Skip to main content

Revista presei media - 22 februarie

 

Publicitate

sorin-ovidiu-vintu11La începutul lui martie, Chişinăul aşteaptă lansarea postului Publika TV, prima investiţie a lui Sorin Ovidiu Vântu pe piaţa media din Republica Moldova, cu peste 100 de angajaţi. Wall-Street a vorbit cu oameni de media şi publicitate din Republica Moldova, despre impactul Publika TV asupra pieţei media din Moldova şidespre cum este privită venirea sa de către jurnalişti şi public.

"Nimeni nu-l bănuieşte pe Vântu de idealism şi de gânduri frăţeşti. Să facă aceste investiţii aici din pură dragoste de ţară. Toată lumea presupune că a avut sau are presiuni, înţelegeri sau datorii de plătit ca să apăra aici”, spune Angela Braşoveanu, director al revistei Punkt.


Cum îl aşteaptă piaţa de media din Republica Moldova pe S.O. Vantu

Cristian Bonciu, directorul companiei Netbridge Development, parte a grupului de companii Netbridge, pleacă de la conducerea acesteia la sfârşitul lunii în curs, după cum a declarat el pentru HotNews. Despre motivul demisiei, el a spus că "vreau să am o perioadă de linişte. Vreau să-mi iau un an sabatic", precizând că nu pleacă din cauza unor eventuale neînţelegeri în interiorul grupului.
Cristian Bonciu pleacă de la conducerea Netbridge Development

dan-diaconesc-db8Patronul postului OTV, Dan Diaconescu, a fost audiat, vineri, la DNA ca martor într-un dosar în care primarul unei comune arădene a denunţat o persoană care i-ar fi cerut peste 100.000 de euro pentru a nu divulga la OTV imagini compromiţătoare la adresa edilului, potrivit unor surse judiciare, scria vineri Mediafax.
Dan Diaconescu, audiat ca martor la DNA într-un dosar de trafic de influenţă

Prezentatoarea TV Alina Petrescu preia ştafeta Observatorului de la Antena 1, în această seară.

"Aş spune că jurnalismul din România trebuie să aspire spre cel din Occident. Acolo, jurnalele principale se concentrează pe interesul general şi aplică nişte standarde şi criterii clare în selectarea ştirilor. Exact asta va încerca să aducă pe piaţă Observatorul orei 19.00", a declarat Alina Petrescu pentru Adevărul. Acelaşi subiect a mai fost tratat de Jurnalul Naţional şi EVZ. Acesta din urmă informează că la noua emisiune informativă vor lucra şapte reporteri speciali.

andreea-esca-21De astăzi, Andreea Esca revine la pupitrul Ştirilor ProTV. După accidentul la schi, urmat de o intervenţie chirurgicală suferită la picior, Andreea este pregătită să revină în faţa telespectatorilor postului, de luni până vineri, de la ora 19, informează Gândul. Ziarul Evenimentul Zilei a realizat un interviu cu vedeta Pro TV. "Eu, ca telespectator, simt lipsa Mihaelei Rădulescu, a Andreei Marin şi a lui Teo Trandafir, de exemplu, şi regret că s-au retras aşa de devreme. Dar fiecare îşi ştie priorităţile", a declarat Esca pentru EVZ.

lucian-mandruta3Sandra Stoicescu şi Lucian Mîndruţă şi-au luat rămas bun de la telespectatorii Observatorului, cu promisiunea că nu vor părăsi Antenele. Un reporter al cotidianului Jurnalul Naţional (JN) a stat lângă ei, în spatele camerelor, la ultimul lor jurnal pentru Antena 1.

"Nu vrei să lansăm la apă plasma asta cu şampania mea?" întreabă retoric Lucian şi toată lumea se înveseleşte. Devine serios: "Am scris "La revedere, Sandra şi Lucian!", şi vreau să rămână aşa pe prompter", le spune el celor din regie, după cum relatează reporterul JN.
În culisele ultimului Observator cu Sandra şi Mîndruţă

The Marketer Group, în parteneriat cu Vodafone România, organizează pe 25 februarie, la Bucureşti, Mobile Advertising Congress, dedicat publicităţii pe telefonul mobil, informează HotNews şi iaa.ro.

BRD şi Banca Transilvania sunt cele mai valoroase branduri bancare din România, cu o valoare cumulată de 796 milioane de dolari, notează Wall-Street şi Daily Business, care citează cel mai recent raport publicat de Brand Finance, un studiu al revistei britanie The Banker.

Circa 10 milioane de bloguri găzduite pe platforma WordPress.com au fost nefuncţionale, timp de două ore, pe 18 februarie, după în urma unei probleme de natură tehnică, informează Mediafax, care citează BBC News Online. Conform companiei de cercetare Quantcast, peste 230 de milioane de persoane vizitează unul sau mai multe bloguri găzduite pe platforma WordPress.com în fiecare lună.
Circa 10 milioane de bloguri de pe platforma WordPress, nefuncţionale timp de două ore

Preşedintele Operaţiuni globale de vânzări şi Dezvoltarea afacerii Google, Nikesh Arora se numără printre speakerii care vor participa la cel de-al 42-lea Congres Mondial, în Moscova, care se va concentra în jurul temei „Schimbare: Consecinţe”, informează site-ul IAA.
Preşedintele Operaţiuni globale de vânzări şi Dezvoltarea afacerii Google va vorbi la Congresul Mondial IAA

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus