Skip to main content

Ogilvy România, afectat de plecarea contului BAT: 10% din angajaţi sunt restructuraţi

 

manuela-necula-32Efecte după mutarea contului British American Tobaccco – BAT de la agenţia de publicitate Ogilvy la Grey, urmare a unei decizii la nivel internaţional. Aproape 20 de angajaţi, adică 10% din personal, vor fi restucturaţi.

Publicitate

Manuela Necula, CEO Ogilvy Group, explică pentru paginademedia.ro:

“Cu toate că, încă de anul trecut, am avut ca prioritate eficientizarea costurilor astfel încât să nu afecteze locurile de muncă şi stabilitatea echipei pe care ne-am construit-o în timp, din păcate, urmare a evenimentelor din ultima perioadă, nu au mai putut fi evitate măsurile de reducere a numărului de angajaţi.”

„Producătorii de tutun au rămas un advertiser important pe piaţa de publicitate, chiar dacă mijloacele de comunicare au fost din ce în ce mai limitate, datorită naturii businessului de comerţ cu ţigarete. Resursele alocate în spatele unui astfel de business sunt importante.”

Ca manager”, spune Manuela Necula, “ai datoria de a lua măsurile necesare care să asigure în continuare un business performant.” Parte din angajaţi vor fi "recuperaţi" de grup.

Manuela Necula:

“În viaţa oricărei agenţii internaţionale de publicitate există astfel de momente care nu sunt legate de performanţele echipei locale, iar atunci, în calitatea ta de manager, ai datoria de a lua măsurile necesare care să asigure în continuare un business performant. Ai această datorie atât faţă de clienţii tăi, cât şi faţă de grupul din care organizaţia face parte, cât mai ales faţă de echipa ce va continua să-ţi fie alături.”

“Colegii noştri au întreg suportul echipei de management pentru a reduce pe cât posibil impactul pe care această decizie îl are asupra lor. Ca un exemplu, o parte dintre ei au primit recomandări şi sunt deja în interviuri la nivelul internaţional pentru ocuparea câtorva poziţii deschise de Ogilvy la nivel mondial, unde experienţa în economii emergente este importantă.”

“Din păcate, acest lucru nu este posibil pentru toţi cei de care ne vom despărţi, însă pentru fiecare coleg de-al nostru încercăm să găsim cele mai bune soluţii existente pe piaţa de publicitate din România sau din alte ţări.”

British American Tabacco România va încheia, începând cu luna august, parteneriatul pe care îl are, de peste 10 ani, cu agenția Ogilvy și va trece în portofoliul Grey. BAT a dorit să-și adune activitățile de comunicare pentru toate mărcile din regiunea Europei de Sud-Est sub umbrela unei singure agenții de publicitate.

Ogilvy pierde clientul local, dar rămâne agenţia de comunicare a diviziei internaţionale a British American Tobacco – Global Travel Retail Europe, ceea ce înseamnă că va coordona mai departe activităţile de comunicare în aeroporturi pentru brandurile globale ale companiei - Kent, Dunhill, Vogue, Lucky Strike.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu