Skip to main content

Revista presei media - 22 martie

 

PRESEDINTE - SRRRadioul public a terminat anul financiar 2009 cu un profit de 448.980 de lei, în condiţiile în care a avut venituri totale de 401,3 milioane de lei, în creştere faţă de 2008, a declarat pentru Mediafax Maria Ţoghină, preşedintele-director general al SRR. Cum au fost repartizate veniturile: 46,9%, (respectiv 188.336.010 lei) din alocaţia de la bugetul de stat, 52,6% (respectiv 211.175.707 lei) din venituri proprii, 0,1% (adică 408.236 lei) - alte venituri din subvenţii şi 0,4% (respectiv 1.423.239 lei) - venituri financiare.
EXCLUSIV: Radioul Public a terminat anul financiar 2009 cu un profit de 448.980 de lei

Publicitate

Wall-Street publică un interviu cu Steve Dallas, şeful de la Initiative. Steve Dallas, numit la începutul anului managing director la Initiative Media, s-a întors în România după patru ani de experienţă rusească. Managerul îşi propune să aducă Iniţiative în top 3 agenţii de media anul acesta şi să obţină un aport de 8% al online-ului în cifra de afaceri, adică dublul proporţiei pe care business-ul online o are la nivelul pieţei, în ansamblu.

Steve Dallas: "Îndrăznesc să sper într-o creştere de cel puţin o unitate procentuală deşi o estimare realistă, bazată strict pe faptele de până acum, indică o scădere a pieţei cu circa 10% faţă de 2009 până la sfârşitul anului. Televiziunea şi digitalul vor fi mediile „privilegiate” ale anului însă va fi o luptă grea pentru toată lumea".
Steve Dallas, Iniţiative: Anul acesta vrem ca online-ul să ne aducă 8% din rulaje

Postul Kanal D lansează emisiunea Proces de conştiinţă, o reality-drama ce aduce în atenţia publicului dispariţii, crime sau ne dreptăţi ce nu şi-au găsit rezolvarea. Gazda emisiunii este actorul Andrei Aradits, cunoscut din serialele Lacrimi de iubire, sau Efect 30, scrie Evenimentul zilei.
Poveşti adevărate

Cunoscutul reporter al CNN Christiane Amanpour, care a devenit o emblemă a canalului american de ştiri, după ce timp de 20 de ani i-a intervievat pe cei mai importanţi lideri ai planetei şi a făcut reportaje din zone de conflict, se va alătura postului de televiziune ABC, informează Mediafax, Jurnalul Național, România liberă și Adevărul, care citează CNN.

Primul post de televiziune tridimensională din Europa, Sky 3D, va fi lansat pe 3 aprilie în Marea Britanie, prin difuzarea derby-ului ce ar putea decide titlul de campioană a Angliei la fotbal, Manchester United-Chelsea, informează România liberă și Money.ro, care citează The Telegraph.

Grupul media britanic Telegraph, care deţine titlurile The Daily Telegraph şi The Sunday Telegraph, a raportat o creştere cu 29% a profitului operaţional pentru anul 2009, în ciuda scăderii veniturilor din publicitate, potrivit Wall-Street și Daily Business, care citează presa britanică.

Publicația britanică Financial Times nu va mai permite utilizatorilor online neînregistrați să acceseze articolele realizate de autorii săi pe site-ul FT.com, informează Ziarul Financiar.
Financial Times opreste accesul gratuit la continuturile online ale publicatiei pentru utilizatorii neinregistrati

Festivalul Dubai Lynx, care s-a sfârşit zilele trecute, a beneficiat de expertiza lui Jorg Riommi, Executive Creative Director, Saatchi&Saatchi România, în procesul de jurizare la categoria Direct & Sales Promotion și Interactive. Impresiile lui Jorg Riommi despre participarea la acest festival, în calitatea de jurat, pe IAA.ro.
From Dubai Lynx, with love

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu