Skip to main content

Revista presei media - 19 martie

 

TINERI PSD - CLUJOmul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu a declarat pentru Mediafax, că de la 1 aprilie Cozmin Guşă va fi consilierul său pe probleme de dezvoltare de media, urmând să se ocupe de dezvoltarea internaţională a trustului Realitatea - Caţavencu.

"Domnul Guşă este prieten cu mine şi un domn extrem de capabil. Domnul Guşă se pricepe foarte bine la business şi la politică. Pe partea de politică s-a exprimat foarte bine, acum urmează să se exprime şi pe partea de business", a mai spus Sorin Ovidiu Vîntu.

Este consilier pe probleme de dezvoltare a businessului de media peste hotare. Analiza a pietei, ce e de facut cand te duci intr-o tara straina sa lansezi o afacere”, a declarat Vîntu pentru Wall-Street.

Publicitate

Informația despre semnarea unui contract între Vîntu și Gusă a apărut inițial pe blogul lui Cătălin Tolontan. Potrivit tolo.ro, înţelegerea dintre Sorin Ovidiu Vântu şi Cozmin Guşă a fost parafată miercuri, contractul fiind semnat între Vîntu, ca persoană fizică, şi firma lui Cozmin Guşă, Soco. (Foto: Mircea Roşca, Mediafax Foto)

Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a declarat că, în baza unor evaluări, Guvernul a ajuns la concluzia că presa locală este mai obiectivă decât mass-media centrală şi aceasta poate fi partener mai bun de comunicare cu oamenii, astfel că vor mai avea loc şedinţe de Guvern în alte oraşe, scrie Mediafax.

Ziariştii au reacţionat la declaraţia lui Videanu:

Cristian Tudor Popescu, senior editor Gândul: "E tare declaraţia asta. Am mai întâlnit genul ăsta de diversiune în perioada în care malefică era conducerea redacţiei şi ziariştii erau băieţi buni. Asta este o variantă a acestui tip de diversiune şi de învrăjbire pe care oamenii politici o practică în legătură cu presa. Pe linia conspiraţiei mogulare, pe care domnul preşedinte a inaugurat-o şi o susţine, domnul Videanu vine cu această nouă variantă: presa locală, mai obiectivă decât presa centrală. Mereu au fost ziariştii oneşti - conducerea coruptă, presa redusă doar la moguli, de parcă jurnalistul nici nu mai contează, şi avem acum şi această variaţie."
Dan Cristian Turturică, redactor-şef România liberă: "De foarte multe ori presa locală, în ciuda unor profesionişti care se regăsesc acolo, e mult mai vulnerabilă la presiunile politice şi ale oamenilor de afaceri locali, ceea ce nu se întâmplă la cel puţin unele dintre ziarele centrale. Dacă domnul Videanu ar fi dat şi nişte argumente solide, aş fi comentat pe marginea lor, dar pentru că nu a dat, tind să interpretez doar declaraţiile sale, ceea ce înseamnă că presa locală e mai favorabilă puterii decât cea centrală".

România va avea pentru a doua oară un reprezentant în jurul festivalului de publicitate Cannes Lions. Gabriela Lungu, managing partner al agenţiei The Practice, a fost selectată de organizatorii celui mai reputat festival global de comunicare pentru a face parte din juriul categoriei PR, scriu Money.ro, Wall-Street și IAA.ro.

Andreea Marin şi Cristian Tabără vor prezenta mâine, la TVR1, de la 21.10, un eveniment destinat strângerii de fonduri pentru repatrierea înregistrărilor postului de radio Europa Liberă. Iniţiatorii campaniei au nevoie de 200.000 de euro pentru a aduce în ţară şi pentru a transpune în format digital cele 3.500 de benzi radio şi 600.000 de coli scrise, relatează Adevărul și Jurnalul Național.

Agenţia de relaţii publice Lowe PR va realiza prima campanie de informare și sensibilizare cu privire la activitatea și rolul ECHO, departamentul Comisiei Europene responsabil pentru finanţarea ajutorului umanitar acordat milioanelor de victime ale dezastrelor naturale provocate de oameni ce au loc în afara Uniunii Europene, informează Ziarul Financiar, Wall-Street, IAA.ro Financiarul.

Declinul bugetelor din publicitate s-a diminuat în trimestrul al patrulea din 2009, după ce companiile de publicitate din Statele Unite s-au bazat pe o revenire economică, informează Wall-Street şi Daily Business, care citează Bloomberg. Potrivit companiei Kantar Media, parte a grupului WPP, publicitatea TV din Statele Unite scăzut cu 2,4% în ultimul trimestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior. Piaţa de publicitate online a scăzut cu 2,1% în al patrulea trimestru, deşi este singurul sector care a înregistrat o creştere de 7,3% pentru întreg anul, fiind susţinut de investiţiile sectoarelor telecom, producţie şi turism.

Trei mari ziare estone au protestat faţă de un proiect de lege care i-ar obliga pe jurnalişti să-şi dezvăluie sursele, lăsându-şi prima pagină albă, notează Cotidianul.ro, care citează AFP.
Presa estonă, obligată să-şi dezvăluie sursele

Delaco a lansat o nouă campanie de comunicare pentru promovarea caşcavalului Delaco. Campania accentuează caracteristicile brandului, iar spotul "Tatăl", dezvoltat de CAP, plasează brandul într-o zonă modernă, în care tăticii încep să aibă mână liberă în bucătărie, scrie IAA.ro.
Un nou spot TV pentru caşcavalul Delaco

Steffan Ehrhartt, product specialist emerging markets (Europa de Est, Orientul Mijlociu şi Africa) în cadrul Google a spus că piaţa românească este pregătită pentru a avea un birou local Google, însă această decizie urmează a fi discutată la nivel de top management, notează Ziarul Financiar. "România este o piaţă cu un potenţial foarte mare datorită numărului de utilizatori de internet şi mai ales datorită faptului că 97% dintre utilizatori folosesc motorul de căutare Google", a declarat Ehrhartt în cadrul seminarului "Promovarea turismului românesc" susţinut de gigantul internet la târgul de turism Holyday Market, care se desfăşoară în perioadă 18-21 martie la Palatul Parlamentului.
Google: România este pregătită pentru a avea un birou local

Radiodifuzorul public francez, France Televisions, va pune accentul pe iniţiative educative în 2010, investind trei milioane de euro în două site-uri dedicate profesorilor şi părinţilor, notează Mediafax și Daily Business.

Google şi Intel s-au aliat cu Sony în vederea dezvoltării unei platforme numite Google TV prin care gigantul internet speră să aducă internetul pe televizor cu ajutorul unei noi generaţii de televizoare, informează Ziarul Financiar şi Money.ro, care citează New York Times.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu