Skip to main content

Situaţie aprinsă la Adevărul: Răzvan Corneţeanu nu mai vine de azi la Adevărul Holding. Alţi 10 oameni pleacă! Filmul incredibil al unei şedinţe furtunoase.

 

corneteanu-23Azi noapte, la ora 2.00, Răzvan Corneţeanu a ieşit pentru ultima dată din biroul de director general al Adevărul Holding. După o şedinţă furtunoasă, de cinci ore, cu momente de tensiune ajunse la maxim, Corneţeanu şi-a dat demisia. De astăzi, nu mai vine la birou. Dinu Patriciu preia interimar funcţia de preşedinte.

Publicitate

Alţi aproximativ 10-15 oameni şi-au depus demisiile, după o şedinţă în care Peter Imre a fost la un pas să sară la Răzvan Corneţeanu, iar fiul vitreg al lui Dinu Patriciu l-a invitat afară, ca pentru o confruntare directă, pe managerul de la Adevărul Holding.

Paginademedia.ro vă prezintă filmul incredibil al unei şedinţe furtunoase, în urma cărora şi-au depus demisiile, printre alţii, Grigore Cartianu, redactor şef al ziarului Adevărul şi Laurenţiu Ciocăzanu, director editorial Adevărul. O şedinţă uluitoare pentru cei care au luat parte la ea.

Filmul evenimentelor:

  • Seara, Răzvan Corneţeanu merge la Dinu Patriciu în birou, pentru o discuţie legată de bugete. Proprietarul Adevărul Holding îi reproşează lui Răzvan Corneţeanu menţionarea lui Sorin Roşca Stănescu (finul lui Patriciu) în comunicatul de presă prin care Adevărul Holding acuza interzicerea în tarabele Acces Press a publicaţiei Kamikaze. Discuţia s-a aprins. "Ori te suspend, ori îţi dai demisia", i-ar fi spus Patriciu lui Corneţeanu.
  • După o discuţie cu Dinu Patriciu, revenit în biroul lui, Corneţeanu convoacă la o şedinţă 15 oameni din managementul companiei, de la editorial la vânzări.  Cei mai mulţi dintre ei îşi vor anunţa demisiile după câteva ore.
  • Corneţeanu începe şedinţa. Este puţin trecut de ora 19.00. După nici 10 minute, în birou intră Dinu Patriciu, însoţit de fiul lui vitreg, Andrei Ştefan, de Peter Imre, de Claudiu Constantinescu, de asistenta lui şi de consilierul juridic.

Ce este cu ei?”, ar fi întrebat Corneţeanu.
Patriciu: Sunt invitaţii mei.

Corneţeanu: În ce calitate?
Patriciu: E viitorul management de la Adevărul.

  • Discuţia se aprinde şi urmează un şir de reproşuri, atât din partea lui Răzvan Corneţeanu şi a echipei de la Adevărul către Dinu Patriciu, cât şi invers. Dinu Patriciu reaminteşte de Sorin Roşca Stănescu. Spiritele se încing.
  • Răzvan Corneţeanu contestă calităţile de manager de presă ale lui Peter Imre. “E un nume legat mai mult de scandaluri”, s-ar fi spus în şedinţă. “Peter Imre nu ştie ce este presa”. Din sală: "Ce încredere să avem într-un om care intră îmbrăcat în jacuzzi la emisiunea lui Mândruţă".
  • Ieşi afară din biroul meu. Nu ai ce căuta aici”, s-a auzit la un moment dat din birou vocea lui Corneţeanu. Era pentru Peter Imre. Imre, enervat, s-a apropiat la o palmă de Corneţeanu. Intervenţia celorlalţi a oprit însă startul unei dispute fizice.
  • Dinu Patriciu încearcă să explice situaţia: grupul s-a dezvoltat, a crescut şi a ajuns la un nivel la care este nevoie de un alt sistem de conducere. “De ce, dacă totul merge bine?”, s-a întrebat. “Aşa trebuie”.
  • În discuţie apar cifre: 8 milioane de euro ar fi profitul Adevărul Holding numai din cărţi anul trecut. Anul acesta se preconizează 16 milioane de euro.
  • Hai afară cu mine” ar fi spus, bărbăteşte, la un moment dat, fiul vitreg al lui Dinu Patriciu, Andrei Ştefan, către Răzvan Corneţeanu.
  • Pentru Răzvan Corneţeanu am venit la Adevărul Holding”, au spus participanţii la şedinţă. “Ne era bine atunci la Ringier”. O parte din ei au demisionat şi urmare a şedinţei.

