Skip to main content

Angajaţii CNA n-au scăpat de ameninţarea disponibilizărilor. Bugetul n-a trecut de Parlament

 

rasvan-popescu7Parlamentul nu a aprobat, în şedinţa de astăzi, suplimentarea bugetului CNA, în valoare de 1 milion de lei, necesară cheltuielilor de personal. În urma acestei decizii, bugetul Consiliului Naţional al Audiovizualului pe 2010 a rămas la 9.626.000 de lei. În această situaţie, CNA ar putea trece la restructurări.

Publicitate

În urmă cu o săptămână, Comisiile de Cultură din Parlament aprobau bugetul Consiliul Naţional al Audiovizualului în forma propusă (10.626.000 de lei). Acest lucru dădea speranţă CNA-ului (CNA) că îşi va putea păstra angaţaţii şi în 2010.

Răsvan Popescu, preşedintele CNA:

“Din păcate, amendamentul prin care reveneam la nivelul anului trecut, în privinţa cheltuielilor de personal, nu a trecut prin Parlament. Cum nu au trecut marea majoritate a amendamentelor”, a declarat preşedintele CNA, Răsvan Popescu.

În urma deciziei de astăzi a Parlementului, CNA-ul trebuie să se gândească la soluţii de criză. Răsvan Popescu a explicat pentru paginademedia.ro care sunt acestea.

Dacă nu vom obţine această suplimentare, vom fi în situaţia de a recurge la o restructurare. Deocamdată nu se poate calcula numărul posibililor restructuraţi. În primul rând, vom face toate economiile posibile pentru a compensa, cât de cât, suma lipsă şi, sigur, în momentul rectificării vom şti exact pe ce contăm.

Practic, undeva în al doilea trimestru o să ştim dacă suntem în situaţia să facem vreo restructurare sau reuşim să recuperăm din mers.

CNA-ul va continua să lupte pentru angaţaţii săi

„Decizia de astăzi ne pune în situaţia de a insista pentru recuperarea acestor bani la viitoare rectificare, care va avea loc, din câte am înţeles, în câteva luni. Vom face tot ce depinde de noi pentru a obţine această completare. Este vorba de aproximativ un milion de lei”, a mai spus Popescu.

Care este demersul pe care il poate face CNA-ul pentru recuperarea banilor?

„După adoptarea bugetului voi scrie Ministerului de Finanţe o scrisoare în care am să-i explic situaţia, în aşa fel încât să ne aibă în vedere la prima rectificare de buget”, a explicat preşedintele CNA.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu