Skip to main content

Irinel Columbeanu la CNA: Am venit să acuz!

 

PREZENTARE DE MODA - LIZA PANAITN-am venit să mă apăr, am venit să acuz”, aşa şi-a început pledoaria Irinel Columbeanu în faţa Consiliului Naţional al Audiovizualului. "Am venit aici ca un simplu cetăţean pentru a acuza fabricanţii de ştiri", a continuat el.

Publicitate

Ce a căutat Irinel Columbeanu la CNA?

Emisiunea Acces direct, din 25 februarie, difuzată de Antena 1 a prezentat o serie de fotografii cu conotaţii sexuale, care au fost atribuite Monicăi Columbeanu. În imagini era prezentată o tânără cu părul lung, în ipostaze sexuale. Alături de aceste fotografii s-au prezentat şi imagini ale Monicăi Columbeanu, pentru a se identifica eventualele asemănări dintre cele două personaje.

În acelaşi program a fost prezentat şi un aşa-zis dosar de divorţ al soţilor Columbeanu, care ar fi venit ca o consecinţă la imaginile sexuale. În emisiune nu a fost prezentat punctul de vedere al Monicăi Columbeanu.

Postul Antena 1 a fost amendat cu 30.000 de lei pentru nerespectarea dreptului la viaţa privată şi la propria imagine. De asemenea, canalul a mai fost sancţionat pentru nerespectarea legislaţiei audiovizualului privind protecţia copilului.

Pe larg, ce a spus Irinel Columbeanu în faţa CNA:

„Nu am venit să mă apar, eu am venit aici să acuz. Am venit aici ca un simplu cetăţean pentru a acuza fabricanţii de ştiri, îndrăznesc să completez raportul de monitorizare, că sub acoperământul unei farse, soţiei mele i-a fost arătat chiar de către producătorarea emisiunii un aşa-zis dosar.

Deşi am venit aici pentru a-mi apăra dreptul la propria imagine, să-mi manifest protestul ca şi telespectator. Nu numai familia mea a fost total desconsiderată, ci şi publicul care se uită la aceste emisiuni. Aceşti realizatori consideră că ştiu ce vrea publicul să vadă, iar, după mine, acest lucru poate duce la nişte aberaţii de neînchipuit. Îmi pare rău că până şi preşedintele unei tări poate fi victima aceleiaşi emisiuni. Lucrurile au ajuns într-un punct mai grav decât mă aşteptam.

Persoanele care realizează aceste emisiuni vor să scape de responsabilităţi. Odată ce un canal media a relatat despre un eveniment, restul îl citează pe primul şi aşa se propagă, fără nicio responsabilitate. Mai mult decât atât, pozele nu au fost arătate doar pe site ci şi pe ecran. Iar având în vedere ora de difuzare, mă gândesc că la ora aceea se putea uita şi fata mea.

Constat că acest obicei, de otevizare, al cărui raţiuni economice îl înţeleg, riscă să ducă la aberaţii. Sunt extrem de revoltat, dacă vrea presa trebuie să divorţezi pentru că trebuie să divorţezi, dacă vrea presa să fii bolnav, trebuie să fii bolnav.

În emisiunea în care se prezintă filmuleţul despre care se spune, fără dubiu, că soţia mea ar fi în el, este un filmuleţ porno. Antena 1 este primul canal media care a difuzat această stire care a fost preluată cu voluptate de alte posturi şi de ziare. De aceea, eu voi continua să îmi apăr drepturile si faţă de alte canale. Vă rog să aplicaţi amenda maximă unui post de televiziune care îşi permite să terfelească nişte oameni care nu au nicio vină."

CNA către Irinel: Aţi contribuit la naşterea şi creşterea acestui fenomen

Attila Szasz:

„Aţi contribuit la naşterea şi creşterea acestui fenomen, de a vă expune viaţa privată. Sunt foarte mulţi oameni publici care şi-au expus viaţa privată, satisfăcând, astfel, nişte curiozităţi gratuite”.

Dan Grigore:

„Sigur, pe langă această tabloidizare, pe care o numiti otevizare, sunt oameni care au fost actori ale acestui fenomen, care acum se întoarce împotriva lor. Este un joc al bumerangului. Nu pot să nu constat că este un fel de efect de bumerang. Aţi fost actor în etalarea spaţiului privat şi acum sunteţi, din păcate, terfelit. Am dorit să fac şi eu această remarcă”.

Grigore Zanc:

„Intrarea în viaţa privată a fost făcută de multă vreme, iar intrarea a fost permisă chiar de protagonişti. Pe fondul acesta, într-o emisiune, s-a spus “am auzit că se despart Columbenii”. Eu nu mi-aş fi expus viaţa privată ca să le permit astfel de intrări în viaţa privată”.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat în discuţie emisiunea Antenei 1, în urma unei reclamaţii venite chiar din partea domnului Irinel Columbeanu.

Din reclamaţia lui Irinel Columbeanu:

"Pe parcursul acestei emisiuni a fost adusă o gravă atingere dreptului soţiei mele la deminitatea umană. De asemenea, i-a fost grav prejudiciată imaginea, lucru care o afectează profund, atât moral cât şi material.

Pe parcursul emisiunii […] i-au fost adresate injurii precum „imbecilă” [...], prejudiciindu-se, astfel grav, şi imaginea mea şi a familiei mele şi de asemenea dreptul nostru la deminitate umană."

Carmen Andronache

Foto: Emil Badea, Mediafax Foto

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • iulia iulia
    Merita aceasta amenda! Sunt niste nesimtititi! Sunt sigura ca oamenii nu se distreaza mai mult uitandu-se la asemenea porcarii...pot, la fel de bine sa dea altceva care face audienta fara sa scarbeasca...o emisiune ca asta mai mult strica!!!
  • marian marian
    chiar daca si-a expus viata privata, televiziunile trebuie sa inteleaga ca exista limite! cred ca o amenda se impune, fara doar si poate...

Trimite un comentariu

sus