Skip to main content

Revista presei media - 26 martie

 

Publicitate

Adevăr sau declaraţii în vînt? OTV va fi primul post din România care va emite în noul sistem 3D, ştirista Pro TV Andreea Esca pierzând astfel privilegiul de a fi prima vedetă autohtonă care va fi recepţionată în trei dimensiuni, informează Ring. Cel puţin aşa zice Dan Diaconescu. Din mai 2010, OTV promite să intre 3D în casele românilor, în urma unei investiţii de 18 milioane de euro. „Scump", apreciază Dan Diaconescu, dar merită, pentru că primul invitat filmat 3D va fi însuşi Traian Băsescu.
18 milioane euro pentru OTV 3D

Publika TV, televiziunea de ştiri deţinută de Sorin Ovidiu Vântu, va începe să emită în Republica Moldova începând cu luna aprilie. Lansarea acestui post va fi însoţită de apariţia site-ului publika.md, informează Money.ro.
Publika TV şi publika.md se pregătesc de lansare

Publicitatea pe facturi, o metodă de promovare aproape necunoscută în România, pare a fi o şansa neutilizată de a obţine venituri, dar cu potenţial semnificativ având în vedere că atunci când citesc diferite documente, consumatorii petrec cel mai mult timp în faţă facturilor printate de telefon mobil sau utilităţi, potrivit Wall-Street, care citează un studiu prezentat de Kodak.
Cum se pot promova companiile prin publicitatea pe facturi

Actualul preşedinte al televiziunii publice, Alexandru Sassu, ar putea fi înlocuit de Rodica Culcer, directorul Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport. Armata PSD s-a aliniat în spatele lui Sassu, iar cea a PDL, în cel al Rodicăi Culcer în confruntarea pentru controlul televiziunii publice, scrie Adevărul.
Culcer şi Sassu, pas în doi pentru şefia TVR

Un program mai flexibil, fără limită de timp pentru finalizare şi o rată mai mică de absolvire sunt câteva dintre diferenţele între calificarea Chartered Institute of Marketing (CIM) şi unele dintre cele mai reputate MBA-uri din lume. Wall-Street a comparat cele două tipuri de programe şi a notat asemănările şi deosebirile dintre ele.
Ce îţi oferă o calificare în marketing versus un MBA

Un hacker francez de 25 de ani, supranumit "Hacker-croll", capabil să intre în conturile reţelei sociale Twitter, printre care şi unul pe numele lui Barack Obama, a fost arestat marţi în centrul Franţei, după o anchetă franco-americană de mai multe luni, şi eliberat miercuri seară, scriu Mediafax şi Daily Business.

Brandient a lansat “Brandient 101”, prima carte românească dedicată designului de brand autohton şi care adună 101 identităţi vizuale de corporaţii şi produse, desenate de companie în primii opt ani de existenţă, notează HotNews şi IAA.ro,

Mercury360 este, pentru al doilea an consecutiv, agenţia aleasă de URSUS Breweries pentru organizarea Serbărilor Timişoreana 2010. Selecţia s-a făcut în urma unui pitch, desfăşurat în perioada 24.02.2010 – 04.03.2010, la care au mai participat alte 2 agenţii, scrie IAA.ro.
Mercury360 câştigă “Serbările Timişoreana”

Ziarul The Wall Street Journal va avea o versiune specială pentru iPad al cărei abonament va costa 17,9$ pe lună, scrie Money.ro.
The Wall St reet Journal va fi vândut pe iPad

Pentru prima oară în istorie, în luna decembrie 2009, traficul mobil de date a depăşit traficul de voce la nivel mondial, notează Daily Business. Concluzia se bazează pe măsurători efectuate de producătorul de echipamente telecom Ericsson în mai multe reţele din lume, creşterea traficului de date a provenind în special din accesarea site-urilor de social networking.
Ericsson: Pentru prima oară în istorie, traficul mobil de date a depăşit traficul de voce

În perioada martie-iunie URSUS lansează o campanie neconvenţională în Bucureşti, care se adresează consumatorilor moderni şi optimişti ce au încredere în ei şi îşi urmează visurile şi ambiţiile, croindu-şi propriul drum în viaţă. Conceptul campaniei este exploatat în online, în parteneriat cu www.hotnews.ro ca principal mediu de comunicare, fiind declinat în OOH neconvenţional, ATL şi PR, notează IAA.ro.
URSUS lansează: „Care este drumul tău?”

Miliardarul rus Alexander Lebedev, fost spion KGB, a cumpărat publicaţia britanică The Independent şi suplimentul său de duminică pentru suma de o liră sterlină (1,12 euro), au anunţat reprezentanţii grupului Independent News&Media (INM), notează Mediafax şi România liberă.

Valoarea totală a cheltuielilor advertiserilor înregistrate de SUA a scăzut cu 12,3% în anul 2009, până la suma de 125,3 miliarde, în comparaţie cu anul anterior, conform datelor oferite de compania de research Kantar Media. În al ultimul trimestru al anului 2009, cheltuielile cu publicitatea au scăzut cu şase procente în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent, iar performanţa avută în ianuarie-septembrie a înregistrat o îmbunătăţire în aproape toate mediile, scrie IAA.ro.
Cheltuielile cu publicitatea au scăzut cu 12,3% în 2009

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • The Fan The Fan
    O mica intrebare offtopic: textele pe fond gri sunt citate?
    Daca da, "felicitari" jurnalistului de la Iaa.ro care foloseste "research" de parca n-ar exista termenul roman "cercetare".
    In schimb felicitari (asa, fara ghilimele)pentru faptul ca a folosit termenul de "publicitate" in loc de termenul "advertising" din ce in ce mai popular printre romani...

Trimite un comentariu

sus