24 de companii de media se reunesc în cadrul Patronatului Presei Române (PPR). Actul de constituire a fost semnat ieri, la sediul Clubului Român de Presă, scriu HotNews şi Gândul. Cosmina Noaghea (Publimedia), desemnată preşedinte al PPR, a declarat pentru HotNews că organizaţia este un rezultat al procesului de reformă al CRP, discuţiile privind formarea unui astfel de patronat existând de mult timp. Prim-Vicepreşedinte este Răzvan Corneţeanu (Adevărul Holding).
HotNews:24 de companii de media din România înfiinţează Patronatul Presei Române
Gândul:24 companii media au înfiinţat Patronatul Presei Române

Publicitate

Unele dintre cele mai mari trusturi media din Europa - Bertelsmann, Axel Springer, RCS MediaGroup şi Lagardère - au implementat în 2009 planuri de reducere substanţială a costurilor. Economiile realizate de acestea ajung până la 900 de milioane de euro, cum este cazul grupului german Bertelsmann. Sumele astfel economisite sunt direcţionate către achiziţii importante, de ordinul sutelor de milioane de euro, sau către consolidarea poziţiilor pe piaţă, scrie Financiarul într-o amplă analiză a pieţei de media europene.
Marile trusturi de presă şi-au redus costurile cu până la 900 mil. euro

ZenithOptimedia şi GroupM şi-au revizuit în sens pozitiv predicţiile privind evoluţia pieţei globale de publicitate în 2010. ZenithOptimedia - parte a grupului Publicis - prevede o creştere de 0,9% a cheltuielilor globale de publicitate în 2010, în timp ce GroupM - parte a grupului WPP - apreciază ca aceste cheltuieli vor creşte cu 0,8%, scriu HotNews şi Business Standard, care citează Wall Street Journal.
HotNews: ZenithOptimedia şi GroupM: piaţa globală de publicitate va creşte cu 0,8-0,9% în 2010
Business Standard - Zenith: primele creşteri pentru publicitate

Pentru piaţa de publicitate indoor, estimată la circa şase milioane de euro în 2008, criza a însemnat, pe lângă regândirea strategiilor de afaceri ale companiilor de profil, şi apropierea tot mai mare faţă de crearea unei asociaţii, care să permită o evoluţie mai bună, scrie Business Standard.
Piaţa de publicitate indoor vrea asociaţie care să o reprezinte

Într-o perioadă în care advertiserii restrâng din bugetele media, indoor-ul reuşeşte să se menţină, în timp ce alte medii cu istoric continuă să piardă teren. Daca unii clienţi precum cei din domeniile auto şi bancar şi-au redus bugetele de indoor cu 5-10% faţă de anul trecut, clienţii din categoria bunurilor de larg consum şi-au dublat cota în investiţiile de publicitate indoor, în 2009, potrivit unei analize a agenţiei de profil SPM Indoor publicată de WebPR-HotNews.
Cum vede agenţia SPM investiţiile în publicitatea indoor în perioada de criză

Mediaedge:cia a fost desemnată agenţia care va gestiona contul de media al companiei FRoSTA. Iar McCann Erickson anunţă că a fost selectată să coordoneze comunicarea pentru Agroli România, cu ocazia sarbătoririi a 50 de ani de când Avicola Crevedia e prezentă pe piaţa românească, informează HotNews. Despre noul cont al Mediaedge scrie şi Wall Street.
Pe scurt: Contul de media FRoSTA - la Mediaedge:cia. McCann Erickson comunică pentru Agroli România

Publisher-ul german Axel Springer se pregăteşte de o strategie pentru a introduce modele de plată in proprietăţile de ştiri online pe care le deţine, a declarat directorul executiv Mathias Dopfner, citat de Wall Street Journal. În primul rând, Springer, editorul tabloidului Bild, ziarul cu cel mai mare tiraj din Europa, vrea să lanseze noi ediţii contracost pentru două dintre cele mai importante cotidiente care vor fi disponibile terminalului iPhone, scrie Wall-Street.
Unul dintre cei mai mari publisheri europeni va taxa conţinutul online

Bloomberg planuieşte investiţii agresive pentru anul viitor şi ar putea face mai multe achiziţii după ce publisherul de informaţii financiare caută să îşi extindă acoperirea pentru a deveni "cea mai importantă sursă de ştiri din lume", scrie Wall-Street, care citează Financial Times.
Bloomberg mai are bani pentru noi achiziţii

Paul Dacre, redactor şef la Daily Mail, considerat de mai mult timp ca fiind cel mai bine plătit jurnalist britanic, a câştigat 1,64 de milioane de lire sterline anul acesta, însă nu a primit bonusuri, scrie HotNews, care citează cotidianul britanic The Guardian.
Redactorul şef de la Daily Mail a avut un salariu de 1,64 de milioane de lire sterline anul acesta

Erich Buxbaum, ex European VP marketing Unilever şi Preşedinte IAA Europe, a susţinut ieri un seminar despre influenţa culorilor asupra brandurilor, la sediul IAA. Utilizarea culorilor în marketing ne ajută să vindem, dar utilizarea în mod inteligent şi proprice, cu siguranţă ne va ajuta să vindem şi mai mult, este una dintre concluziile desprinse de site-ul IAA din seminarul IAA Brand Colours.
Ieri a avut loc seminarul IAA Brand Colours

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu