Skip to main content

Teo, absentă de pe TV în campania pentru Colegiul 19

 

teo7Teo Trandafir nu a apărut deloc, până în prezent, în dezbaterile TV din campanaia electorală pentru alegerile parlamentare din Colegiul nr.19 din Capitală. Fosta vedetă de televiziune, susţinută de PDL, a intrat în cursa electorală împotriva Lilianei Mincă (sprijinită de alianţa PSD+PC).

Publicitate

La 10 zile de la începerea campaniei electorale, Teo Trandafir nu a călcat în studioul niciunei televiziuni. Activitatea electorală a lui Teo a fost reflectată, potrivit monitorizării CNA, doar în patru ştiri, două difuzate de Realitatea TV şi două difuzate de Antena 3.

Liliana Mincă a avut o expunere consistentă pe Antena 3, canalul deţinut de familia liderului conservator Dan Voiculescu, ceea ce a atras o scrisoare de atenţionare.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a trimis astăzi postului Antena 3 o scrisoare de atenţionare cu privire la dezechilibrul dintre numărul de ştiri privind acţiunile Lilianei Mincă (12), faţă de ştirile care o priveau pe Teo Trandafir (2).

Teo şi Liliana Mincă, faţă în faţă la Realitatea TV

Roxana Niculescu, director de programe al Realitatea TV, a precizat că, până la sfârşitul acestei săptămâni, Teo Trandafir şi Liliana Mincă vor participa la o dezbatere organizată de postul de ştiri pe care îl reprezintă.

“Stafurile de campanie ale celor două candidate s-au întâlnit şi au convenit să participe la o dezbatere la Realitatea TV”.

Liliana Mincă a participat, până la ora actuală, la şase dezbateri, care au avut loc în platoul televiziunilor: TVR3, TVR Info, Antena 3, Realitatea TV şi Vox News (două dezbateri).

Campania electorală pentru Camera Deputaţilor a început pe 10 aprilie şi se va încheia pe 24 aprilie, scrutinul având loc pe data de 25 aprilie. Teo Trandafir şi Liliana Mincă candidează pentru postul de deputat, rămas vacant după ce fostul lider conservator Daniela Popa a devenit membru în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Carmen Andronache

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Cred ca CNA este partizanul PC. De-aia le-au dat amenda ca a aparut Minca prea des. Doamna s-a facut de ras in toate aparitiile. Asa ca CNA a hotarat s-o mai menajeze.
  • Voi face în curând o analiză care să cuprindă evoluţia audienţelor TV în ultima perioadă.

    Insinuarea ta nu are nicio legătură cu realitatea. La conspiraţii suntem toţi buni. :)
  • Apropo, care este situatia audientelor pe martie, eventual pe trimestrul I? Sau nu le mai dai pentru ca Realitatea lui Vantu se prabuseste luna de luna alaturi de Antena 3 a lui Voiculescu?

Trimite un comentariu