Printre demisionari (parte dintre aceştia nu au fost la şedinţă):

Grigore Cartianu - redactor şef Adevărul

Laurenţiu Ciocăzanu - director editorial Adevărul

Hadrian Mateescu – director executiv Adevărul Holding

Nicoleta Anton - director financiar

Dana Turlac – director publicitate

Adrian Dinu – director publicitate

Ioana Voicu – director divizia carte

Adriana Vlăsceanu – asistent general manager

Robert Shorr şi Augustin Popa – directorii operaţiunilor din Ucraina

  • Răzvan Corneţeanu propune ca a doua zi (astăzi) să vină ca să anunţe echipa Adevărul Holding despre plecarea sa. Dinu Patriciu nu este de acord.
  • Întrebare din rândul participanţilor la şedinţă: “Acum trei ani, spuneaţi că Răzvan Corneţeanu este cel mai bun manager de presă, acum aduceţi un vânzător de ţigări. De ce?” Patriciu: “Şi acum sunt de aceeaşi părere, doar i-am oferit lui Răzvan Corneţeanu o formulă”.
  • Lui Dinu Patriciu i se reproşează că a încercat să intervină în editorial, cu un text. "Ce o să ajungă trustul de presă?"
  • Dinu Patriciu spune că noul director general este Peter Imre. Ulterior, spune că el însuşi va conduce interimar operaţiunile Adevărul Holding, în calitate de preşedinte.
  • După cinci ore aprinse, după miezul nopţii, şedinţa se termină. Răzvan Corneţeanu îşi dă demisia.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Parodinamica Parodinamica
    Minciuna de 1 aprilie. So funny. Am ras k la cascadorii "rasu-plansului".
  • rozzzz rozzzz
    kamikaze scrie pe ei :)
  • Yoda Yoda
    gata, Dinu Patriciu s-a văzut preşedinte :)
  • pacaliciu pacaliciu
    suna ca o pacaleala de 1 aprilie
  • vali2010 vali2010
    A mai murit un cotidian.Odihneasca-se in pace!!
  • Clarissa Clarissa
    nu pare gluma de 1 aprilie.
  • rofl rofl
    Mare fraier cine crede chestia asta... astazi.
    Slab.
  • Mogulas Dragalas Mogulas Dragalas
    E de urmarit destinul lui Razvan C. Sigur are vreun as in maneca pentru ca nu pleca el pur si simplu. Ceilalti, cu vreo 2-3 exceptii, erau niste incapabili si niste chiulai, dar erau oamenii lui de incredere. Nu stie nimeni daca n-o fi scapat mogulul si de familia Halpert sau de Cristi Stancu.
  • bogdan bogdan
    buna pacaleala!
  • lili lili
    incredibil tupeul mizerabil al lui patriciu
    tipic oamenilor bogati care te folosesc si apoi te arunca in strada neuitand sa stearga cu tine pe jos
    tot respectul pentru ce a facut acolo corneteanu si echipa lui dar naravul lui patriciu nu se schimba la varsta lui
    nu cred ca merita sa lucrezi pentru un om cum e patriciu, vantu sau voiculescu
    iti mananca viata si scapa de tine cand au chef fara scrupule.
    succes celor plecatio si ii felicit pentru coloana vertebrala
    sunt convinsa ca vor mai pleca si altii si ca patriciu isi va arunca in aer business-ul de media dupa o obligatorie inertie.
    despre peter i....nu e nimic de spus...maimutzareala de sambata de la tv spune totul iar chestia cu saritul la bataie completeaza. idem pentru fiul lu' tata. daca nu e vreo fata usoara prin zona se remarca prin batai si golanisme.
    intr-o fraza scurta: sa-ti fie rusine dinu patriciu!
  • Insider Insider
    Petrisor, nu toti participantii la sedinta si-au dat demisia. Cu exceptia lui Cartianu, toti cei insirati acolo sunt ciracii lui, care stiau dinainte ce fac. Patriciu o sa se trezeasca cu firma devalizata si cu o droaie de documente sterpelite. Isi merita soarta pentru ca vreme de trei ani nu a stat de vorba cu nimeni altcineva in afara de Cornete si de Halpert.

Trimite un comentariu

sus