Skip to main content

Realitatea TV cere ajutor în războiul cu ANAF

 

Războiul dintre grupul Realitatea-Caţavencu şi ANAF ia amploare. Grupul lui Sorin Ovidiu Vîntu cere ajutor în conflictul cu ANAF şi reclamă controlul autorităţii fiscale drept unul comandat politic.

Publicitate

Într-o scrisoare obţinută de HotNews.ro, grupul face un apel către mai multe organizaţii profesionale şi instituţii publice româneşti şi străine, inclusiv Reprezentanţă CE în România, prin care "solicită un punct de vedere oficial (...) în legătură cu presiunile constante la care este supus, în ultimele 4 luni, de organele de control ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală".

Mesajul vorbeşte despre "repetate măsuri punitive şi controale succesive demarate la doar câteva zeci de ore de la finalizarea procesului electoral pentru alegerea preşedintelui României, în decembrie 2009".

Din scrisoare:

Există deja suficiente semnale, atât oficiale (prin recentele decizii ale reprezentantilor PD-L de a nu mai participa la emisiunile Realitatea TV sau prin blocarea conturilor Realitatea Media chiar si in conditiile achitarii datoriilor curente la stat), cat mai ales neoficiale (actiuni care atesta faptul ca aceste controale nu urmaresc, asa cum ar fi firesc, recuperarea unor presupuse prejudicii la bugetul statului sau corectarea unor posibile nereguli, ci blocarea activitatii grupului, prin exercitarea de presiuni la nivelul managementului si afectarea credibilitatii noastre, prin transmiterea abuziva catre mass-media, cu incalcarea obligatiilor cu privire la secretul fiscal, prevazul de Codul de Procedura Fiscala, a unor informatii, dosare si rapoarte preliminare realizate in timpul controalelor).

Consideram necesar sa reactionam public, si sa cerem opinia Parlamentului Romaniei si a principalelor organisme si asociatii profesionale care activeaza in Romania si Uniunea Europeana, precum si reactia colegilor din celelalte grupuri media care pot ajunge, oricand, intr-o situatie similara.

Scrisoarea grupului Realitatea - Caţavencu:

Grupul Realitatea-Catavencu solicita un punct de vedere oficial din partea principalelor asociatii profesionale media si organisme de reglementare din Romania si Uniunea Europeana, in legatura cu presiunile constante la care este supus, in ultimele 4 luni, de organele de control ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) prin repetate masuri punitive si controale succesive demarate la doar cateva zeci de ore de la finalizarea procesului electoral pentru alegerea presedintelui Romaniei, in decembrie 2009.

Precizam ca, in ciuda conditiilor de piata tot mai dificile, Grupul Realitatea-Catavencu a facut inca de la infiintare eforturi sustinute legate de plata tuturor contributiilor care decurg din aplicarea legii – contribuind, numai in perioada 2007-2009, cu 17.355.282 euro la bugetul de stat.

De asemenea, Grupul Realitatea-Catavencu respecta si intelege sa se supuna oricarui control din partea organelor abilitate ale statului, asa cum a facut-o deja de mai multe ori in decursul ultimilor ani si, recent, in cazul societatilor Realitatea Media SA, Catavencu SA (unde controalele s-au incheiat si/sau au intrat intr-o etapa legala noua) si cum procedeaza in continuare si in cazul altor societati ale grupului sau parteneri comerciali semnificativi unde au fost demarate controale, oferind echipelor ANAF tot sprijinul necesar, in ciuda blocajului administrativ provocat de aceste actiuni.

Grupul a inteles sa procedeze astfel, cata vreme a avut credinta ca aceste actiuni de control se desfasoara strict in litera si spiritul legii, cu respectarea principiilor statului de drept.

Avand insa in vedere ca exista deja suficiente semnale, atat oficiale (prin recentele decizii ale reprezentantilor PD-L de a nu mai participa la emisiunile Realitatea TV sau prin blocarea conturilor Realitatea Media chiar si in conditiile achitarii datoriilor curente la stat), cat mai ales neoficiale (actiuni care atesta faptul ca aceste controale nu urmaresc, asa cum ar fi firesc, recuperarea unor presupuse prejudicii la bugetul statului sau corectarea unor posibile nereguli, ci blocarea activitatii grupului, prin exercitarea de presiuni la nivelul managementului si afectarea credibilitatii noastre, prin transmiterea abuziva catre mass-media, cu incalcarea obligatiilor cu privire la secretul fiscal, prevazul de Codul de Procedura Fiscala, a unor informatii, dosare si rapoarte preliminare realizate in timpul controalelor), consideram necesar sa reactionam public, si sa cerem opinia Parlamentului Romaniei si a principalelor organisme si asociatii profesionale care activeaza in Romania si Uniunea Europeana, precum si reactia colegilor din celelalte grupuri media care pot ajunge, oricand, intr-o situatie similara.

In fapt, principala suspiciune ridicata pana acum de organele statului, pe baza informatiilor din rapoartele ANAF ajunse in posesia mai multor jurnalisti (in ciuda obligatiilor statuate cu privire la secretul fiscal) conduce la un precedent extrem de periculos pentru existenta si buna functionare a intregii industrii de media si publicitate din Romania.

Este vorba, in esenta, de schimbarea radicala a opticii organelor statului cu privire la modalitatea de impozitare a contractelor prin care se remunereaza drepturile de autor, documente folosite la scara larga, de peste 10 ani, in intreaga industrie media - inclusiv in institutiile media ale statului – si considerate abia acum ca fiind asimilabile si impozabile in acelasi fel ca si veniturile din contractele de munca

Din aceasta noua abordare au rezultat materiale de presa care contin informatii legate de presupuse “prejudicii” calculate arbitrar si aproximativ, la valori care cumuleaza sume fabuloase, imposibil de sustinut din activitati comerciale normale – totul fara a avea la baza un control fiscal de fond si deci un calcul exact, asa cum ar fi firesc.

Este bine stiut ca specificul activitatii oricarui grup media din Romania, care este obligat sa protejeze si stimuleze creativitatea angajatilor sai, impune plata si prin contract de cesiune a drepturilor de autor, nu numai prin carte de munca.

Contractul Individual de Munca se incheie pentru atributiile administrative, necesare zi cu zi, si pentru prezenta fizica la locul de munca, precum si pentru indeplinirea sarcinilor tehnice, necesare in procesul editorial.

Contractul de Drepturi de Autor recompenseaza, stimuleaza si protejeaza actul creativ – care sta la baza functionarii oricarui grup de media, oriunde in lume.

In plus, este bine cunoscut faptul ca plata si prin contract de drepturi de autor este o cutuma a pietei media, radio, tv, print, online, software, agentii de publicitate – o cutuma prezenta si in multe alte domenii de activitate care implica, pe langa munca de zi cu zi, un act de creatie.

Vorbim, dupa cum bine se stie, de un sistem de plata utilizat in piata media (si nu numai) de mai bine de un deceniu, sistem cu privire la care nu au existat niciodata pozitii publice contrare formulate de organele de control fiscal sau de alte autoritati ale statului.

In plus, niciun alt control similar care a avut loc in trecut, atat in alte firme ale grupului Realitatea-Catevencu, cat si in alte companii media, nu a sanctionat pana acum acest sistem de plata, care este perfect legal si specific mai multor zone de activitate, nu doar media.

Mai mult: de fiecare data cand s-a pus, public problema schimbarii modalitatii de incadrare si/sau impozitare ale sumelor aferente platii pe baza contractelor de drepturi de autor, discutiile au dus la anularea acestor demersuri, tocmai pentru a nu afecta (si mai grav decat a facut-o deja criza economica) industria media si rolul esential al acesteia in buna functionare a oricarui stat democratic.

Stat care, in paranteza fie spus, in multe alte tari democratice nu obstructioneaza, ci sustine prin masuri administrative si fiscale ferme buna functionare a presei, prin diverse facilitati, in spiritul incurajarii liberului acces al publicului la informatie. Din pacate, acest lucru nu se intampla si in Romania, in ciuda solicitarilor adresate in mod repetat reprezentantilor Guvernului (recent, din nou, de organizatii precum Federatia Romana a Jurnalistilor Mediasind sau Patronatul Presei care au inaintat Guvernului Romaniei mai multe propuneri de redresare economică a instituţiilor media, printre care reducerea TVA pentru presă la nivele între zero şi 5% şi acordarea de subvenţii pentru activităţile mass-media).

Toate cele de mai sus ne obliga sa solicitam o pozitie publica din partea celorlalte grupuri media, precum si organismelor si asociatiilor profesionale romanesti si europene sesizate prin prezentul document, printre care amintim: Reprezentanţa Comisiei Europene în România, Federatia Europeana a Jurnalistilor (FEJ), Federatia Internationala a Jurnalistilor (FIJ), Clubul Roman de Presa (CRP), Patronatul Presei Romane (Romedia), Federatia Romana a Jurnalistilor (Mediasind), Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, Consiliul National al Audiovizualului, Comisia de Cultura si Mass Media a Parlamentului Romaniei, Agentia de Monitorizare a Presei (AMP), Organizatia pentru media din sud-estul Europei (SEEMO), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), Centru Roman pentru Jurnalism de Investigatie (CRJI), Centrul de Promovare a Libertatii de Exprimare si Accesului la Informatie, Freedom House Romania, Asociatia pentru Implementarea Democratiei (AID), Transparency International.

Conducerea Grupului Realitatea-Catavencu isi exprima disponibilitatea de a raspunde cu buna credinta tuturor celor care vor solicita detalii legate de acest subiect, pentru a evita constituirea unui precedent periculos pentru existenta si buna functionare a institutiilor media din Romania.

