Skip to main content

Revista presei media - 23 februarie

 

sigla-noua-rtvPostul de televiziune Realitatea a difuzat luni, în jurnalul orei 18.00, o ştire în care acuza Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) că instrumentează un control dirijat politic împotrivă trustului Realitatea - Caţavencu. Reacţia televiziunii vine după ce ANAF a demarat un control privind operaţiunile financiare derulate prin grupul de firme controlat de Sorin Ovidiu Vîntu, relatează HotNews.
Realitatea TV, în război cu ANAF

Publicitate

manuela-necula-31Agenţiile de publicitate văd în începutul anului „în forţă” semnalul schimbării în bine a pieţei de creaţie autohtone, după un an în care bugetele de producţie au scăzut drastic. „Toate brandurile sunt extrem de active”, spune Roxana Dumitru, Managing Director Leo Burnett. Manuela Necula, CEO Ogilvy Group (foto), declară la rândul sau că luna ianuarie a demarat într-un ritm extrem de alert, fiind în lucru deja câteva campanii de anvergură, scrie Financiarul.
Piaţa de publicitate va înregistra o creştere de 5%-10% în a două parte a acestui an

Splendid Interactive reprezintă în exclusivitate serviciul de audio online advertising pentru platforma eOkAds, un serviciu al site-ului eOk.ro, începând din februarie 2010, au anunţat luni reprezentanţii companiiilor, notează Money.ro, Wall-Street şi Daily Business.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Constantin Cerbulescu, declară la Realitatea FM că inspectorii instituţiei au aplicat la începutul acestei luni amenzi de peste 270.000 lei agenţilor economici care au ca activitate comerţul on-line de produse şi servicii, notează Money.ro.Constantin Cerbulescu, ANPC: Agenţii economici care se ocupă cu comerţul on-line au primit amenzi de peste 270.000 lei

Postul francez Canal+ a dat ca fiind reală, săptămâna trecută, ştirea falsă referitoare la Ministerul Apărării Naţionale din România care ar fi trimis ajutoare în Tahiti în loc de Haiti. Deşi informaţia fusese doar o glumă, realizatorii au omis să citească în întregime ştirea din care s-au inspirat. Ştirea falsă a apărut prima dată pe un site românesc care publică articole-pamflet. În doar câteva zile, presa internaţională a difuzat ştirea drept reală, scrie Adevărul.
Canal+ a căzut şi el în capcana Haiti-Tahiti

antreprenorÎncepând cu numărul din 23 februarie 2010, Money Express va publica lunar Antreprenor, o secţiune distinctă de 16 pagini în interiorul revistei adresată antreprenorilor, indiferent de anvergura afacerii pe care au fondat-o, informează Money.ro şi HotNews.

dan-negru-2Zeci de fete cu păr bălai, buze roşii şi ochi puternic conturaţi au venit la preselecţia pentru un nou sezon al emisiunii „Te pui cu blondele?“. Reporterul Adevărul a fost la sfârşitul lunii ianuarie la castingul show-ului prezentat de Dan Negru şi difuzat de Antena 1. Filmările se desfăşoară o dată la două săptămâni, iar pentru fiecare răspuns corect o blondă primeşte 100 de lei.

În cazul în care blondele dezvăluie informaţii din culisele emisiunii, trebuie să plătească 5.000 de euro, relatează reporterul Adevărul.
Selecţia naturală a blondelor lui Negru

Cătălin Botezatu a acceptat să facă parte din echipa vedetelor care vor participa în noul sezon Dansez pentru tine, de la Pro TV, ce va începe din 19 martie, informează Evenimentul Zilei.
Botezatu dansează la Pro TV

În România, 70% dintre adolescenţi şi 54% dintre copii intră zilnic pe net, în timp ce doar 55% dintre părinţi îl accesează, arată un studiu realizat, la iniţiativa Salvaţi Copiii, în oraşele din şapte judeţe. Cele mai populare în rândul adolescenţilor şi copiilor sunt site-urile de socializare Hi5 şi Facebook, care devin homepage pe computerele lor, Yahoo Messenger şi Skype, scrie Gândul.
În România, 38% dintre copiii sub trei ani accesează zilnic internetul

Lucrările câştigătoare din cadrul festivalului AdPrint vor apărea în cel de-al treilea număr din acest an al publicaţiei Luerzer’s Archive – ediţia europeană, într-o secţiune specială dedicată festivalului. Revista va fi distribuită unui număr de 12.000 de abonaţi, iar alte 3.000 de exemplare vor fi oferite participanţilor Cannes Lions 2010, informează iaa.ro şi HotNews.

Asociaţia Industriei Muzicale din România (AIMR) a ajuns la o înţelegere cu Trilulilu şi Hostway prin care se pune capăt acţiunilor în instanţă întreprinse de AIMR în vara anului trecut. Înţelegerea s-a materializat într-un "contract de tranzacţie pentru asigurarea respectării drepturilor de autor pentru produsele ce aparţin producătorilor de muzică, membri ai AIMR şi care sunt accesibile" pe Trilulilu.ro, informează HotNews, Wall-Street şi Daily Business.

Ministerul Muncii spune că nu a fost sesizat oficial de Patronatul Presei Române şi Patronatul Presei Romedia privind renegocierea Contractului Colectiv de Muncă (CCM) la nivelul ramurii mass-media şi precizează că nu este abilitat să se implice în negocierea sau modificarea unor clauze ale acestuia, informează Mediafax.
Ministerul Muncii nu a fost sesizat oficial în cazul renegocierii Contractului Colectiv de Muncă la nivelul ramurii mass-media

În 2009, cele mai mari 500 de branduri globale au sfidat criza economică, valoarea acestora înregistrând o creştere de 26%, până la un nivel total de 2,87 trilioane de dolari, scrie Financiarul, care citează o anliză efectuată de Brand Finance. Brandul de retail Wal-Mart şi-a menţinut şi în 2010 poziţia de lider în clasamentul celor mai valoroase mărci globale, valoarea retailerului american punctând o creştere de 2%, până la nivelul de 41,37 miliarde de dolar.
Valoarea brandurilor globale este evaluată la 2,87 trilioane dolari

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Il auzeam pe 'maestrul' cristoiu, spunand ca "avem alt tb". Aiurea, e acelasi, chiar mai rau, doar ca aparitiile sunt mai dozate, stiind ca multiplele prezente publice, provoaca tot mai multa ura (care oricum este crescanda). Asa ca toti cei care au cartit impotriva lui vor fi supusi presiunilor. Inclusiv Intact-ul. Contrareplica? dat pe el ca pe hotii de cai...

Trimite un comentariu