Skip to main content

Revista presei media - 1 aprilie

 

teo6Teo Trandafir, care şi-a depus miercuri candidatura din partea PDL pentru alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor, nu va mai putea să realizeze sau să prezinte emisiuni în perioada campaniei electorale, ce debutează pe 10 aprilie, a declarat pentru Mediafax Răsvan Popescu, preşedintele CNA.

Publicitate

"Pe perioada campaniei, doamna Teo Trandafir nu mai poate să facă emisiuni", a spus Răsvan Popescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).
CNA: Teo Trandafir nu mai poate să facă emisiuni în perioada campaniei electorale

Teo Trandafir ar avea rezervat un loc în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) în cazul în care ar pierde alegerile parţiale din Colegiul 19, unde se luptă pentru un fotoliu de deputat cu candidatul PC, Liliana Mincă, susţinut atât de PSD, cât şi de PNL, potrivit Impactnews, care citează surse parlamentare.
Teo ar putea primi Televiziunea

După ce a anunţat că va intra în politică şi va candida pentru un post de deputat în Parlamentul României, Teo Trandafir a primit o mulţime de sfaturi de la prietenii săi, notează Adevărul. Printre cei care o felicită şi îi doresc să aibă cât mai mult noroc se află şi cârcotaşul Şerban Huidu.

De asemenea, Şerban Huidu nu a ratat ocazia de a-l ironiza pe Mircea Badea, vechi prieten cu Teo, dar şi duşman declarat al PDL-ului, din care face acum parte vedeta. „De remarcat poziţia ingrată în care se află şpagatristul de la miezul nopţii (n.r. Mircea Badea). El, pentru care Băsescu e aşa, un fel de verde de Paris, trebuie să se obişnuiască cu gândul că tovarăşa sa de-o viaţă va intra în structura subordonată marinarului”, spune Cârcotaşul.
Şerban Huidu o susţine pe Teo şi îl „înţeapă“ pe Mircea Badea

Fostul preşedinte URSS Mihail Gorbaciov vine, pe 14 aprilie, la Bucureşti, la lansarea ziarului Puterea, a declarat, pentru Mediafax, Adrian Thiess, managerul proiectului, despre care a precizat că nu are "absolut nicio legătură cu trustul Realitatea-Caţavencu". "Eu mă ocup personal de managementul ziarului, sunt reprezentantul investitorului. Investitorul este un fond de investiţii care are un agreement cu un trust de presă european, care îşi va face publică preluarea acestui proiect în momentul în care anumiţi parametrii vor fi îndepliniţi", a declarat Thiess.

Jurnaliştii Alecu Racoviceanu, Val Vâlcu şi Lidia Popeangă-Mitchevici vor face parte din colegiul editorial care va conduce ziarul Puterea, care va avea 16 pagini full color şi un tiraj mediu de 25.000 de exemplare.
Gorbaciov vine la Bucureşti la lansarea ziarului Puterea

Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, IPS Bartolomeu, le-a atras atenţia jurnaliştilor că folosesc expresia "a trecut în nefiinţă", care este "o sechelă a limbajului de lemn al erei ateo-comuniste", fiind, în plus, şi "o impietate faţă de limba română", relatează Mediafax.

"Prin postul nostru naţional de televiziune mi-a fost dat să aud că s-au împlinit atâtea secole şi atâţia ani de la «trecerea în nefiinţă» a Sfântului Sergiu, patron al creştinismului rusesc. E prea mult!", a arătat IPS Bartolomeu.
IPS Bartolomeu: Expresia "trecerea în nefiinţă" folosită de jurnalişti - sechelă a limbajului comunist

Reţeaua Acces Press acuză, într-un comunicat, un "şantaj de presă" pentru distribuţia gratuită a revistei Kamikaze şi precizează că Adevărul Holding practică un "atac" la adresa companiei G.E.D.P. S.A., ignorând faptul că nu este un ONG nonprofit, ci o societate comercială, relatează Mediafax. "În loc să vină la negocieri, revista Kamikaze, împreună cu grupul domnului Patriciu încearcă un mic şantaj de presă", susţine Acces Press.
Acces Press acuză un "şantaj de presă" pentru distribuţia gratuită a revistei Kamikaze

Clubul Român de Presă (CRP) a anunţat, miercuri, că se delimitează de practicile incorecte ale GEDP SA, administratorul reţelei de distribuţie Acces Press şi că va transmite autorităţilor locale protestul său faţă de comportamentul incorect al acestei societăţi, notează Mediafax şi Adevărul.

