Skip to main content

Radio 21 a încasat o amendă de 10.000 de lei pentru că a adus "fetiţe" la matinal

 

radio-21-logo-21Goana după audienţă radio prin orice mijloace îşi spune cuvântul. Săptămâna trecută, matinalii de la Radio 21 au adus în studio prostituate, cu care au discutat deschis despre "meseria" lor. Găselniţa lor a fost amendată azi de CNA cu 10.000 de lei.

Publicitate

O astfel de temă, abordată într-un program acesibil minorilor, încalcă legislaţia în audiovizual privind protecţia copilului.

Despre emisiunile matinale de la Radio 21 în care au fost prezente "fetiţele":

Realizatorii emisunii Fabrica DeMentă Orlando, Blaj şi Bubanul au anunţat, pe 15 ianuarie, că în săptămâna care urmează şi-au propus să invite în studio câte o fetiţă cu care să stea de vorbă.

S-ar putea să aflăm detalii picante din viaţa lor, în legătură cu politicieni, cu vedete, să căutăm cea mai caterincă fetiţă colaborativă şi pentru ca acestea să poată veni dimineaţa , să se trezească, le dăm noaptea liber, adică le plătim o noapte...”, şi-au prezentat moderatorii tema acestor emisiuni.

Aşa-zisele „fetiţe colaborative” au fost recrutate prin sms.

Discuţia moderatorilor cu „fetiţele”a vut loc în fiecare emisiune în intervalul 9.30-10. Matinalul Fabrica DeMentă se difuzează în intervalul 6.30-10.00.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • PIMP PIMP
    mihaitza esti suparat ptr ca veneau fetele la radio si nu le gaseai pe strada ?
  • m1ha1 m1ha1
    e putin 10.000 ron
    Dar e interesant pana unde se ajunge dupa aceasta goana dupa bani.

    Dupa ce ProTv & A1 au avut ca invitati de revelion tigani & manelisti ?!?
  • Cenzurel Cenzurel
    Cenzura e inca in floare in Romania .... ce sa facem ...
    Nu putem cenzura Antena 3 ca o luam la mumu , nu putem cenzura iRealitatea ca nu ne mai da SOV shpaga de rigoare ... hai sa ne legam si noi de pamfletari ... ca astia "nu e conectati politic"

Trimite un comentariu

sus