Emil Hurezeanu, Presedinte Realitatea-Catavencu
Sergiu Toader, Director Editorial Realitatea-Catavencu
Sorin Enache, Director General Realitatea-Catavencu
Mihnea Vasiliu, Director General Adjunct Realitatea-Catavencu
Dragos Stanca, Director General Catavencu SA
Catalin Popa, Director General Realitatea TV
Sorin Freciu, Director General The Money Channel
Doru Buscu, Director Editorial Academia Catavencu

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • In sfarsit In sfarsit
    Vantu are o vorba: "Puscaria trece, banii raman". Banii nu au ramas, s-au ocupat domnii care semneaza documentul. Sa vedem ce se va intampla cu restul problemei. Si cati vor fi in lot. Petrisor, afla cati dintre ei fac vizite la DNA, o sa ai o stire tare
  • In sfarsit In sfarsit
    lucrurile se indreapta spre directia corecta. Nu regret ca se inchide Realitatea-Catavencu. Ar fi bine sa se inchida si Vantu la pachet. Sa nu uitam ca e actionar la Catavencu de pe vremea FNI. Sintem totusi in alt mileniu, normal ar fi sa se termine cu ei si sa intram in randul lumii civilizate. Ai furat, intri la puscarie, ai inselat, inchizi pravalia si te duci in padure
  • disponibilizatu' disponibilizatu'
    Este regretabil ce se intampla azi in societatea romanesca, dar domnii de la conducerea R-C ar trebui sa stie ca nu exista nicio creativitate in munca unui contabil, sofer, femeie de serviciu, om de vanzari sau muncitor necalificat. Iar acestia erau foarte multi in trust pana la disponibilizarea colectiva. Chiar daca au fost voci autorizate care le-au atras atentia asupra acestui aspect, nu au facut nimic si au mers pe ideea ca urciorul merge la infinit la apa. Prin aceasta scrisoare se scuza si in fata celor aproape 200 de angajati disponibilizati de la Catavencu SA, carora refuza sa le plateasca ultimul salariu si salariile compensatorii si furnizorilor care suna innebuniti pentru achitarea facturilor restante de luni de zile, fara sa li se mai raspunda??? Ati cerut singuri insolventa, ca sa scapati de la plata datoriilor fata de furnizori, nu stiati ca prin demararea acestei proceduri vin si controalele? Atentie la manipulare, doar vedeti si voi cine semneaza aceasta scrisoare!
  • Eu Eu
    Domnii care semneaza prostia asta sa spuna cat castiga ei pe cartea de munca si cat pe alte contracte. Sa zicem ca iau 1200 lei pe cartea de munca si restul pana la 15-20000 de euro pe firme sau drepturi de autor. As pune pariu ca asa sta treaba. Intrebare: e evaziune fiscala sau incurajare a creativitatii jurnalistice? Bai ANAF, termina cu abuzurile ca omori presa, Realitatea-Catavencu e stalpul de sustinere al democratiei asa cum s-a vazut si in campania electorala
  • paul S paul S
    daca ANAF a scurs informatii catre presa, stie cineva cat are salariu Hurezeanu?
    Si, a doua intrebare: pentru povesti
    de-astea raspunde cine semneaza, nu?. Adica, Consiliul de Administratie, nu?

    Adica Bucsu, Vasilica, astialalti din lista, sunt niste Marii Vlasi masculini.
    Ca nu cred ca s-a apucat Vantu acum la batranete sa-si scrie numele pe acte.

    Lacomilor!

    Nu-i mai fericit un pescar cu barca lui, pe malul marii?
    Nu-i mai valoroasa linistea sufleteasca? Uite, acum va stresati sa scrieti scrisori!

    Ce masini conduceti acum? Bengoase?

    Nu va ajungea un Logan, cum are Base? Dar sa va puteti duce cand aveti voi chef in parc, sa vedeti cum zboara o vrabiuta, cum se urca un gandacel pe o ramurica, cum cara o furnica un graunte?

    Ma rog, gandacei si furnicute o sa aveti si acolo. Cum suna... acolo!
    "Acolo"...
    Va imaginati?

    Somn usor, vise placute!
  • eu eu
    Foarte periculos ceea ce se intampla la Realitatea.
  • Morondel Morondel
    Ce fac ei acolo la R-C nu e jurnalism. Activitatea lor ar trebui impozitata mai rau ca la cazinouri. Ce sa incurajeze statul, jurnalismul la comanda? Niste ridicoli
  • Petrişor Petrişor
    Ah, ce bine îmi pare ce se întîmplă cu mass-media romaneasca, pana acum l-au pupat, băieţii de la Realitatea TV ( Liana Pătraş, Turcescu, Şincai etc) pînă n-au mai putut, acum şi-o iau pe coajă.
  • alk alk
    Ce uita sa spuna Grupul R-C este ca acest control a fost solicitat chiar de ei.... Cum s-ar spune, si-au bagat singuri mortu'n casa...

Trimite un comentariu

sus