Skip to main content

Istericalele lui Vadim au costat Antenele 25.000 de lei

 

Prestaţiile gălăgioase previzibile ale lui Corneliu Vadim Tudor atrag audienţă, dar şi amenzi consistente. Potenţialul de circ este argumentul posturilor TV de a-l invita pe Vadim în studio, chiar dacă subiectul este unul serios.

Publicitate

Comentariile lui Vadim pe tema stării de sănătate a Preşedintelui României le-au adus însă posturilor Antena 1 şi Antena 3 amenzi totale de 25.000 de lei: 15.000 pentru Antena 1 şi 10.000 de lei pentru Antena 3. Cele două canale ale trustului Intact au discutat cu Corneliu Vadim Tudor, pe 1 martie, despre o presupusă boală de care ar suferi Traian Băsescu.

O scurtă secvenţă din momentul Vadim:


Preşedintele PRM a afirmat atât în emisiunea “Acces direct” - Antena 1, cât şi în emisiunea “La ordinea zilei”- Antena 3Traian Băsescu este bolnav şi că foloseşte bani publici pentru a se trata.

Vadim la Antena 1:

Corneliu Vadim Tudor: E vorba de banul public. Băsescu cheltuieşte nepermis de mult pentru boala pe care încearcă s-o tot acopere, dar nu reuşeşte. […] Se duce pe milioane de euro în toată lumea şi acum în Japonia, la fel şi în Indonezia, la fel. Vizită privată pe banii statului. Metastaze la creier? Ştii câte tumori are Băsescu? Peste 30 de tumori. Ficat, pancreas, colon, creier”.

Vadim Tudor la Antena 3:

Corneliu Vadim Tudor: “Când eşti atât de suferind nu bei o sticlă de vodcă pe nerăsuflate.
Dana Grecu, moderatoarea emisiunii: “Domnule preşedinte, aveţi dovezi pentru asta?”
C.V. Tudor: Domnul Băsescu, până una-alta, prin fraudă, zic eu şi zice aproape toată ţara, are un al doilea mandat, e şeful Statului Român, nu e orice stat NATO[…] de două ori el a confundat Kabul cu Cahul […] şi confundă maşina, se duce în altă maşină. Ce ar trebui să mai facă omul ăsta, domnule? […] să cadă cu capul pe butonul rachetelor?

Dana Grecu: Numai o secondă! Deci dumneavoastră spuneţi că din cauza cancerului la ficat, dacă lucrurile stau aşa, preşedintele ar suferi şi ar avea probleme cu memoria şi cu ...?
C.V. Tudor: Are, din păcate, metastaze şi la creier, deci are cancer. [...] Are cancer generalizat şi îmi asum răspunderea. Îi doresc sănătate, am mai spus-o […] jur pe sfânta Biblie că-i vreau tot binele din lume […] Îmi e milă de Băsescu, dar mi-e mai milă de ţara asta, că s-a ales praful de ţara asta cu un om atât de grav suferind. El era suferind şi când părea sănătos, darmite acum.

Care a fost reacţia membrilor CNA?

Christian Mititelu, membru CNA:

“Bineînţeles că este vorba de un subiect important pentru interesul public, dar, de la bun început, abordarea este neserioasă. Aduci când vrei să dezbaţi un astfel de subiect, de ce să inviţi un om care să facă circ şi să spună lucruri neverificabile?

Vreau să văd şi eu într-o zi un moderator care o să aibă curajul să ia microfonul unui om care perorează tot felul de informaţii. E un lucru prost pentru telespectatori dar niciunul nu are curajul că facă asta. Aş pune accent pe această lipsă de echilibru, mai degraba decât pe dreptul la viaţa privată.”

Narcisa Iorga, membru CNA:

“Moderatoarea a avut doar trei intervenţii anemice într-o oră şi jumătate de emisiune. Toate acuzele şi jignirile astea nu au fost în niciun fel contracarate de moderatoarea emisiunii  Antena 3.”

De ce Antena 3 a luat o amendă mai mică decât Antena 1?

Postul Antena 3 s-a ales cu o amendă mai mică decât postul generalist pentru că a prezentat mai multe puncte de vedere.

În emisiunea “La ordinea zilei”, generalul SPP Alexandru Buruian a intervenit telefonic şi a contrazis o parte din declaraţiile lui Corneliu Vadim Tudor. Buruian a spus că SPP-ul nu a avut nicio misiune şi nici nu s-a deplasat alături de Preşedinte în niciuna dintre ţările la care a făcut referire invitatul.

Carmen Andronache

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • faiu faiu
    istericalele lui vadim?! ha, interesant, adica vadim e de vina pentru amenzi, nu nemernica aia de moderatoare...
  • camil camil
    well, să plătească, au de unde (citeam că a depășit Kanal D Antena 3 în audiență)
  • ANXIETATEA ANXIETATEA
    istericalele lui vadim?...Dar in 2005 cand a dezvaluit ca E.Constantinescu are cancer,tot istericale erau?Stiti ca fostul presedinte are anus ilian?Irinel Popescu nu a fost 100% discret si s-a aflat.Auzi,istericalele lui Vadim?

Trimite un comentariu

sus