Guvernul va cheltui 1,6 milioane de lei (aprox. 400.000 euro) pentru realizarea site-ului de internet numit ''e-culte'', parte a mega-portalului ''e-romania'', scrie Daily Business. Site-ul va fi dedicat prezentării tuturor cultelor religioase din România.
Afacerea ''e-culte'': Guvernul aloca 400.000 de euro pentru un site dedicat prezentării cultelor religioase

Serialul „Trăsniţii“, difuzat de Prima TV, este cel mai longeviv sitcom din ţară. Chiar dacă la TV par a fi într-o ceartă continuă, actorii sunt prieteni în afara scenei. Adevărul a urmărit acţiunea de pe platourile de filmare ale serialului care îi are ca protagonişti, printre alţii, pe Toni Ionescu şi Grig Chiroiu. Echipa Trăsniţilor are filmări de câte trei-patru ori pe săptămână, de dimineaţa până seara. Lucrează împreună din 2003, iar anul acesta vor ajunge la un număr-record de episoade filmate: 800.
Trăsniţi de şapte ani, şi la televizor, şi în culise

Albertina Ionescu, prezentatoarea știrilor amiezii de la TVR 2, își va lansa, peste două săptămâni o linie de accesorii, scrie Evenimentul Zilei. Pentru început, alături de o prietenă, designer, ea a creat o linie de poșete și va aștepta cu emoție reacția publicului. Albertina este una dintre cele mai elegante prezențe de la pupitrul știrilor și nu a apelat niciodată la sfatul unui stilist. De două săptămâni „Jurnalele de Ştiri” de la orele 10.00 si 12.00, de pe TVR 2, prezentate de Albertina, au adoptat un nou concept, cu care producătorii speră să atragă publicul tânăr. Telespectatorilor li se va oferi un format dinamic, în care prezentatoare renunță la pupitru și prezintă știrile din mers, iar în spatele ei, pe un video-wall se derulează imaginile ce susțin informația.
Albertina Ionescu, artista știrilor TVR 2

Online-ul a modificat radical modul în care companiile îşi dezvoltă strategia de comunicare, pentru că deadline-ul impus este continuu, scrie Daily Business.

"În trecut, când lucram cu ziarele, credeam că ne mişcăm foarte rapid, aveam deadline-uri zilnice. Jurnaliştii cotidianelor credeau şi ei că se mişcă foarte repede. Dar se lucra pe un deadline care expira în 24 de ore, odată ce trecea, te relaxai până a doua zi. Acum, totul este continuu. Când apare o informaţie falsă, o greşeală în comunicare sau în modul în care o ştire este relatată, o pui pe hold şi o corectezi imediat, nu mai poţi aştepta până mâine, pentru ca devine deja istorie", susţine Jon Aarons, managing partner-ul agenţiei internaţionale de relaţii publice FD.
Specialist internaţional în PR: Nu trebuie să răspunzi la tot ce apare despre tine în online, dar trebuie să monitorizezi tot ce se discută

Pe 2 aprilie, în Vinerea Mare, Europa FM demonstrează încă o dată că este de partea ta şi, împreună cu SOS Satele Copiilor, lansează campania socială „SOS! Copilăria”. Această campanie îşi propune să ajute copii dezavantajaţi din fiecare regiune a ţării, prin atragerea de fonduri prin SMS.
Europa FM şi SOS Satele Copiilor luptă pentru a salva copilăria

Indoor Media, companie activă în domeniul publicităţii indoor, aparţinând grupului MediaPro, îşi extinde reţeaua de promovare în gara din Cluj Napoca, informează Ziarul Financiar, care citează Mediafax Business.
Indoor Media îşi extinde reţeaua de promovare în gara din Cluj

Action Global Communications (AGC), parte a reţelei independente de relaţii publice, gestionează contul de comunicare al Orkla Foods România, cu activităţi în industria alimentară. Contul a fost câştigat în urma unei licitaţii organizate la sfârşitul anului trecut, informează Ziarul Financiar, Wall-Street şi Daily Business.

Piaţa de publicitate din Ungaria a fost afectată puternic de criza globală în 2009, cheltuielile alocate scăzând 19,2%, până la 162 miliarde forinţi (608,4 milioane euro). Singurele domenii în care s-au înregistrat creşteri sunt publicitatea pe internet şi în cinematografe, arată HotNews, care citează datele publicate de Broadband TV News.
Ungaria: Piaţa de publicitate a scăzut cu 19,2%, internetul şi cinematografia au înregistrat creşteri

Conturile de e-mail de pe platforma Yahoo ale unor jurnalişti şi activişti din China şi Taiwan au fost piratate, într-un atac informatic care a fost descoperit săptămâna aceasta, la scurt timp după ce Google şi-a închis motorul de căutare din China, din cauza cenzurii, informează Mediafax.
Conturile de e-mail de pe Yahoo! ale unor jurnalişti din China şi Taiwan au fost piratate

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu