Skip to main content

Senior editorul Cristina Modreanu pleacă de la Gândul în presa culturală

 

cristina-modreanu-gandulCristina Modreanu, senior editor al ziarului Gândul, a hotărât să părăsească cotidianul, începând cu luna februarie.

Publicitate

Cristina Modreanu, pentru paginademedia.ro:

"Atmosfera este deteriorată. Nu mai era nimeni angajat pe cultură, începând din decembrie anul trecut, fuseseră daţi afară toţi, pagina de cultură nu mai exista şi, în orice caz, nu mai avea rost să rămână o ultimă relicvă culturală."

"Presa culturală are un public de nişă şi are, cred eu, un viitor", a declarat Cristina Modreanu pentru paginademedia.ro, motivându-şi astfel orientarea.

"Am fost alături de această echipă timp de cinci ani, până când din ea au mai rămas doar câteva persoane, iar în ziar prea puţine din ideile cu care am pornit la drum", spune Modreanu într-o scrisoare prin care îşi anunţă plecarea de la Gândul şi orientarea către presa de cultură.

Iată cum arată scrisoarea de la revedere, semnată de Cristina Modreanu

"Vă anunţ pe această cale că începând din luna februarie colaborarea mea cu ziarul Gândul încetează. Am făcut parte din echipa care a fondat ziarul în mai 2005, în urma unui episod de demisie în grup care a intrat deja în istoria tulbure a presei româneşti din primii 20 de ani de libertate şi am fost alături de această echipă timp de cinci ani, până când din ea au mai rămas doar câteva persoane, iar în ziar prea puţine din ideile cu care am pornit la drum.

În această perioadă, am îndeplinit pe rând funcţiile de şef departament Cultură, redactor-şef adjunct şi senior editor şi am susţinut atât cât m-am priceput impunerea acestui nou brand pe piaţa românească de media. Ceea ce s-a şi întâmplat, cu succes, într-un timp foarte scurt.
După mai bine de 15 ani de presă, pe fondul declinului presei cotidiene, cred că e timpul pentru mine să schimb – chiar dacă nu radical – domeniul de activitate, încercând să contribui la dinamizarea segmentului de presă culturală.

Aşadar, semnătura mea se va regăsi în continuare în revista de artele spectacolului Scena.ro, publicaţie de specialitate editată cu sprijinul UNITER, precum şi săptămânal on-line în www.artactmagazine.ro şi în Ziarul de Duminică editat de Ziarul Financiar, dar şi în alte publicaţii cu profil cultural. De asemenea, am în pregătire selecţia pentru cea de a 20-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, precum şi alte proiecte legate de teatru în legătură cu care vă voi ţine la curent."

Despre Cristina Modreanu

Cristina Modreanu (36 de ani) este jurnalist şi critic de teatru. În 1997 a terminat Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti, cu lucrarea Tendinţe în publicistica teatrală românească, în perioada 1990 - 1996.

În prezent, Cristina Modreanu este doctorandă a Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografie "I. L. Caragiale", având teza Reinventarea spaţiului de joc în teatrul românesc de după 1990 .

Foto: Gândul

Carmen Andronache

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus